Programul de ajutor alimentar pentru persoanele defavorizate a fost deblocat

2 minute de citit

Declarația comisarului european Dacian Cioloș cu privire la Programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate (PEAD) din Uniunea Europeană, după Consiliul miniștrilor agriculturii, care a avut loc la data de 14 noiembrie la Bruxelles.

„Sunt foarte bucuros că statele membre au deblocat programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate pentru anii 2012 și 2013. Am cerut deja direcției mele generale să se mobilizeze și să ia toate măsurile pentru a asigura continuitatea programului în această iarnă. Așa cum a demonstrat-o în aceste ultime săptămâni, Comisia Europeană vrea să rămână un partener de încredere al organizațiilor caritabile”.

Programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate (PEAD) este una dintre principalele surse de aprovizionare a organizațiilor caritabile europene. De exemplu, 51% din produsele distribuite în 2010 de Federația Europeană a Băncilor de Alimente au venit din PEAD. În fiecare an, mai mult de 18 milioane de persoane din 20 de state membre ale Uniunii Europene beneficiază de ajutoarele alimentare distribuite în cadrul acestui program.

În urma deciziei Curții de Justiție din 13 aprilie 2011, care a declarat ilegale dispozițiile planului pentru 2009, ce prevedea achiziția de pe piață a produselor alimentare, planul pentru anul 2012 a trebui adoptat cu un buget foarte redus. Astfel, pe 10 iunie 2011, Comisia Europeană a fost nevoită să adopte un plan pentru 2012, limitându-l la stocurile de intervenție disponibile, ceea ce reprezintă un buget de 113,5 milioane de euro, adică mai puțin de un sfert din planurile precedente.

Pentru a depăși dificultățile juridice ridicate de unele state membre, pe 3 octombrie Comisia a adoptat în procedură de urgență o nouă propunere amendată, propunând o finanțare exclusivă din bugetul Uniunii Europene.

Pe 17 septembrie 2010, Comisia adoptase deja o propunere revizuită a regulamentului de bază al PEAD.

Dincolo de alinierea la Tratatul de la Lisabona, principalele modificări au avut în vedere introducerea unei cofinanțări naționale mai avantajoase (de 25% și de 10% pentru statele membre beneficiare ale Fondului de Coeziune), față de 50% și de 25% în propunerea inițială, pentru a facilita participarea statelor membre la acest program.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani