Copilărind într-o zonă cu specific legumicol – comuna Vidra, județul Ilfov, unde pentru multe familii îndeletnicirea în acest domeniu aducea și încă mai aduce un venit considerabil, Vlad Gheorghe a reușit să se perfecționeze în meseria de legumicultor. Primele secrete le-a aflat de la tatăl său, însă nu a dorit să se oprească aici. În anul 1985, după terminarea liceului, s-a înscris la Facultatea de Horticultură din București, obținând astfel, la terminarea studiilor, diploma de inginer horticol. Imediat după absolvire s-a angajat la IAS „1 Decembrie”, unde a rămas până în anul 2002.
Mânat de dorința de a începe o activitate pe cont propriu, a înființat societatea VLM Agro SRL, pe care o administrează și în prezent. În plus, a înțeles că o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană producătorul român va trebui să se subordoneze cerințelor comunității, punând astfel bazele unui grup de producători, ce poartă denumirea de „Eco Legum Vidra”.
Cum ați dezvoltat afacerea pe care o conduceți?
În anul 2002, după ce am plecat de la IAS „1 Decembrie”, am constituit societatea agricolă VLM Agro SRL. Am început să diversific specificul de legume, dar și să extind suprafața cultivată. În prezent, în câmp am 4 ha, iar în spații protejate (solarii) – 5.000 mp. Tendința a fost întotdeauna de extindere, însă piedicile în calea evoluției s-au datorat pieței fluctuante și nesigure în privința valorificării producției agricole.
Ce v-a determinat să constituiți grupul de producători „Eco Legum Vidra”?
În anul 2007, am pus bazele acestui grup, iar motivul a fost acela de a ne subordona cerințelor Comunității Europene. De asemenea, grupurile de producători pot obține subvenții mai consistente de la Uniunea Europeană – formele asociative fiind mult încurajate de către UE.
În cadrul grupului „Eco Legum” sunt 12 membri, toți din comuna Vidra. Un alt avantaj al acestor grupuri organizate este achiziția de inputuri la prețuri avantajoase. La nivel național, sunt înscrise circa 54 de grupuri agroalimentare, dintre care pe legumicultură sunt cam 15.
Ce ne puteți spune despre parteneriatele pe care le aveți în acest moment?
În cadrul grupului de producători „Eco Legum” avem un parteneriat încheiat cu o firmă italiană. Mai exact, sunt două familii de legumicultori care au dezvoltat această colaborare, iar aceasta constă în cultivarea a trei soiuri de salată, cu mare căutare pe piața italiană, pentru a testa dacă se adaptează condițiilor pedoclimatice de la noi din țară. Testăm soiurile astfel încât să nu avem surprize neplăcute în producție, ca înflorire sau randament slab. Primul soi de salată l-am cultivat pe data de 2 iulie, iar la sfârșitul acestei luni (august) o să începem recoltarea. După această operație, vom spune cu certitudine dacă soiurile pot fi cultivate în condiții optime și la noi. Dacă vor da randamentul scontat, firma italiană ne va asigura toată gama de utilaje nesesară (utilajele de plantat, repicat, mașini de erbicidat), precum și inputurile. Avantajul în acest parteneriat este că vom avea valorificare sigură.
Salata este destinată exclusiv pieței italiene.
Un alt parteneriat încheiat este cel cu o firmă românească, pentru cultura de varză. Inputurile necesare, precum și valorificarea sunt asigurate de către aceasta.
Până în prezent ați beneficiat de vreun program de finanțare?
Toate investițiile realizate le-am făcut numai din surse proprii de finanțare. Nu am beneficiat de nici un program deoarece demersul pentru obținerea unui sprijin financiar presupune o metodologie foarte lungă de parcurs. Tot ce am achiziționat, fie am plătit cash, fie am luat în leasing.
Am citit Ghidurile Solicitantului din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și nu par foarte explicite și flexibile pentru agricultori, iar acest lucru îngreunează activitatea celor care verifică proiectele depuse.
