Refacerea capacităţii de rodire la viile intrate în declin prematur

Pentru aplicarea corectă a întregului complex de lucrări agrofitotehnice, viticultorul urmăreşte grăbirea intrării pe rod a viei, realizarea unor producţii maxime şi de calitate în perioada de maturitate a viţelor, pe o perioadă cât mai lungă, şi întârzierea intrării în declin a butucilor. Există însă destule situaţii în care, din diferite motive, viile sunt neglijate: nu se aplică, se întârzie sau se aplică incorect lucrările agrotehnice sau cele de protecţie fitosanitară. De asemenea, neglijenţele duc la diminuarea drastică a capacităţii vegetative şi productive a butucilor, şi în final, la declinul prematur al acestora. (Gh. Bernaz)

În funcţie de o serie de factori (potenţialul productiv al butucilor, vârsta la care apare declinul prematur), trebuie avut în vedere un set de măsuri destinate refacerii butucilor, prelungirii în timp a perioadei de rodire normală. Măsurile agrotehnice ce se impun în asemenea plantaţii diferă în funcţie de situaţia concretă. Chiar în cadrul aceleiaşi vii pot fi întâlnite aspecte ce trebuie rezolvate diferenţiat de la un butuc la altul.

Caracteristicile viilor cu capacitate redusă la rodire

În viile neîngrijite, butucii intră târziu pe rod, producţiile realizate în perioada de maturitate ating abia 20-60% faţă de plantaţiile corect îngrijite, iar scăderea continuă a recoltei de struguri se constată cu mult înainte că via să ajungă la perioada de bătrâneţe normală. Viile intrate prematur în declin se caracterizează printr-o proporţie ridicată de goluri, vigoare redusă a butucilor şi o capactate foarte scăzută de regenerare a acestora, creşteri anuale slabe, prezenţa în număr mare a cioturilor, braţe alungite şi degarnisite, grad ridicat de îmburuienare a solului etc. Neglijarea tratamentelor fitosanitare duce la pagube apreciabile produse de boli criptogmice (mană, făinare, putregai cenuşiu etc.) şi dăunători (acarieni, moliile strugurilor etc.). Atacurile intense şi repetate de boli şi dăunători, îndeosebi cele de mană, duc la debilitarea treptată a butucilor, la diminuarea potenţialului lor vegetativ şi productiv. Carenţele în elementele minerale, frecvente pe solurile sărace şi mai ales în condiţiile neglijării fertilităţii, duc la diminuarea creşterilor anuale, a vigorii butucilor, a suprafeţei lor foliare activ asimilatoare şi producţiei de struguri, cantitativ şi calitativ. Aceleaşi efecte negative le produc şi bolile provocate de virusuri (scurtnodare, răsucirea frunzelor, strierea lemnului etc.).

Refacerea capacităţii de rodire

În funcţie de potenţialul de producţie al butucilor şi de cauzele care au provocat declinul prematur al viilor, perioada de vârstă la care apare, se impune o serie de măsuri destinate refacerii lor.

Măsuri aplicate solului

Aplicarea acestor măsuri are în vedere faptul că rădăcina reprezintă un organ important al plantei, cu multiple funcţii - fixare, creştere, adsorbţia elementelor nutritive şi a apei, sinteza unor substanţe organice, înmagazinarea substanţelor de rezervă etc. Volumul organelor supraterestre a butucilor se corelează pozitiv cu volumul şi activitatea sistemului radicular. Combaterea buruienilor implică aplicarea raţională a lucrărilor solului. Pentru combaterea buruienilor perene (pir gros, pir târâtor, volbură, pălămidă etc.) se recomandă adâncirea lucrărilor ulterioare cu câte 2-3 cm, pentru epuizarea şi distrugerea rizomilor. Este bine ca rizomii aduşi la suprafaţă să fie adunaţi (cu grapa sau manual, pe suprafeţe mici) şi distruşi prin ardere. Deosebit de eficientă, dar costisitoare, este combaterea chimică a buruienilor cu ajutorul erbicidelor. Subsolajul se execută pentru a reface starea de afânare a solului şi a stimula regenerarea rădăcinilor. Prin subsolare, stratul de sol mai fertil şi mai bogat în humus de la suprafaţă, cu o microfloră bacteriană mai activă, este aşezat la adâncimea masei principale a rădăcinilor. Regimul termic şi hidric ameliorate ale solului favorizează activitatea rădăcinilor. Cele de schelet amputate prin subsolare se ramifică puternic, apropiind rădăcinile absorbante de butuc.

Redesfundatul parţial se execută periodic pe intervalele viei, după culesul strugurilor. Lucrarea se execută la adâncimea de 35-45 cm, alternativ şi nu mai aproape de 30-40 cm faţă de rândurile de butuci. Subsolajul se face diferenţiat: - în viile cu soluri grele, lutoargiloase - la fiecare 2 ani, cu revenirea pe acelaşi interval după 4 ani (deci anual pe 25% did suprafaţa viei; - în viile cu soluri uşoare - la fiecare 3 ani, cu revenire pe acelaşi interval după 6 ani (deci anual pe 16-17% din suprafaţă). Pe solurile sărace, o dată cu redesfundarea parţială se recomandă aplicarea unor doze de 30-50 tone/hectar gunoi de grajd. Când redesfundarea parţială este asociată cu administrarea de îngrăşăminte organice în via familială, lucrarea se desfăşoară astfel: mai întâi se sapă solul pe o adâncime de 15-20 cm. Pământul scos se depozitează pe fâşia din dreapta şanţului. Săpătura se adânceşte cu încă 15-25 cm, pământul rezultat în urma acestei a doua săpături fiind aşezat pe fâşia din stânga şanţului. Rădăcinile întâlnite pe durata săpatului se secţionează cu foarfeca de vie. Pe fundul şanţului se aşază un strat uniform cu jumătate din doza de îngrăşământ organic (gunoi de grajd bine fermentat, tescovină compostată). Peste stratul de îngrăşământ organic se introduce pământul scos de la suprafaţă (depozitat pe fâşia din dreapta). Peste acesta se împrăştie restul de îngrăşământ organic şi se adaugă pământul scos din adâncime. Prin desfundatul parţial se obţin sporuri de producţie de până la 25%. Cu ocazia redesfundatului, este bine ca rizomii buruienilor perene să fie strânşi şi distruşi prin ardere. Prin subsolaj, sunt afectate 10-12% din rădăcini. Refacerea rapidă se realizează prin formarea de rădăcini tinere în zonele în care au fost secţionate rădăcinile de schelet. Este riscantă executarea subsolajului în viile unde hrănirea butucilor se face pe seama a 1-2 rădăcini groase date din altoi şi care se ramifică în adâncime. Amputarea lor prin subsolaj poate duce la pierderea butucilor. Pe suprafeţe mari, subsolajul poate fi executat cu tractorul viticol agregat cu un subsolier purtat pentru vie, prevăzut cu echipamentul de fertilizare.

În cadrul acţiunii de fertilizare, la redresarea rapidă a viilor în declin prematur pot fi folosite şi îngrăşăminte verzi. Nu trebuie neglijate nici măsurile pentru combaterea stărilor carenţiale de nutriţie prin stropiri cu sulfat de magneziu, sulfat feros, borax, sulfat de zinc sau mangan, molibdat de amoniu sau diferitele produse comerciale existente pe piaţă. Dacă există simptome ce indică existenţa diferitelor feluri de cloroze, trebuie avută în vedere şi combaterea adecvată a acestora, la sfatul şi cu asistenţa specialiştilor. În condiţiile încălzirii climatice tot mai accentuate, irigarea apare ca necesară cu precădere în podgoriile din Dobrogea, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei şi cu deosebire în plantaţiile cu struguri pentru masă. Udările cu norme de 400-800 metri cubi apă/hectar se practică în momentele critice: la dezmugurit, în faza creşterii intense a lăstarilor şi boabelor. Ele se sistează la intrarea strugurilor în pârgă.

Măsuri aplicate viţei-de-vie

Alături de măsurile aplicate solului din viile intrate în declin prematur, cele care se adresează butucilor joacă un rol deosebit. Ele urmăresc refacerea vigorii şi a potenţialului biologic de producţie. Acţiunea de refacere necesită eforturi susţinute timp de 2-3 şi chiar 5 ani, în funcţie de starea plantaţiei. Refacerea desimii iniţiale a viilor se face conform procedeelor: marcotaj (îndeosebi cel semiadânc), prelungirea cordoanelor, altoirea în verde şi prăbuşirea, altoirea în uscat pe loc, în despicătură.

Copcitul reprezintă una dintre operaţiile ce trebuie aplicate diferenţiat, efectiv de la un butuc la altul, în funcţie de situaţia concretă întâlnită în vie. La butucii cu puţine rădăcini adventive emise din altoi şi repartizate în stratul superficial de sol cu partea aeriană viguroasă, este limpede că rădăcinile portaltoiului sunt puternice şi pot hrăni singure viţa. În asemenea situaţii, copcitul se aplică normal, după tehnica cunoscută. La alte viţe, rădăcinile emise din altoi sunt mai numeroase şi răspândite în straturile mai adânci de sol. Pentru a nu stânjeni creşterea părţii aeriene, copcitul acestor butuci trebuie eşalonat pe o perioadă de 2-3 ani, în funcţie de vigoarea părţii aeriene. O situaţie gravă se întâlneşte la butucii la care din altoi pornesc una sau două rădăcini puternice, care întrec în grosime portaltoiul. În mod logic se deduce că partea aeriană a butucului este hrănită (aproape) în întregime de către rădăcinile altoiului. Suprimarea acestora duce chiar la pieirea lui. De aceea, în asemenea cazuri trebuie stimulată mai întâi revigorarea rădăcinilor portaltoiului prin lucrările solului şi fertilizare. Abia după aceea se trece la suprimarea eşalonată a rădăcinilor altoiului. Dacă se constată compromiterea totală a portaltoiului, atunci butucul se tratează ca o viţă indigenă (pe rădăcini proprii), ce nu se mai copceşte şi care va produce până la distrugerea ei de către filoxera. La butucii unde lăstarii din portaltoi sunt puţini la număr şi sunt emişi din porţiunea sa superioară, copcitul se aplică normal, după regulile tehnice cunoscute. Probleme deosebite nu ridică nici copcitul butucilor la care lăstarii pornesc din porţiunea mediană a portaltoiului şi legătura dintre cei doi parteneri - apreciată după vigoarea elementelor supraterestre - este trainică. O situaţie gravă se întâlneşte dacă butucii la care unul sau mai mulţi lăstari viguroşi sunt emişi dinspre baza portaltoiului, iar creşterea părţii aeriene a altoiului este redusă, debilitată. În astfel de cazuri, se recomandă, de asemenea, un copcit eşalonat, efectuat cu multă atenţie. Dacă altoiul prezintă simptome puternice de debilitare, ce atestă că va pieri în scurt timp, atunci nu se mai copceşte. În schimb, se păstrează lăstarii portaltoiului şi se pregătesc pentru altoirea în verde, pe loc. Există numeroase cazuri în care butucii intraţi în declin prematur au atât rădăcini date din altoi, cât şi lăstari emişi din portaltoi: dacă ambele categorii de organe au creştere redusă, copcitul se efectuează normal. Există butuci cu rădăcini puternice emise din altoi şi lăstari porniţi din portaltoi. Copcitul acestora se aplică eşalonat în decurs de 2-3 ani, cu scopul de a întări sudura între cei doi parteneri de altoire. O serie de simptome, precum lăstari viguroşi emişi din portaltoi, vegetaţia altoiului debilă, modificări la nivelul punctului de altoire, indică faptul că va fi mai oportună şi economică păstrarea lăstarilor portaltoiului pentru altoire în verde, pe loc. În fine, în viile neîngrijite pot fi întâlniţi butuci cu una sau două rădăcini din altoi ramificate în adâncime, cu creşterea viguroasă şi în acelaşi timp cu lăstari viguroşi emişi din portaltoi. Întrucât asemenea butuci indigenaţi asigură recolte susţinute, ei nu trebuie copciţi. Lăstarii porniţi din portaltoi se pregătesc pentru altoirea pe loc, în verde. Vor rezulta doi butuci care, în condiţii normale de îngrijire, vor rodi împreună câţiva ani, până când butucul indigenat (trăind pe rădăcinile proprii) va fi distrus de filoxera. Tăierile de regenerare se practică în vii aflate în declin, cu butuci degarnisiţi, cu puţine coarde anuale şi creşteri reduse. Ele au drept scop întinerirea butucilor şi constau în înlăturarea parţială/totală a lemnului bătrân. Tăierile de regenerare se bazează pe procesul de emitere a lăstarilor din mugurii dorminzi (aflaţi sub scoarţă) care trec din starea de viaţă latentă în cea activă. Tăierile de regnerare parţială constau în îndepărtarea unei părţi din lemnul multianual în scopul obţinerii unei mase lemnoase mai tinere, mai viguroase. La conducerea joasă (Guyot multiplu) se procedează la refacerea unui braţ (o parte a butucului), în timp ce celălalt se păstrează pentru a produce. Elementele pe care se bazează tăierea de regenerare sunt cepii de rezervă, lăsaţi din coarde lacome crescute din mugurii dorminzi.

