Proiect de cooperare între România și Flandra

4 minute de citit

În decursul timpului, România și Flandra au desfășurat mai multe proiecte pentru îmbunătățirea activității din agricultura românească.

Guvernul flamand a acordat sprijin țării noastre atât în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, cât și în cea de postaderare.

Primul proiect comun a fost „Îmbunătățirea recoltei și a cantității de furaje”, derulat în perioada 1997-1998. Instituțiile autohtone implicate în acest proiect au fost Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterninară din Cluj-Napoca și Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pajiști din Brașov.

O altă cooperare româno-flamandă a vizat dezvoltarea sectorului de cercetare, derulată în intervalul 1997-2009. Alte proiecte bilaterale au fost: „Valrom” (1998-2001), „Orfarom” și „Pandoer” (2002-005), ultimul finalizându-se prin implementarea a cinci ferme-pilot și constituirea unui grup de producători agricoli orientați către piață.

Recunoașterea grupurilor de producători

Ultimul proiect comun, încheiat la 1 decembrie 2009, a fost „Implementarea programelor operaționale UE pentru recunoașterea grupurilor de producători de legume și fructe din România”.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de doi ani, iar bugetul total s-a ridicat la suma de 93.047 de euro, din care cea mai mare parte, de 69.730, a fost susținută de guvernul flamand, prin fondurile pentru Europa Centrală și de Est.

Din partea flamandă, instituțiile implicate au fost: Guvernul Flamand, principalul finanțator al proiectului; Asociația Flamandă Eurappel vzw, organizație creată în anul 1991, cu scopul de a promova parteneriate între fermieri și organizații ale acestora, și Uniunea Cooperativelor de Licitație pentru producătorii de legume și fructe din Belgia.

Din partea română, au participat: MAPDR, Oficiul de Consultanță Agricolă Ilfov; Cooperativa Agricolă Agroecologica 2002 (Vidra); Cooperativa Agricolă Familia (Brezoaiele) și Asociația Bioterra.

Lideri de proiect au fost Angela Chicosu și Elena Nicora, din cadrul Ministerului de Agricultură.

În colaborare cu Ministerul Agriculturii, promotorii au pus în aplicare programele operaționale pentru grupurile de producători, în conformitate cu Regulamentele UE 2200/96 și 1432/2003 (organizarea comună de piață pentru producția și comercializarea de fructe și legume) și le-au transferat acestora un volum vast de cunoștințe privind eco-condiționalitatea.

Acest proiect a avut două părți: sprijinirea producătorilor în transferul de cunoștințe privind procesul de control al calității produselor agricole, promovare, etichetare și trasabilitatea acestora; implementarea programelor operaționale pentru acordarea de fonduri UE, în conformitate cu Regulamentul 2200/1996.

Etapele proiectului

Prima etapă a constat în identificarea partenerilor de proiect. După aceasta, s-a desfășurat un seminar la Vidra, cu tema „Organizațiile de producători, comerț cu ridicata și vânzarea cu amănuntul”. În cadrul seminarului, au fost dezbătute următoarele teme: „Care sunt cerințele pieței și cum poate o organizație de producători să câștige o cotă de piață mai bună?”; „Organizarea procesului de distribuție”; „Programe operaționale și acțiuni eligibile”; „Evoluția cooperativelor agricole în România” – studiu de caz privind managementul cooperativei Agroecologica 2002 și „Agricultura ecologică în Flandra”.

A treia etapă a vizat dezvoltarea programului operațional și a programului de formare.

În perioada 12-18 octombrie 2008, au avut loc vizite de lucru și documentare în Flandra. Această etapă a avut drept scop familiarizarea și instruirea experților români cu noțiunile de bune practici agricole cu privire la controlul calității și certificarea produselor agricole, printr-un program intensiv de studiu coordonat de Organizația fermierilor din Boerenbond, Organizația flamandă a fermierilor și Serviciul de Consultanță Agricolă iLFO din cadrul Ministerului Agriculturii Flamand.

La sfârșitul lunii mai 2009, a avut loc la Cluj-Napoca un seminar cu tema „Managementul calității și trasabilitatea”.

În cadrul seminarului, au fost dezbătute: principii și cerințe pentru siguranța alimentelor, în concordanță cu reglementările UE; evoluția agriculturii ecologice în România; piața produselor biologice în România – prezent și perspective; analiza SWOT a producției ecologice în România și activitatea EcoInspect. O altă vizită de lucru și documentare în Flandra a fost organizată în iulie 2009. Reprezentanții Asociației Bioterra au avut întâlniri la DG AGRI, unde au fost prezentate materiale privind: Politica Agricolă Comună – reforme și perspective și istoria Politicii Europene de Calitate (denumirea de origine, protecția geografică, înregistrarea europeană și etichete de calitate). De asemenea, au avut loc întâlniri cu reprezentanții Flandrei de Est, în cadrul cărora au fost prezentate: politica agricolă și de dezvoltare rurală;

Interreg și proiectele Leader.

Ultima etapă a proiectului a cuprins activități desfășurate în cadrul Cooperativei Agricole Agroecologica 2002, Cooperativei Agricole Familia, Asociației Bioterra privind trasabilitatea și controlul calității în România.

În cadrul acestei ultime faze, au avut loc acțiuni de: cooperare cu organizațiile din lanțul de aprovizionare și servicii locale de consultanță; introducerea certificatelor de calitate și a măsurilor de siguranță de către organizațiile participante la proiect; prezentarea Măsurii 142 „Înființarea grupurilor de producători”.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani