La înființarea unei plantații pomicole, mai mare sau mai mică, trebuie luați în calcul factorii meteorologici de bază, de regulă cei care ne folosesc din punct de vedere statistico-matematic și care ne conduc la niște date utile și cu eficiență imediată în practica pomicolă.
Utilitatea acestor elemente de climă, conjugate cu cele de natură tehnologică acționează concomitent asupra proceselor biologice din pom și, implicit, asupra recoltei, fapt ce impune un studiu profund privind corelarea acestora, în scopul determinării influenței cantitative a producției de fructe.
La amplasarea speciilor pomicole, pentru orice zonă pedoclimatică în care dorim să realizăm înființarea unei livezi, trebuie să ținem cont de: valoarea temperaturilor minime și maxime, frecvența înghețurilor, de expoziție și de valorile pluviometrice optime. („Înființarea și întreținerea exploatațiilor pomicole”, 2009).
Accidentele climatice, indiferent de natura lor, afectează ciclul biologic al pomilor și producția de fructe sub diverse forme, de aceea înregistrarea permanentă a acestora devine o obligație. Din studiile făcute în acest domeniu până în prezent a rezultat că există relații între elementele de climă, procesele de creștere-dezvoltare și producția de fructe. Urmărirea desfășurării morfogenezei florale cu ajutorul elementelor meteorologice în zone pomicole diferite a permis să se determine riscurile ce ar putea interveni la speciile pomicole, și nu numai, în perioada fenofazelor de vegetație datorată acestor condiții de mediu. În acest sens, s-a demonstrat că temperatura are un rol predominant atât în perioada morfogenezei, cât și în perioada parcurgerii acestui proces de dezvoltare a mugurilor de soi. Alături de factorul de temperatură, apă, elementele de nutriție, intensitatea luminii condiționează decisiv la diferențierea mugurilor de rod și la formarea organelor florale.
Ca element climatic principal, temperatura acționează asupra pomilor pe tot parcursul anului, dar cea din preajma înfloritului este hotărâtoare pentru producția de fructe.
S-a demonstrat că temperaturile scăzute sau ridicate influențează negativ creșterea mugurilor după ieșirea din repaus. Iernile ,,călduroase’’ din zona temperată pot aduce daune grave mugurilor speciei de pomi prin întârzierea primei fenofaze (dezmuguritul), deshidratarea și căderea mugurilor, prelungirea perioadei de înflorit etc. De asemenea, dezvoltarea organelor florale este favorizată de temperaturile ridicate, pe când temperaturile negative care intervin după o perioadă călduroasă provoacă pierderi însemnate de producție, deoarece mugurii sunt sensibili la aceste temperaturi și se distrug din cauza presiunii osmotice din țesuturile celulare.
În general, la specia măr, diferențierea mugurilor de rod are loc cu mult înainte, din primăvară și se corelează cu creșterea intensă a lăstarilor. De regulă, lăstarii și frunzele se formează la temperaturi cuprinse între 5 și 15 grad Celsius.
Transformarea mugurilor vegetativi în muguri de rod are loc, după unii autori, la temperaturi mai mari și aceasta în funcție de soiul de măr luat în cultură.
Alături de factorul climatic, și umiditatea influențează la fel de mult procesul de diferențiere a mugurilor de rod, numai în situația unei saturații optime cu apă a celulelor din vârfurile de creștere.
Pentru pomii tineri, concentrația substanțelor nutritive se acumulează mai mult în vârfurile de creștere, în condițiile în care umezeala aerului prezintă valori scăzute. Însă la pomii aflați în plină producție, cu un frunziș bogat, pe măsură ce evaporă mari cantități de apă, deficitul de apă apare pregnant tocmai în perioada în care are loc diferențierea mugurilor de rod. Asigurarea unui regim hidric optim în perioada de vegetație, corelat cu o agrotehnică corespunzătoare a solului influențează în mod direct procesul de diferențiere a mugurilor de rod și comportamentul acestora la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Lumina acționează, alături de umiditate, temperatură și elementele de nutriție, direct asupra procesului de fotosinteză la nivelul aparatului foliaceu, favorizând diferențierea organelor generative și determinând numărul de flori din inflorescență.
Mecanismul de formare a mugurilor de rod
Dezvoltarea mugurilor de rod este un proces complex și parcurge obligatoriu două etape care necesită condiții diferite de nutriție a celulelor din țesutul meristemic și se regăsește în inducția florală și diferențierea morfologică.
Prima etapă – inducția florală – este de natură relativ scurtă și constă în schimbarea direcției de evoluție a mugurilor vegetativi în formă incipientă spre mugurii de rod.
A doua etapă – are loc diferențierea morfologică, se prelungește pe parcursul a mai multor luni, când au loc transformări morfologice ale florilor, formându-se primordiile florale. Această etapa este dependentă de prima, iar dacă nu are loc, mugurii de rod nu se mai formează și în final este compromisă producția pentru anul care urmează.
La majoritatea speciilor pomicole, procesul de formare a mugurilor de rod are loc când mugurii de rod nu se mai formează și în final este compromisă producția pentru anul care urmează. În zona noastră temperată, diferențierea morfologică la majoritatea speciilor pomicole se termină înainte de sosirea iernii, iar celulele sexuale (anteza) se formează în primăvara următoare. Ritmul de diferențiere morfologică a mugurilor de rod poate fi influențat de factorii interni sau externi.
Temperatura scăzută, însoțită de excesul de umiditate, încetinește sau oprește acest proces. În ceea ce privește condițiile interne, acestea sunt legate de încărcătura de substanțe din pomi. Studii recente arată că factorii agrotehnici influențează în mod pozitiv inducția florală la speciile semințoase. În acest sens, au fost enumerate lucrările de rărit chimic și manual; acestea se efectueză când fructele au diametrul cuprins între 10 și 14 mm, în funcție de soi. În această etapă se reglează echilibrul hormonal și începe inițierea florală, etapă când administrarea îngrășămintelor complexe (NPK) în doze optime favorizează formarea mugurilor de rod.
Aplicarea tăierilor severe în perioada de repaus vegetativ al pomilor cu potențial mare de creștere poate inhiba inițierea florală, prin apariția creșterilor viguroase care provoacă umbrirea coroanei și reducerea fotosintezei. De asemenea, factorii limitativi ai fotosintezei (atacuri de boli și dăunători, grindina, tratamentele greșite) influențează negativ formarea mugurilor de rod.
Cercetarea și practica de producție arată că, atunci când toți factorii sunt independenți (producția de fructe, îngrășămintele, tăierile, starea de sănatate a frunzișului, regimul hidric al solului), pomii produc constant, ei aflându-se într-o stare de echilibru fiziologic, fiind capabili să formeze muguri de rod în fiecare an, să dea recolte în fiecare toamnă și să formeze ramuri noi, care să devină fertile în anii următori.
Alternanța de rodire – măsuri de contracarare
Întreaga gamă de măsuri agrotehnice aplicate în livezi au drept scop realizarea unor producții constante de fructe an de an. Cu toate aceste măsuri de îngrijire, unele specii, ca mărul, părul, prunul, ridică probleme deosebite privind alternanța de rodire. Astfel, valoarea producției de fructe obținută într-un an este strâns legată de producția din anul care a trecut.
O producție de fructe exagerat de mare conduce la o diferențiere a mugurilor de rod sau tinde spre o valoare mică, ceea ce înseamnă că producția anului următor va fi sub valoarea optimă. În anul cu producție mică sunt condiții de formare a mugurilor de rod în mod exagerat, urmând pentru anul următor o producție excesivă, astfel plantația pomicolă intră în alternanță de rodire. Pentru contracararea acestui fenomen de alternanță de rodire este necesar ca încărcătura de rod a pomilor să fie normată.
Formarea încărcăturii de rod are drept scop realizarea raportului optim între numărul de muguri de rod și cei vegetativi, între încărcătura de fructe și suprafața foliacee necesară procesului de fotosinteză pentru desfășurarea în condiții optime a proceselor de creștere și fructificare a pomilor.
Încărcătura de rod trebuie normată judicios, astfel încât fructele rămase să aibă asigurată, prin intermediul aparatului foliaceu, o nutriție normală, fără a se neglija capacitatea diferită de a lega fructe în condiții optime de mediu și agrotehnică adecvată, precum și căderea fiziologică manifestată de acestea.
De menționat că alternanța de rodire este cu atât mai puternică cu cât fertilitatea soiului este mai mare. Pentru soiurile cu rodire normală, raportul între mugurii de rod și cei vegetativi este de circa 50-100. Oportunitatea tăierilor de rodire nu poate fi pusă la îndoială, deși aceastea în perioada de tinerețe întârzie intrarea pomilor pe rod, iar mai târziu contribuie la crearea unui echilibru și la păstrarea unui anumit nivel al numărului de muguri floriferi.
Alternanța de rodire se poate întâlni pregnant la pomii fără tăieri sau cu tăieri severe. La aplicarea măsurilor de contracarare a alternanței de rodire se va ține cont întotdeauna de recomandările făcute, în așa fel încât normarea producției să se facă pe specii și soiuri, după o fundamentare strict științifică.
Victor Vătămanu