Încărcătura de ochi este mult redusă şi se lasă elemente scurte cu rolul de a asigura urmărirea sevei - „trăgători de sevă“. La unele soiuri (Afuz Ali), care emit greu lăstari lacomi din mugurii dorminzi, butucii trebuie muşuroiţi după tăierea de regenerare. Muşuroirea are scopul de a crea un mediu umed şi a forţa astfel pornirea mugurilor dorminzi. La viţele conduse pe tulpini, regenerarea se bazează pe coardele emise din cepii de siguranţă de la baza tulpinii, coarde ce se protejează peste iarnă prin îngropare. Tăierea de regenerare totală se aplică butucilor îmbătrâniţi prematur, celor bătrâni, accidentaţi, cu partea aeriană puternic vătămată, uscat sau având zone necrozate întinse. Cu ajutorul unui ferăstrău, butucul se decapitează deasupra punctului de altoire, unde tulpina extraterestră sau capul butucului (la viţele nealtoite) are diametrul maxim. Rana rezultată se unge cu mastic sau gunoi de grajd proaspăt şi se muşuroieşte cu un strat de pământ mărunţit şi reavăn, gros de circa 10 cm.

Operaţiile în verde aplicate viilor în declin urmăresc corectarea încărcăturii atribuite prin tăierea în uscat (plivit, executat timpuriu, după pornirea în vegetaţie) sau stimularea pornirii copililor, care prin surplusul de suprafaţă foliară sprijină fortificarea butucului (ciupitul). Lucrările amintite până aici, îndeosebi tăierea de regenerare, copcitul, redesfundarea parţială, fertilizarea seminificativă şi irigarea vor trebui completate cu măsuri corespunzătoare de protejare a butucilor împotriva temperaturilor scăzute din timpul iernii (muşuroire, îngropare), revizuirea mijloacelor de susţinere astfel încât să nu fie stânjenite lucrările de întreţinere a viei, aplicarea riguroasă şi în timp util a combaterii bolilor şi dăunătorilor.

Măsurile preconizate pentru refacerea viilor intrate în declin prematur se aplică în complex. În general, lucrările de întreţinere a solului şi tratamentele fitosanitare trebuie considerate ca măsuri obligatorii, pe fondul cărora se suprapun celelalte măsuri agrotehnice. Lichidarea golurilor se face după distrugerea buruienilor pentru a preveni înăbuşirea viţelor tinere. Fertilizarea se practică, de asemenea, după distrugerea buruineilor pentru că acestea să nu concureze viţele. Refacerea viilor intrate în declin prematur este perfect posibilă prin aplicarea în complex a măsurilor recomandate, întrucât viţa-de-vie este o plantă de înaltă viabilitate, ce răspunde favorabil condiţiilor ameliorate de cultură.

Victor VĂTĂMANU