Principalii dăunători ai viței-de-vie (II)

3 minute de citit

Lector univ. dr. Cristiana Cristescu, universitatea din Pitești

Molia viței-de-vie (Lobesia botrana)

Molia viței-de-vie este un dăunător cu răspândire vastă pe aproape întregul glob. În țara noastră poate fi întâlnită cu precădere în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Descrierea dăunătorului

Larva este de culoare verde-cenușie și are lungimea corpului de 12 mm. Capul, pronotul și picioarele larvei sunt de culoare brună. Pupa are o lungime de 7-9 mm și prezintă o culoare brun-verzuie. Fluturele are o lungime de 6-8 mm și este de culoare galben-cenușie. Aripile anterioare sunt de culoare cenușie și prezintă trei macule brune, iar pe margini are franjuri fine. Aripile posterioare prezintă pe margini franjuri lungi și sunt de culoare cenușie-deschisă.

Biologia dăunătorului Dăunătorul iernează sub formă de pupă, într-un cocon mătăsos, sub scoarța butucilor sau a coardelor viței-de-vie. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie și se pot întâlni pe parcursul întregii luni mai. După o perioadă de hrănire, femelele depun ponta pe bobocii florali, pe ramificațiile inflorescențelor și uneori pe lăstari sau frunze. O femelă depune 50-80 de ouă, iar perioada de incubație este de 7-10 zile.

În luna iunie, apar primele larve, care au nevoie de aproximativ o lună pentru a se dezvolta. La începutul lunii iulie apar fluturii generației a doua, care încep să depună ouăle pe struguri. În România, dăunătorul prezintă trei generații pe an.

Pagube Lobesia botrana este un dăunător polifag, care în afară de vița-de-vie atacă numeroase specii de plante.

Larvele din prima generație produc pagube importante, prin consumul inflorescențelor și al bobocilor florali.

Astfel, o singură larvă consumă 80 de boboci florali pe perioada dezvoltării.

Larvele celei de-a doua generații a dăunătorului se hrănesc cu boabele verzi ale soiurilor timpurii de viță-de-vie.

Larvele generației a treia consumă boabele coapte, pe care le înconjoară cu fire mătăsoase de culoare albă.

Din cauza atacului acestui dăunător, se pot instala o serie de agenți fitopatogeni și astfel recolta suferă pierderi importante.

Combaterea dăunătorului Pentru a se evita sau limita atacul acestui dăunător se recomandă utilizarea unor distanțe corespunzătoare în podgorii, care să favorizeze o bună pătrundere a luminii.

Dintre măsurile curative, se recomandă aplicarea de tratamente cu: Calypso 480SC-0,1 l/ha, Decis 2,5 Ec-0,2 l/ha, Decis 25 WG-0,03 kg/ha, Faster 10 CE-0,2 l/ha, Karate Zeon 0,015%, Mospilan 20 SG- 0,250 kg/ha, Proteus OD 110 0,3-0,4 l/ha, Reldan 40 EC 1,25 l/ha, Supersect 10 EC 0,2 l/ha, Vantex 60CS 0,05 l/ha.

Păduchele țestos al viței-de-vie (Pulvinaria vitis)

Acest dăunător este întâlnit în țara nostră în special în podgoriile din zona colinară.

Descrierea dăunătorului

Femela are corpul piriform, turtit, de culoare neagră, iar lungimea acestuia este de 5-8 mm. Carapacea este cordiformă, de culoare brună.

Masculul prezintă aripi, iar corpul este alungit, brun-roșcat.

Biologia dăunătorului Păduchele țestos al viței-de-vie iernează în stadiul de femelă în crăpăturile scoarței butucilor. Primăvara, femelele încep să se hrănească, iar la sfâsrșitul lunii mai încep să depună ponta.

O femelă depune aproximativ 1.500 de ouă, a căror perioadă de incubație durează aproximativ o lună.

La jumătatea lunii iunie apar larvele, care se instalează pe coarde și pe partea inferioară a frunzelor. În lunile iulie-august apar larvele secundare, iar la sfârșitul acestui stadiu larvar are loc diferențierea sexelor.

În luna septembrie apar adulții, iar după copulare masculii mor.

Daune Pulvinaria vitis produce pagube însemnate în podgorii. Din cauza faptului ca este o insectă polifagă, atacă numeroase specii de plante, atât cultivate, cât și din flora spontană. Ca urmare a atacului, frunzele se îngălbenesc, iar producția este diminuată din punct de vedere cantitativ.

Combaterea dăunătorului

Pentru prevenirea atacului se recomandă distrugerea resturilor vegetale din plantațiile de viță-de-vie.

Dintre măsurile curative, se recomandă aplicarea de tratamente cu Mospilan20

SP-0,25 kg/ha.

Nicoleta Burtan

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani