Au trecut peste 50 de ani de când, datorită unor necesități de supraviețuire după foametea ce a bântuit țara, s-a hotarât proiectarea și executarea unui Sistem Național de Îmbunătățiri Funciare. În acest scop, școlile superioare de profil din București, Galați și Iași au pregătit specialiștii necesari realizării unor proiecte vitale pentru agricultura României.
S-au rezolvat în acei ani probleme majore cu care se confrunta agricultura, plecând de la marile sisteme de irigații Dăbuleni-Ocolna-Jiu, Rast-Bistreț, Viișoara-Covurlui, Valea Carasu, Canalul magistral Siret-Bărăgan și multe alte amenajări complexe, unde și-au găsit rezolvarea regularizări ale unor râuri, îndiguiri ale incintelor Dunării, combaterea eroziunii sau desecări ale solului.
Prin toate aceste măsuri, suprafața agricolă a țării a devenit mai puțin dependentă de capriciile vremii.
S-au cheltuit resurse materiale incomensurabile, dar ținând cont că agricultura are o contribuție însemnată la PIB-ul țării, consider că trebuie investit în continuare, cel puțin în sectorul irigațiilor!
A venit Revoluția din 1989, care, pe lângă rolul său benefic de necontestat, a descătușat și energii distructive. Așa se face că lucrările de îmbunătățiri funciare care constituiau garanția pâinii românului au devenit o ruină prin furt și proastă întreținere.
Pentru a mai salva câte ceva din imensa bază materială a sistemului de irigații, Departamentul de îmbunătățiri funciare a fost reorganizat în două structuri centrale, cu rețea la nivelul fiecărui județ. S-au alocat și ceva resurse prin bugetele anuale, însă dinamica ascendentă a costurilor le-a cam spulberat.
După 1989, s-au promovat zeci de acte normative pentru sprijinirea sectorului de îmbunătățiri funciare și s-au contractat împrumuturi externe semnificative pentru revigorarea acestui sector vital din agricultură, însă efectele sunt modeste. Tot în acest scop s-au înființat asociații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, cărora li s-au atribuit gratuit tronsoane din sistemele de irigații existente.
Măsura a fost bună, însă cu efecte scăzute, din cauza investițiilor majore necesare pentru reabilitarea sistemelor de irigații, a costurilor prohibitive ale energiei și apei.
Așa s-a ajuns ca de la 3 milioane de hectare amenajate, în prezent să se poată conta doar pe 900 de mii de hectare, dintre care numai pe aproximativ 400 de mii se pot face efectiv udări.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale promite că în acest an intenționează să majoreze subvenția pentru irigații la 700 lei/hectar și să facă demersuri la Ministerul Economiei si Finanțelor pentru a aproba diminuarea costurilor cu energia electrică.
Intenții bune, dar să se și realizeze în timp util, pentru a nu se mai repeta greșeala din anii anteriori, nu de alta, dar lunga vară fierbinte bate la ușă și numai bazându-ne pe importuri de produse alimentare nu mai ieșim la liman.
Să nu mai repetăm greșeala din anii anteriori, să nu acordăm atenție investițiilor în tot ce generic se numește „sectorul îmbunătățirilor funciare“, pentru că, în caz contrar, peste câțiva ani nu vom mai vorbi de roditoarea Câmpie Română, ci despre deșertul de la nord de Dunăre.
Simona Munteanu
