
La data de 18 august, companiile Limagrain România și Makhteshim Agan Marom au organizat, pe o suprafață de 4 hectare, loturi demonstrative pentru a le arăta fermierilor prezenți ultimele noutăți genetice și de protecție a culturilor în câmpurile special amenajate lângă localitatea Lehliu, din județul Călărași.
Pe suprafața pe care au fost amplasate loturile de porumb în cultura precedentă au fost loturi demonstrative cu rapiță, iar producțiile acestei plante premergătoare au fost, în medie, de 3.500 kg/ha. Pe actuala suprafață de floarea-soarelui, în cultura precedentă au fost loturi demonstrative cu porumb, unde producțiile au fost între 8 și 13 tone boabe la hectar, cu umiditate de 15,5. Decizia ambelor companii a fost să utilizeze un minimum de îngrășăminte, pentru a reprezenta exact o situație reală dintr-o fermă. Astfel că în luna noiembrie s-au aplicat 200 kg sulfat de amoniu, resturile vegetale au fost tocate și încorporate cu acest îngrășământ, printr-o arătură făcută la 25-27 cm. În primăvară, s-a efectuat o lucrare de pregătire a terenului cu grapa de disc, urmată de un combinator. Loturile demonstrative au fost înființate în perioada 1-2 mai. O dată cu semănatul, s-au aplicat 110 kg azotat de amoniu la hectar, după aplicarea erbicidelor și concomitent cu acestea s-au aplicat și îngrășăminte foliare când gradul de acoperire cu plante era de 60%. Când talia porumbului era la peste 50 cm, s-au aplicat din nou 120 kg substanță comercială, azotat de amoniu. Densitatea realizată în loturi la porumb, dar și la floarea-soarelui, indiferent de precocitatea hibrizilor, a fost de 55.000 plante/ha.
Tehnologia aplicată la floarea-soarelui cu produse Makhteshim Agan
Erbicidul rezidual pe bază de linuron – Agil se aplică postemergent, în doze stabilite în funcție de speciile de buruieni. Este un erbicid total selectiv față de toate culturile dicotiledonate. Un graminicid foarte puternic, cu doze între 0,8 și 1,5 l/ha. Tratamentul semințelor se poate realiza cu Seedoprid, un insecticid pe bază de imidaclopraid, pentru dăunătorii care se hrănesc cu sevă sau organe verzi. Tot preemergent se poate aplica în primele 5 zile de la semănat erbicidul pelicular selectiv Acetogan, împreună cu erbicidul rezidual Racer, ce se absoarbe în buruienile în curs de germinare, prin rădăcini, și se translocă rapid. Utilizarea fungicidelor este esențială pentru evitarea bolilor la floarea-soarelui. Compania Makhteshim Agan recomandă tratarea semințelor cu fungicidul sistemic local Mirage, datorită proprietăților sale de acțiune preventivă și curativă asupra unui număr mare de specii de ciuperci. Aplicarea erbicidului Agil se poate face secvențial, cu 1 litru sau 0,8.
Cultura de floarea-soarelui
Limagrain recomandă alegerea cu mare atenție și în cunoștință de cauză a hibrizilor de floarea-soarelui, întrucât anul trecut au fost probleme destul de mari la unii hibrizii care nu sunt rezistenți la mană. Pentru ciuperca aceasta, care se dezvoltă pe plantele de floarea-soarelui, nu există tratament, dacă nu este rezistentă din punct de vedere genetic, nu se poate face nimic. Toți hibrizii din portofoliul Limagrain sunt rezistenți la mană, sunt înregistrați în cataloagele oficiale europene, ceea ce oferă garanția producătorului că într-adevăr acești hibrizi sunt rezistenți la mană.
Un hibrid nou de floarea-soarelui testat timp de doi ani în loturile demonstrative este LG 5607. Un hibrid cu genetică nouă, încă în studiu, pentru a observa cum se comportă în diferite locații. Anul acesta, în funcție de producții, Limagrain va ști pentru ce zonă îl va recomanda. La floarea-soarelui, Limagrain comercializează hibrizi care se pretează atât tehnologiei clasice – LG 5635 și LG 5665, cât și celei de tip Clearfield – LG 5633, LG 5663 și LG 5658. Hibridul de floarea-soarelui LG 5658 face parte din noua genetică a firmei Limagrain, vizibilă prin vigoarea plantei și adaptabilitatea ridicată la condiții climatice mai neprielnice.
Hibridul LG 5665 este de top atât în vânzare, cât și în producție, stabilitate și rezistență la boli. LG 5663 are o polenizare foarte bună și este recomandat pentru toată zona de sud a țării, fără nici o problemă, deoarece rezistă bine la secetă. Hibridul LG 5665, convențional, are rezistență la Orobanche până la rasa E, cu polenizare de până la 100%. Hibridul convențional LG 5635 a fost unul dintre hibrizii care a lansat compania Limagrain pe piața din România. Rezistent la secetă sau în condiții de ploaie, are și o rezistență foarte bună la boli.
LG 5550 este un hibrid nou semitimpuriu, rezistent la rasa F de Orobanche, are 100% polenizare și rezistență foarte bună la boli. LG 5580 este un hibrid care se comportă bine în județele Constanța, Tulcea, rezistent la rasa F, foarte bine adaptat pe zona de sud și pe partea de vest a țării. LG 5580 este recomandat în zonele puternic infestate cu Orobanche, tolerant la secetă și rezistent la rasele avansate de lupoaie.
Cultura de porumb
Conform unor studii, anul trecut România a intrat în topul primelor 10 țări exportatoare de porumb din lume. Acest lucru este impresionant, pentru că nu ne putem lăuda cu alte domenii în care România să fie pusă într-o lumină atât de pozitivă. Limagrain comercializează o gamă variată de hibrizi de porumb, printre care LG 3330, LG 3350 și LG 3475, care s-au comportat foarte bine. LG 3350 este un hibrid nou, cu o rezistență bună la secetă. Pentru producerea de biogaz, Limagrain recomandă doi hibrizii de porumb – LG 3562 și LG 4540, excelenți și pentru producția lor de boabe. Cu LG 3562 se obțin producții foarte bune în zona Călărași- Lehliu-Fundulea. Hibridul LG 3488 are un potențial foarte bun de producție, FAO 470-480 rezistă foarte bine la secetă, se comportă foarte bine în zona Brăilei, în toată partea de sud a țării, în zone unde seceta este foarte puternică. Hibrizii cei mai reprezentativi pentru această zonă sunt LG 3475 din grupa FAO 450-500, LG 3395 din grupa FAO 390-400 și LG 3350 din grupa FAO 350. LG 3475 este unul dintre hibrizii de top pentru recoltatul mecanizat, este o genetică mai nouă, plantele rămân de talie mică, iar toată energia se canalizează pentru a forma știuletele. Alți hibrizi cu producții foarte bune anul trecut au fost LG 3395, împreună cu hibridul LG 3350, recomandați pentru transformarea ușoară a boabelor în industria alimentară. Recomandat pentru partea de sud-est și în nordul Moldovei, are o rezistență bună la secetă, dar și la condiții de stres. LG 2306 – de 7-8 ani, cel mai comercializat hibrid de către Limagrain în România – este preferat de fermieri nu neapărat pentru producțiile ridicate, cât pentru toleranța foarte bună la secetă. LG 30290 este un hibrid mai nou, recomandat pentru siloz, dar și pentru boabe. Hibridul LG 3232 este recomandat pentru cultură principală, are boabele sticlate, din grupa FAO 230. Este recomandat pentru cei care au contracte cu o fabrică care produce mălai grișat și poate fi cultivat în toate zonele țării, atât la cultura principală, cât și la cultura a doua.
Simona MUNTEANU


















