REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Produsele biologice vin în completarea tehnologiilor existente

15/5/2026

0 Comments

 
Picture
​Integrarea produselor biologice în programul de protecție și nutriție al plantelor reprezintă o verigă importantă deoarece printr-o abordare holistică fermierii pot pune în valoare potențialul de producție al culturilor, având grijă totodată de mediul înconjurător. De asemenea, versatilitatea și eficiența acestora le fac atractive pentru a fi înglobate în practica fermelor. 
În domeniul soluțiilor biologice, prin achiziția unor companii cu tradiție, Corteva Agriscience a devenit lider global. Portofoliul său de produse este complex și variat, ajutând plantele să utilizeze eficient solul, nutrienții, apa și lumina solară, să fie sănătoase și să depășească stresul cauzat de factorii abiotici.
„Ne-am extins destul de mult gama Biologicals și venim cu produse noi pe care le testăm atât în România, cât și în alte țări. Corteva Agriscience dispune de peste 300 de produse pe care le testează în permanență pentru a le selecta doar pe cele care au cea mai mare plus valoare și care reușesc să protejeze investiția. Avem produse certificate pentru agricultura ecologică și avem în plan extinderea portofoliului de produse pentru acest sistem de producție având în vedere dezvoltarea pieței.
Prin ce se diferențiază produsele din portofoliul Biologicals? În primul rând prin tehnologia de chelatare și formulare, ceea ce se traduce prin creșterea eficienței și compatibilității. Fermierii pot face amestecuri, mixturi, în rezervor fără să existe vreun risc legat de lipsa de compatibilitate. În lipsa chelatării, produsele prezintă o compatibilitate redusă, provoacă fitotoxicitate și o mare parte din conținut nu este folosit de către plante”, a susținut Marius Luca, Field Sales Agronomist Corteva Agriscience România, în cadrul evenimentelor „Learning Day” organizate în acest an.
 
Unul dintre produsele biologice cu conținut ridicat de elemente chelatate este Starter Mangan Platinum. Acesta asigură un start nutrițional optim, fiind un fertilizant foliar cu rol biostimulator pentru optimizarea eficienței nutritive în plantă și creșterea toleranței la factorii ce pot determina scăderea producțiilor. Produsul asigură rapid necesarul nutritiv pentru sporirea sănătății și toleranței plantei la factorii de stres. Fertilizantul are o formulare unică ceea ce asigură o absorbție îmbunătățită față de alte formulări obișnuite.
„Din punctul meu de vedere, acest produs nu ar trebui să lipsească din tehnologiile unde se urmărește obținerea de producții bune. De ce? Pentru că este un îngrășământ lichid compus dintr-un complex de micronutrienți: mangan, bor, cupru, molibden, zinc, dar conține și azot sau sulf care ajută la o absorbție mai bună în plantele de cultură.
Formularea produsului ajută la translocarea elementelor nutritive, astfel încât în 12 ore Starter Mangan Platinum este absorbit de către plante și folosit într-o proporție de peste 95%.”
În agricultură, pe parcursul ciclului de vegetație al plantelor, intervin mulți factori negativi care reduc capacitatea de producție ca urmare a stresului. Fie că vorbim despre secetă, stres hidric, temperaturi extreme, precipitații excesive, îngheț sau fitotoxicitate, plantele își încetinesc creșterea, iar recoltele sunt diminuate.
În portofoliul companiei americane se află un fertilizant foliar cu rol biostimulator, respectiv BioForge, care îmbunătățește toleranța culturilor la factorii de stres atât chimici, cât și termici.
„Mie îmi place să numesc acest produs „pompierul fermei” deoarece nu ar trebui să lipsească din nicio fermă. Așa cum în autoturisme avem extinctor sau trusă de prim ajutor, așa ar trebui să avem BioForge în exploatație. De ce? Pentru că ajută plantele să iasă din stresul cauzat de diferiți factori. Fie că vorbim de un start mai greu în vegetație, de stres produs de înghețurile târzii, de o reacție fitotoxică sau diverse stresuri ce se pot întâmpla pe parcursul unui ciclu de vegetație, produsul ajută culturile să treacă peste acel tip de stres.
Dacă în condiții normale planta își concentrează energia pentru producerea de biomasă, pentru creștere și dezvoltare, când apare un factor stresor, va trece în modul defensiv, în modul de apărare. Cu ajutorul BioForge scoatem planta din modul de apărare și stimulăm recuperarea astfel încât să atingă potențialul de producție.”
 
BioForge este un complex mineral avansat brevetat, conceput pentru a ajuta plantele să reducă daunele cumulative cauzate de tulburările abiotice sau fitotoxice. Are o formă de azot disponibilă și proprietăți antioxidante. Produsul maximizează potențialul de producție al plantelor prin diminuarea efectului factorilor de stres. Elimină efectele de stagnare vegetativă a plantelor cauzate de surplusul de hormoni inhibitori ai creșterii. Intensifică fototranspirația și metabolismul plantei.
Printre beneficiile pe care le asigură amintim: rezistență îmbunătățită a plantelor, recuperare de la stresul abiotic sau fitotoxic. Este un îngrășământ lichid care acționează ca sursă de azot, potasiu și microelementele cobalt și molibden, esențiale pentru creșterea optimă a plantelor, îmbunătățind rezistența și susținând recuperarea de la daunele cumulative cauzate de tulburările abiotice.
„Efectuăm multe teste și în toate și-a dovedit eficacitatea. De pildă, l-am aplicat într-o cultură de porumb ce prezenta fitotoxicitate deoarece fermierul a intervenit mai târziu cu un erbicid, l-a aplicat într-un mixt și în condiții meteo mai nefavorabile. După 5 zile de la aplicarea produsului BioForge, părea alt câmp deoarece cultura își revenise complet”, a susținut reprezentantul companiei.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE