Dacă primele semne ale înghețului comunicate de meteorologi ne vin, de regulă, din partea de nord, eventual nord-est, înghețul economiei mondiale, adică primele semne ale recesiunii la nivel planetar, s-a propagat din partea de vest.
Încă din primăvara anului trecut, cei cunoscători în ale fenomenelor economice, financiare și sociale trăgeau semnale de alarmă. La noi s-a minimalizat amploarea fenomenelor respective până în al 12-lea ceas. Argumentul invocat de unii analiști se bazează pe faptul că avem o economie atipică, mai puțin ancorată în circuitul mondial al producției și comercializării bunurilor materiale, motiv pentru care am fi oarecum la adapost.
Iluzorii pronosticurilor, infirmate de economia reală, ce a înregistrat în doar câteva luni o scădere dramatică a investițiilor de tot felul, a antrenat un cortegiu nedorit de efecte, cum ar fi:
– scăderea volumului de producție marfă vândută și încasată; – oprirea unor capacități de producție și disponibilizarea unui număr mare de salariați; – creșterea prudențialității băncilor în acordarea creditelor, care devin astfel tot mai scumpe și inaccesibile; – dinamica ascendentă a prețurilor, care determină pauperizarea tot mai accentuată a celor mulți și deja săraci etc.
În această conjunctură, guvernanții trebuie să găsească soluții raționale eficiente, nepripite, ce trebuiesc explicate foarte clar populației, care în prezent este îngrijorată pentru ziua de mâine.
Ar trebui sprijinite toate sectoarele vitale ale economiei, dar în primul rând agricultura, având în vedere că de acest sector depinde, ca existență biologică, întreaga populație a țării.
A diminua în această conjunctură alocațiile bugetare destinate agriculturii înseamnă a ne minimaliza implicit și posibilitatea prefinanțării, respectiv cofinanțării, unor proiecte de redresare a acestui sector economic vital, deci minimizăm și șansa de a accede într-un procent cât mai ridicat la fondurile alocate de Uniunea Europeană.
Atuul României din toate timpurile și mai ales în această nefastă conjunctură economică este revigorarea agriculturii și a investițiilor generatoare de locuri de muncă. Nu ne mai putem permite să repetăm greșelile trecutului, când fără a căuta și găsi soluții am luat cea mai facilă și păgubitoare decizie, punând lacăt la șansa românului de a-și câștigă pâinea cea de toate zilele, distrugând capacitatea de producție, fără a pune ceva mai bun în loc.
Dacă asigurăm în aceste condiții critice pentru unele sectoare de activitate peste 5-6% din PIB – fapt lăudabil, de altfel -, să regăsim astfel de resurse și pentru sectorul agricol, care ne hrănește de trei ori pe zi.
Simona Munteanu