Consider că instituțiile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii ar trebui să faciliteze accesarea de fonduri europene și să pună la dispoziția potențialilor investitori diferite module de investiții pe diferite domenii de activitate: agricultură, zootehnie etc.
În ce constă schimbul de informații pe care îl aveți cu producătorii din zonă?
Discutând și impărtășind din experiența fiecăruia, învățăm, iar roadele se văd imediat. Schimbul de informații constă în: soiuri, productivitate, rezistență etc.
Anul trecut, la ardei gras, am folosit soiul Potop, care a dat un randament satisfăcător. În general, recomand folosirea soiurilor românești la gogoșar. La tomate folosesc soiuri din Olanda și Bulgaria, cele din urmă ocupă în cultură o proporție de 70%. Am observat că soiurile olandeze sunt mai rezistente la păstrare, pe când cele bulgărești sunt mai gustoase. Soiuri românești nu se mai cultivă deoarece nu mai sunt solicitări, iar randamentul și rezistența la boli și dăunători sunt mici.
Având în vedere prezența Institutului de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură în zonă, ne puteți spune care este colaborarea dvs. cu acesta?
Institutul nu este funcțional 100%, iar cercetarea ar trebui să fie creierul afacerii.
Din păcate, nu este așa. După părerea mea, ar trebui să ne sprijinim reciproc, să existe o colaborare strânsă între producători și cercetători, iar consumatorii să aibă o educație în alegerea produselor românești.
Cum vă descurcați cu forța de muncă?
În cea mai mare parte, forța de muncă este asigurată de familie. Avem trei angajați, iar restul sunt sezonieri. Problema este că după ce îi formezi, mulți pleacă. În legumicultură, munca nu-i ușoară, multe lucrări se fac manual, iar acestea nu suportă amânare. Trebuie să faci lucrarea respectivă atunci când este necesar. De asemenea, oamenii care lucrează în agricultură ar trebui să fie la curent cu toate noutățile, cu tot ce apare în materie de legislație etc. Întotdeauna trebuie să fii în temă, altfel pierzi. Într-o organizație, dacă nu înțelegi sau nu accepți ideile de grup, mergi individual și pierzi.
Cum efectuați operația de irigare?
Noi irigăm prin picurare. Acesta este sistemul care ne avantajează. Din punctul de vedere al costurilor, investiția de pe suprafața de 5 hectare s-a ridicat la aproximativ 17.000 de lei. De asemenea, a fost nevoie și de achiziția a două pompe de udat marca Honda.
Ca dotare tehnologică avem tractoare Case, de 100 CP, tractoare Massey Fergurson, de 330 CP, și o gamă completă de utilaje: mașini de erbicidat, plantat, freze, pluguri, remorci, cisterne etc.
Cu ce probleme vă confruntați în producție?
În producție, probleme întâmpinate sunt cauzate de costul ridicat al energiei electrice utilizate la irigație. De asemenea, nici combustibilul pe care-l folosim în legumicultură nu este subvenționat. Din aceste motive, producătorul individual este extrem de frustrat. Pentru a beneficia de subvenție trebuie să vinzi pe factură. O soluție simplă este aceea ca subvențiile să se acorde pe baza carnetului de producător. Fiecare producător declară producția la primărie și pe baza acesteia se poate stabili, pentru fiecare cultură în parte, o producție medie obținută.
Apoi, ar putea face o copie după acest document, pe care ulterior ar depune-o la Ministerul Agriculturii pentru a putea primi subvenția. Statisticile Ministerului Agriculturii sunt efectuate tot pe baza acestor carnete de producător.
Din 1989, în legumicultură nu s-au mai dat nici un fel de subvenții, iar cheltuielile cu inputurile, salarizarea sunt din ce în ce mai mari. Costurile pe un hectar de cultură se ridică la 20.000 de lei.
Am fost în diverse rânduri la sediul MADR pentru a solicita un ajutor „minimis” în legumicultură, însă până în prezent nu a fost aprobat. Probabil, discuția se va purta după alegeri, iar sprijinul se va amâna pentru anul de producție 2009. Totuși, mă bucur că în acest an am reușit să scoatem un beneficiu.
Un lucru care mă surprinde este acela că Bulgaria a avansat foarte mult în domeniul legumicol, plecând de la producție până la valorificare. Ei au reușit să scadă costul de producție la legume și implicit prețul de vânzare este mic. Un exemplu concret, primăvara, când noi vindeam kilogramul de varză cu 4 lei, ei vindeau cu 2,5 lei. Nu mai spun de fructe, unde piața este invadată cu produse din Macedonia și Bulgaria. Noi nu avem nici posibilitatea valorificării produselor de calitate inferioară, deoarece nu mai există fabrici de conserve.
Cum valorificați producția obținută?
O valorific pe piața liberă, iar uneori și de acasă. Înainte existau centre de colectare a produselor agricole și acestea ajutau foarte mult producătorii în activitatea lor de valorificare. Actualmente, nu am contracte încheiate iar aceasta se datorează, în cea mai mare parte, producției necentralizate.
Un proiect comun – Ministerul Agriculturii împreună cu Primăria Capitalei, presupune deschiderea a trei piețe volante în București. Avantajul acestora este acela că vor fi numai la dispoziția producătorilor autohtoni. Cei care vor putea aduce produse agricole în aceste piețe vor fi din județele Argeș, Dâmbovița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Ce planuri de viitor aveți?
La nivelul grupului de producători „Eco Legum”, dorim să demarăm un proiect ce presupune construirea de sere noi pe o suprafață de 20 de hectare. Valoarea proiectului se ridică la 12 milioane de dolari, însă, pe lângă construcția propriu-zisă, sunt incluse spațiul de depozitare și camera de dezinfecție-păstrare a legumelor. Problema cea mai mare pe care o întâmpinăm în finalizarea acestui proiect este aceea că terenul este fracționat. Până acum am reușit să comasăm doar 4 hectare din cele 20, cât presupune proiectul. Dacă aveam întreaga suprafață compactă, începeam derularea proiectului, iar prin luna octombrie-noiembrie intram deja în producție.
Studiile făcute arată că întreaga investiție s-ar amortiza în doi ani.
Sprijinul vine din partea unei firme israeliene, care, de altfel, se va angaja și în preluarea producției legumicole. Din cauza fracționării terenurilor, proiectul însă nu poate fi realizat.
Cu ce probleme vă mai confruntați în realizarea acestui proiect?
Pentru construcția unei sere sunt necesare autorizații și avize similare ridicării unei case. Obținerea lor înseamnă birocrație, iar aceasta duce la întârzierea finalizării investiției. De aceea este necesar să se intervină pentru simplificarea acestor proceduri. Activitățile agricole ar trebui să aibă prioritate, fără să fie necesare atâtea autorizații pentru demararea lor.
Toate instituțiile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii ar trebui să pună la dispoziția celor care vor să demareze o afacere în agricultură proiecte „la cheie”, fără să mai fie nevoie să plătească consultața oferită de firmele private. ANCA, OJCA, DADR ar trebui să realizeze astfel de proiecte.
De asemenea, instituțiile amintite ar trebui să rezolve și problema birocrației. În această situație, agricultorului îi va revini partea de finanțare a investiției și de producție.
Dacă vom reuși să ducem la bun sfârșit proiectul cu serele și ceilalți agricultori vor vedea producțiile și, implicit, beneficiile obținute, vor dori să se implice și ei.
Sistemul de producție dorit este cel clasic, pe pământ, nu pe substrat nutritiv, pentru că nu dorim să obținem legume similare celor importate, care nu au gust.
Ana Mustățea
