Realități costisitoare

3 minute de citit

Recesiunea economică, seceta, deteriorarea și devalizarea condamnabilă a echipamentelor de irigat funcționale acum 20 de ani pe 3,2 milioane de hectare nu au anihilat „foamea” țăranului de a produce bunuri alimentare.

De ani, guvernele de tranziție se străduiesc să cârpească cu eforturi financiare uriașe, inclusiv din împrumuturi externe, ce s-a distrus cu iresponsabilitate – însă parcă se reeditează legenda meșterului Manole. Acum 5 ani, se estima că suprafața irigată ajunsese la peste un milion de hectare, dar la începutul anului 2009 descopeream tristul adevăr că se puteau asigura udări doar pentru 60 de mii de hectare. Cu o secetă deja instalată, doar bunul Dumnezeu ne mai poate salva, cu câte o ploaie cantitativă, recoltele și în acest an.

Trist, dar adevărat!

Ceea ce se întâmplase cu sistemul național de irigații se înregistra după 1990 și în ceea ce privește suprafețele ocupate cu sere și solarii.

Dacă în anul de referință 1989 România avea peste 2.500 de hectare de sere încălzite, cele mai cunoscute fiind la Ișalnița, Codlea, Arad, Pitești, Matca, Dumbrăveni, Popești-Leordeni, Militari, Berceni [.a., ulterior acestea au devenit mai puțin funcționale din motive arhicunoscute. Ceea ce însemna la români o importantă investiție în producerea de legume, iar pentru România un important sector economic de produse cu o bună desfacere la export a devenit, în mare parte, o ruină.

Furnizorii externi aveau și au în continuare astfel o piață de desfacere a legumelor, al cărei chimism este un mister pentru cei aproximativ 20 de milioane de consumatori. Totuși, tradiția, ambiția unor specialiști, a unor investitori și necesitatea de a consuma legume gustoase și pe cât posibil ecologice câștigă tot mai mult teren. Au început să răsară pe lângă localități solarii și să se retehnologizeze o parte din serele de odinioară.

Asociația Holding Hortifruct de exemplu, compusă din fostele sere Popești-Leordeni, Berceni și Caracal, a început să producă legume pe aproximativ 1.700 de hectare, respectiv pe 210 de hectare de seră.

S-au revigorat producțiile legumicole la SC Protevit din Brăila, la Grupul de producători Pleșoiu, la Asociația producătorilor de legume din cunoscutul bazin legumicol Matca și alții. Activitatea de producere a legumelor antrenează în mod firesc și sectorul de procesare a acestora. Este notabil în acest sens că numai Organizația Interprofesională Prodcom are în exploatare 30 de fabrici, al căror port-drapel este Leader Caracal, cu o investiție în domeniu de peste 15 milioane de euro. Trebuie recunoscut că acest sector a beneficiat și de câteva modeste finanțări prin Programul SAPARD.

Un motiv de bucurie este ca, în actualele condiții investiționale vitrege, să aflăm, de exemplu, că la Pipera a fost inaugurat recent Centrul de producție sere, pe o suprafață de 13,5 hectare. Această investiție va produce, datorită tehnologiei de ultimă generație, aproximativ 7.000 de tone de roșii pe an, asigurând astfel necesarul de consum al Capitalei. Înscriindu-se pe linia susținerii active a investițiilor în agricultură, la acest eveniment a participat și ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. Înaltul demnitar a remarcat însemnătatea acestei noi capacități de producție, în special pentru bucureșteni, dar și faptul că România și-ar putea acoperi necesarul de legume prin amenajarea a 2.000 de hectare de seră. În acest sens, legumicultorii speră să beneficieze de un sprijin financiar comunitar mai consistent, chiar și pentru simplul motiv ca estimarea domnului ministru să devină realitate.

Simona MUNTEANU

În dialog cu fermierii

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani