La mijlocul acestui an, Oficiul Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești (ONPTER) și-a început activitatea. Mulți dintre producătorii autohtoni s-au bucurat de înființarea Oficiului, deoarece se simțea nevoia unei instituții publice specializate care să îi consilieze în obținerea unor protecții, atât la nivel național, cât și comunitar, la elaborarea unor proiecte, dar și pentru promovarea produselor tradiționale.
Pentru cei care încă nu știu care sunt atribuțiile Oficiului și modul în care se implică în protejarea denumirilor produselor tradiționale românești, am vorbit cu dna Lucia Romanescu, director executiv, și dna Rodica Iuliana Parau, director executiv adjunct al Oficiului.
Care sunt atribuțiile Oficiului?
Oficiul Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești și-a început activitatea acum cinci luni și are, în principal, două atribuții: acordarea de asistență tehnică producătorilor/procesatorilor pentru a solicita protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole sau alimentare românești, la nivel național și comunitar; promovarea imaginii produselor tradiționale și ecologice românești. Partea de asistență tehnică reprezintă pentru noi o mare provocare, deoarece trebuie să convingem operatorii și procesatorii care produc produse cu aceeași denumire să se asocieze, deoarece numai un grup este abilitat să depună o cerere de înregistrare a unei specialități tradiționale. Când aude însă de cuvântul “asociere”, toată lumea fuge. Ei trebuie să își știe interesele și să se asocieze numai în vederea obținerii unor protecții pentru denumirile produselor lor. În țară, avem șase centre regionale, care cuprind o arie de câteva județe, unde reprezentanții noștri, ai Oficiului, fac identificarea și promovarea produselor.
Care sunt beneficiile obținerii protecției unei denumiri?
Numai cei care obțin protecția unei denumiri (nu a produsului în sine) au dreptul de a comercializa produsul sub acea denumire, nici o altă firmă sau procesator din Europa nu poate să folosească această denumire, pentru a-și comercializa produsele. De asemenea, înregistrarea și dobândirea protecției denumirilor înseamnă protecție împotriva utilizării abuzive, imitării sau evocării originii; oricărei indicații false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului; oricărei alte practici susceptibile să inducă în eroare consumatorul cu privire la originea veritabilă a produsului. Producătorii și procesatorii trebuie să înțeleagă că dacă nu își vor proteja denumirile, vor veni alții care vor comercializa produse cu denumiri tradiționale și vor fura piața. Obținerea unei protecții de denumire a unui produs depinde de operatori. Noi încercăm să-i convingem că vor obține diferite avantaje, mai ales sub aspect economic. De asemenea, vor putea face o strategie de producție pe lungă durată.
Până în momentul de față aveți solicitanți?
Sigur că da.
Am început cu procesatori de magiun, care au întocmit documentația, sunt în faza finală și mai au foarte puțin de adăugat la dosar, pentru ca, în final, să fie depus la MADR. De asemenea, mai avem în lucru și alte dosare.
De exemplu, suntem în faza de discuții cu procesatorii de brânzeturi pentru a-i determina să se asocieze pentru a depune împreună caietul de sarcini, astfel încât să obțină protecție. Produsele din lapte de oaie, telemeaua, brânza de burduf sunt recunoscute, dar nu și protejate.
De aceea trebuie să facem toate demersurile pentru ca denumirile acestor produse să fie protejate, cunoscute pe piața internațională ca fiind originare din România.
Care este procedura de verificare a documentației pentru dobândirea protecției unei denumiri?
Legislația prevede ca documentația, care este corect depusă și înregistrată la MADR, să fie postată pe site-ul ministerului timp de două luni. Aceasta este perioada de opoziție, când oricine poate să acceseze site-ul și, dacă are o obiecție, să depună contestație. În momentul în care nu sunt opuneri, produsul este acceptat, iar dosarul pleacă la Bruxelles, spre a fi verificat.
Aici, dosarul este postat pe site-ul Uniunii Europene timp de un an, astfel încât țările din UE care se opun să poată face contestație.
Dacă nu există opoziții, CE decide ca numai grupul de producători care a depus caietul de sarcini să aibă dreptul să producă și să comercializeze produsul sub acea denumire. În ipoteza că sunt, ulterior, și alți producători care vor să producă produsul respectiv și să-l comercializeze sub aceeași denumire, ei vor trebui să solicite acordul grupului care a depus cererea inițială.
Ce înseamnă produs tradițional?
Produsul tradițional trebuie să fie obținut din materii prime tradiționale, să prezinte o compoziție tradițională sau un mod de producție și/sau de prelucrare care reflectă un procedeu tehnologic de producție și/sau de prelucrare tradițional și care se distinge în mod clar de alte produse similare aparținând aceleiași categorii.
Unde întâmpinați probleme?
În afară de faptul că oamenii se asociază mai greu, sunt și anumite neînțelegeri cu privire la respectarea anumitor norme de igienă și siguranță alimentară. La nivel european, sunt trasate regulile generale de igienă și siguranță, iar strictețea lor se poate respecta doar în unitățile mari de producție. Așadar, în urma discuțiilor dintre statele membre, s-a căzut de acord ca acele produse fabricate după metode tradiționale să fie considerate produse tradiționale, în condițiile în care produsul este salubru și respectă siguranța alimentară. În ceea ce privește procedeul tehnologic de producție, se pot obține anumite derogări. De exemplu, regulile generale ale UE nu prevăd folosirea lemnului pentru maturarea brânzeturilor, aceasta fiind o metodă tradițională, însă în condițiile în care acest lemn este bine spălat, sterilizat, curățat și nu există nici un pericol de contaminare a produsului, statul membru poate cere derogări la UE. Așadar, se pot obține derogări pentru anumite procedee tehnologice, dar condiția generală este siguranța alimentară a produsului final.
Definirea denumirilor de origine
DOP – “denumirea de origine”: poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific, al unei țări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar. Produsul trebuie să fie: originar din această regiune, loc specific sau țară; calitatea sau caracteristicile sunt datorate mediului geografic, cu factorii săi naturali și umani; materiile prime folosite trebuie să provină numai din aria geografică definită; producerea, procesarea și prezentarea trebuie să aibă loc numai în aria geografică definită.
IGP – “indicația geografică”: poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei țări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar. Produsul trebuie să fie: originar din această regiune, loc specific sau țară; să posede o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici atribuite originii geografice; materiile prime pot să provină și din afara ariei geografice definite.
Ana Mustățea
