REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Recomandări Borealis LAT privind fertilizarea cu azot

15/1/2017

0 Comments

 
Picture
Achiziţia din timp a îngrăşămintelor pe bază de azot vă poate aduce numeroase avantaje, cum ar fi: disponibilitatea produselor solicitate şi formarea stocurilor necesare pentru întreaga campanie din primăvară. 
Compania Borealis LAT comercializează mai multe tipuri de îngrăşăminte azotate, pe care le puteţi administra pentru a avea un start mai rapid şi fluent în campania de primăvară. NAC 27 N este un îngrăşământ concentrat cu efect rapid şi utilizare generală. Este produsul de frunte când vine vorba de fertilizare cu azot. Calitatea ridicată a granulaţiei face posibilă dispersarea optimă. Are efect rapid şi sigur. Poate fi utilizat la toate culturile ce necesită aport de azot, chiar şi pe solurile acide. Conţine 27% N azot total, din care 13,5% N azot nitric şi 13,5% N azot amoniacal. Datorită procentului de 12,5% CaO (Var) NAC 27 nu are efect acidifiant, fapt care-l recomandă în mod special pe solurile acide. Îngrăşământul este granulat şi higroscopic. Se poate aplica atât prin împrăştiere, la pregătirea patului germinativ, cât şi localizat, odată cu semănatul.   Uree 46 N. Ureea este un îngrăşământ de tip prilled ce are un conţinut ridicat de azot, 46% azot amidic, folosit pentru aproape toate tipurile de culturi şi soluri. Prin încorporarea în sol a ureei se reduc pierderile de amoniac. Ureea are un conţinut de N de 46% şi de aceea este foarte eficientă. Utilizată corect, acesta este o sursă rentabilă şi ieftină de azot. Ureea se aplică atât prin împrăştiere la sol, cât şi în timpul vegetaţiei, dar nu se aplică localizat sau concomitent cu semănatul deoarece amoniacul care rezultă prin hidroliză are efecte vătămătoare asupra germenilor sau plantelor tinere. De aceea, în general se recomandă încorporarea îngrăşământului, pierderile scazând cu adâncimea de încorporare.     AN 34,4 N este un îngrăşământ singular pe bază de azot, cu aplicaţii universale şi efect rapid. AN poate fi dispersat până la 24 m lăţime. Conţine N, jumătate sub formă nitrică şi jumătate sub formă amoniacală, fiind o excelentă sursă de N pentru plante. Este unul dintre cele mai folosite îngrăşăminte cu azot. Este foarte solubil în apă şi foarte higroscopic, de aceea se ambalează în saci din material plastic. Este un îngrăşământ cu efect acidifiant, se poate aplica pe toate solurile şi tuturor culturilor, atât la fertilizarea de bază, cât şi la cea suplimentară, în cursul vegetaţiei. Se asimilează treptat şi în condiţii bune.

Efectul azotului asupra creşterii grâului
Azotul (N) este de cele mai multe ori cel mai deficitar dintre toţi nutrienţii pentru plante. Grâul este foarte sensibil la o cantitate insuficientă de azot şi răspunde foarte bine la fertilizarea cu azot. Cel mai important rol al azotului la nivelul plantei este reprezentat de prezenţa sa în cadrul structurii proteinei, cea mai importantă componentă a materiei vii sau a protoplasmei din care este alcătuită fiecare celulă. În plus, azotul se mai găseşte şi în clorofilă, materia care dă frunzelor culoarea verde. Clorofila ajută planta să transfere energie din lumina soarelui prin intermediul fotosintezei. Prin urmare, aportul de azot furnizat plantei influenţează cantitatea de proteine, protoplasmă şi clorofilă care se formează. La rândul său, aceasta influenţează dimensiunea celulei şi suprafaţa frunzei, precum şi activitatea fotosintetică. Plantele cultivate cu un aport corespunzător de azot au o creştere rapidă şi constantă, frunzele lor având culoarea verde închis. Este stimulată dezvoltarea frunzei şi a tulpinii. Un aport insuficient de azot are drept rezultat o culoare verde deschis, reducerea încolţirii şi anomalii la nivelul diviziunii celulare normale în cursul procesului de creştere, precum şi o scădere a ratei şi a extinderii sintezei proteinelor. Din această cauză, se poate înregistra o scădere drastică a recoltelor. Un aport prea mare de azot cauzează o creştere excesivă, care poate avea drept urmare primejduirea recoltei, întârzierea maturării şi un grad mai mare de susceptibilitate la boli, precum rugina grâului, pătarea frunzelor (septoria) şi mucegaiul de zăpadă. Plantele conţin mai mult azot decât orice alte elemente esenţiale provenite din sol. Ele absorb azot din momentul în care încep ciclul de viaţă şi până când toate aporturile de nutrienţi încetează o dată cu maturarea plantei. Cu toate acestea, cele mai mari cantităţi sunt absorbite în timpul stadiilor incipiente ale creşterii transferate în plantă, acolo unde este necesar.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE