Vaporii de apă din atmosferă se condensează în picături foarte fine și plutesc în aer în mase mari, formând norii. Când aceste picături se măresc, prin acțiunea continuă de condensare sau prin unirea lor, atunci capătă o greutate apreciabilă, nu mai pot pluti în atmosferă și cad la suprafața solului sub formă de ploaie.
Totalitatea fenomenelor care decurg din prezența vaporilor de apă din atmosferă și aprovizionează scoarța globului terestru cu apă constituie precipitațiile atmosferice.
În condițiile din România, precipitațiile cele mai scăzute – sub 400 mm – cad în partea de sud-est a Dobrogei și în Delta Dunării. Zona cu precipitațiile cele mai abundente este în nordul țării, unde media precipitațiilor depășește 1.000 mm.
Putem afirma că, în România, repartiția precipitațiilor în spațiu este cuprinsă în limite largi. Repartiția în timp, în cursul anului, este și mai neomogenă. Cantitatea cea mai mare de apă din ploi cade în lunile mai, iunie și o parte din iulie, practic la sfârșitul primăverii și începutul verii.
Urmează o perioadă – iulie, august, septembrie – cu ploi mai puține, cu caracter torențial, iar evaporația foarte mare dă acestei perioade un caracter pronunțat secetos.
După această perioadă, urmează o perioadă cu ploi mai multe, începând din noiembrie și până în ianuarie. Acestea sunt ploile care aprovizionează abundent solul cu apă și de care se folosesc plantele în primăvară și iarnă. Apa rezultată din aceste ploi liniștite se infiltrează adânc în sol.
Urmează ultima perioadă, cu ploi mai puține, în decursul lunilor februarie, martie și o parte din aprilie. Se pot distinge pentru teritoriul României două perioade ploioase și două perioade mai puțin ploioase, perioade considerate chiar secetoase.
În partea de vest a țării, cu deosebire în Banat, repartiția ploilor este mai uniformă și perioada de secetă din vară este mai puțin accentuată. Amplitudinea de variație în cursul anului este mult mai mică decât amplitudinea de variație a precipitațiilor lunare din Câmpia Bărăganului.
În partea de nord a țării, unde se resimte influența climatului oceanic, ploile sunt mai abundente decât în orice parte a țării și mai omogen repartizate în tot cursul anului. La fel, ploile din regiunea montană sunt repartizate mai omogen.
Maximele și minimele de precipitații au efecte diferite asupra plantelor cultivate.
După cum am arătat, precipitațiile din lunile mai, iunie și o parte din iulie sunt abundente, caracterul lor nu este torențial accentuat și evapotranspirația nu este așa de pronunțată.
Solul primește și reține o cantitate mare din aceste precipitații, iar plantele se folosesc din plin de această rezervă de apă. Cantități mari din aceste precipitații sunt consumate de cerealele păioase pe parcursul perioadei de vegetație, și mai ales pe perioada finală, și, într-o proporție mai mică, cantitățile de precipitații asigură necesarul de apă pentru prășitoare, care se găsesc în primele faze de vegetație.
Al doilea maxim de precipitații din lunile octombrie (parțial), noiembrie, decembrie, ianuarie este inferior cantitativ primului maxim, dar apa acumulată în această perioadă are o influență hotărâtoare asupra semănăturilor de toamnă și de primăvară.
Aceste ploi înregistrate în perioada amintită sunt ploi liniștite, apa lor se infiltrează pe îndelete în sol (chiar în cel fără structură), evaporația directă și transpirația plantelor sunt reduse, pierderile de apă prin scurgere la suprafață și prin evaporație directă și transpirație sunt minime. Aceste ploi sunt sursele care aprovizionează solurile din România cu cantitățile cele mai mari de apă, de care se folosesc plantele în anul următor pentru parcurgerea fenofazelor de dezvoltare.
Comparând cele două minime, se constată că în primul minim, din lunile februarie, martie, aprilie, precipitațiile căzute în anotimpul rece asigură necesarul plantelor pentru apă.
Al doilea minim, din lunile august, septembrie și octombrie, înregistrează precipitații relativ reduse, dar cu caracter torențial, care face ca apa rezultată din precipitații să se infiltreze puțin în sol, caldura mare și umiditatea atmosferică scăzută intensifică mult evaporația directă și transpirația plantelor.
În această perioadă, plantele agricole au aparatul vegetativ complet dezvoltat și cerințele pentru apă sunt maxime, practic este perioada cea mai critică pentru plantele agricole cu perioadă de vegetație lungă: porumb, sfeclă, cartof etc.
În legătură cu precipitațiile înregistrate pe teritoriul României, este interesant de lămurit și influența Mării Negre, de la suprafața căreia se ridică în fiecare an enorme cantități de vapori de apă care ar putea să aprovizioneze întreg teritoriul țării cu ploi abundente.
Cu toate acestea, pe teritoriul Mării Negre de la noi, dar și în împrejurimi cad cele mai mici cantități de precipitații din tot cuprinsul țării, deoarece deasupra mării se formează curenți circulari, care conduc masele de vapori pe malul opus.
Caracterul secetos al litoralului mării se datorează și faptului că relieful zonal este lipsit de dealuri sau munți, care ar obliga curenții din est și nord să se ridice la înălțime, unde temperatura este scazută și unde s-ar condensa sub formă de ploaie. Putem afirma că în această zonă nu se produc ploi de relief, așa cum se înregistrează în lanțul carpatic.
Vaporii de apă proveniți din Marea Neagră sunt descărcați sub formă de ploi abundente în zona muntoasă a Caucazului. Coastele Mării Negre de lângă Batum, Transcaucazia, de pildă, primesc anual cantități mari de precipitații, de circa 2.000 mm precipitații, de aproximativ 5 ori mai mult decât primește coasta mării în România.
Acolo, aerul este saturat cu vapori de apă (mai ales vara), dealurile sunt acoperite cu păduri de fag, carpen, castan etc., cu numeroase liane, marginile pădurilor sunt bogate în rododendron, solurile sunt de tipul lateritelor, iar plantele ce cresc în aceste regiuni absorb cantități mai mari de aluminiu, conform analizelor chimice efectuate.
În ultima perioadă, se încearcă a se stabili care sunt corelațiile ce au loc între nivelul recoltelor și repartiția teritorială a precipitațiilor.
Grâul de toamnă din zonele secetoase se arată mai recunoscător prin nivelul producțiilor obținute la ploile mai mari din lunile octombrie și noiembrie, în comparație cu aceleași cantități de precipitații căzute în celelalte luni ale anului, deoarece în aceste luni ale anului solul are umiditate bună, grâul încolțește, înfrățește, își dezvoltă rădăcinile în adâncime și își face rezerve de hrană în condiții optime. De modul cum pornește în vegetație în acest moment depinde dezvoltarea ulterioară pe toată perioada de vegetație.
S-a dovedit științific că recolte mici la grâu s-au înregistrat atunci când conținutul de apă în momentul înfrățirii a fost mic, chiar dacă în celelalte faze de vegetație grâul, și în general păioasele, au avut apă în cantitate optimă.
Aceleași considerente le avem și pentru cultura porumbului, unde rezerva de apă dinaintea semănatului este decisivă în lupta împotriva secetei ce se înregistrează din ce în ce mai frecvent în lunile de vară. În general, putem afirma că pentru toate culturile agricole semănate în special în toamnă, rolul hotărâtor în obținerea de recolte mari și eficiente îl au rezervele de apă acumulate în sol până la semănat și mai puțin precipitațiile care cad în timpul vegetației, pe parcursul creșterii și dezvoltării plantelor cultivate.
Pentru sorgul în cultura principală destinat silozului, de pildă, rezerva de umiditate găsită la semănat și până la 1 m adâncime contribuie la realizarea producției totale în proporție de 86-94%; fiecare procent de umiditate din rezerva solului pe adâncimea de 1 m găsit la semănat produce o creștere de masă verde de 5,27 tone la hectar și respectiv 28,2 kilograme de proteină digestibilă la hectar.
Una dintre cele mai importante consecințe practice ce rezultă din aceste constatări este că se poate face prognoza recoltelor semănăturilor de toamnă încă de la începutul primăverii, în fiecare an, cunoscând precipitațiile căzute în vară, toamnă și iarnă, deci cunoscând rezerva de apă din sol, care va fi folosită până la recoltă. În legatură cu semănatul primăvara, pentru zonele de stepă și silvostepă, în primul rând, pentru condițiile din România se poate formula următoarea regulă generală: semănăturile de primăvară trebuie să răsară cu umezeala din sol, care este sigură, și nu cu cea din ploile care urmează după semănat, și care este probabilă.
Această regulă simplă are o mare însemnătate practică, cu totul deosebită, uneori succesul unei semănături de primăvară depinde de adâncimea la care s-a semănat și de răsărirea imediată în condiții prielnice de umiditate.
Ploile de vară au un pronunțat caracter torențial, din cauza faptului că într-un timp scurt cade o cantitate mare de apă, care nu se poate infiltra imediat în solurile fără structură și nelucrate. Pe terenurile agricole plane, apa neinfiltrată băltește și, în timp, o parte se infiltrează în sol, iar o parte se evaporă. Pe terenurile înclinate, apa neinfiltrată se scurge, ducând cu ea o parte din solul agricol, pe care îl depune la baza pantei. Această acțiune de spălare repetată micșorează treptat fertilitatea solului până când acesta poate fi considerat distrus din punctul de vedere al fertilității.
Victor Vătămanu
