
Elena Mateescu, șef laborator Agrometeorologie, Administrația Națională de Meteorologie
Peste puțin timp, iarna se apropie de final, după ce ne-a adus în sudul țării cantități apreciabile de apa în sol, iar în vestul țării valori ale temperaturilor zilnice diurne mai mari decât media multianuală. În acest context, vă rugăm să ne precizați dacă în conformitate cu datele existente până în prezent iarna se va mai resimți din nou în zonele agricole ale țării.
Și în ultima luna din iarna acestui an, respectiv februarie 2008, regimul termic al aerului se va încadra în limite normale specifice anotimpului rece, iar în zilele cele mai reci vor fi posibile valori de temperatură sub -15…-20 grade, în special în zonele depresionare din centrul și nordul țării. Sub aspect pluviometric, cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul valorilor normale în majoritatea zonelor de cultură.
Persistența stratului de zapadă va asigura protecția culturilor agricole față de stresul termic generat de temperaturile minime critice situate sub limitele de rezistență (sub -7…-10 grade) a plantelor de toamnă. :n această perioadă se impune verificarea sistematică a viabilității nodului de înfrățire la cerealierele de toamnă și a aparatului foliar, îndeosebi pe suprafețele fără strat protector de zapadă, având în vedere riscul expunerii plantelor la temperaturile scăzute și, implicit, sensibilitatea acestora față de ger.
La începutul lunii ianuarie, temperaturile deosebit de scăzute înregistrate în special în intervalul 3-9 ianuarie au afectat aparatul foliar prin brunificare și arsuri (necroze) ale vârfului frunzelor, iar la rapița din sud-estul țării s-au semnalat plante cu apart foliar înghețat pe suprafețele neacoperite cu strat de zapadă. De aceea, prezența stratului protector în această perioadă este vitală, mai ales pentru semănăturile insuficient pregătite pentru rezistența la condițiile de iernare. De asemenea, alternanța îngheț-dezgheț a solului a determinat producerea fenomenului de „descălțare“ a plantelor de orz și grâu de toamnă, ceea ce va impune o atenție deosebită în monitorizarea acestor suprafețe, precum și verificarea continuă a stării de vegetație.
Revenind la cantitățile de apă din sol, vă rugam să ne prezentați cum este acoperit deficitul de apă înregistrat în toamna anului 2007 în principalele zone agricole.
Cantitățile de precipitații căzute de la începutul anului agricol și până în prezent au îmbunătățit semnificativ rezerva de apă în cultura grâului de toamnă, la această dată valorile conținutului de umiditate, pe profilul de sol 0-100 cm, încadrându-se în limite apropiate de optim și optime pe aproape întreg teritoriul agricol al țării, cu excepția unor areale restrânse din sud-estul, estul și local în centrul țării, unde aprovizionarea cu apă a solului este satisfăcătoare.
Doar izolat, în nordul Dobrogei se semnalează deficite moderate de apă în sol. Deci, per ansamblu, rezerva de apă înregistrează valori favorabile în majoritatea zonelor de cultură.
Cum apreciază expertul agrometeo dezvoltarea fiziologică în primele faze din primăvară la principalele plante agricole semănate (grâu, orz, orzoaică, rapiță, lucernă) și în curs de a fi semănate (porumb, floarea-soarelui, ovaz, orzoaică, in)?
Din punct de vedere fenologic, cerealierele de toamnă înregistrează în prezent diferite faze fenologice, în funcție de data semănatului, și anume: răsărire și înfrunzire, în special în semănăturile tardive și predominant înfrățire la cele semănate în epoca optimă. La cultura de rapiță se semnalează înfrunzirea, plantele având în medie 5-16 frunze, dintre care 1-4 frunze bazale uscate parțial/total.
Estimăm o evoluție fenologică bună la desprimăvărare, îndeosebi la culturile de toamnă intrate în iarnă bine înfrățite și cu o rezistență bună la condițiile din timpul iernii, la acestea pierderile datorate stresului termic din această perioadă fiind normale (5-15%). În culturile tardive, în absența stratului de zăpadă, pierderile vor fi mai mari, îndeosebi la soiurile cu o sensibilitate mai ridicată, necălite și insuficient pregătite pentru rezistența la temperaturile critice din perioada de iarnă. Pentru semănăturile din primăvara 2008, se apreciază faptul că lucrările de înființare a acestora se pot desfașura în general în condiții bune, pentru luna aprilie estimându-se o aprovizionare cu apă a solului în limite satisfăcătoare și apropiate de optim în stratul arabil (0-20 cm), conform estimărilor de lungă durată realizate până în acest moment. Aceste informații vor fi permanent actualizate, astfel încât agricultorii să beneficieze de date noi și utile, cu rol hotărâtor în stabilirea calendarului lucrărilor agricole și adaptarea acestora la evoluția condițiilor agrometeorologice.
Considerați că alternanța plantelor agricole tradiționale semănate în primăvară (porumb, floarea-soarelui) cu alte plante agricole mai puțin răspândite (năut, sorg) poate fi o alternativă a luptei împotriva secetei?
Stabilirea structurii varietăților cultivate se impune la începutul fiecărui an agricol pentru a utiliza eficient terenul, iar pe termen lung, o nouă reorientare în structura culturilor de câmp va fi obligatorie, având în vedere cerințele de adaptare a genotipurilor cultivate la schimbările climatice. Sorgul este supranumit „cămila lumii vegetale“, iar în anii extremi secetoși poate înlocui cu succes cultura porumbului. Cu siguranță, fermierii vor adopta și implementa totodată tehnologii agricole noi, care să le permită consevarea apei în sol, reducerea pierderilor prin evapotranspirație, lucrări minime, precum și cultivarea acelor soiuri cu o toleranță ridicată la condițiile limitative sau cu perioada mai scurtă de vegetație. Acestea sunt doar câteva exemple ce pot asigura un minimum de siguranță în stabilitatea producției agricole. Asolamentul tradițional va putea fi adaptat cerințelor agrometeorologice specifice fiecărui an agricol, selecția varietăților cultivate fiind o măsură sigură de reducere a pierderilor datorate riscului climatic.
Uniunea Europeană, prin organele sale specializate în agricultură, recomandă folosirea în cadrul unui asolament agricol a unei sole necultivate. Care este opinia dumneavoastră privitor la această problemă, din punctul de vedere al refacerii rezervei de apă și al celorlalte fenomene benefice pentru producătorul agricol?
Cred că ar fi utilă, cel puțin din punct de vedere al monitorizării proprietăților solului, precum și a capacității de refacere după o serie de intervenții mai mult sau mai puțin agresive. Însă și necultivarea unui teren pe o perioadă îndelungată contribuie la deteriorarea proprietăților solului și scăderea fertilității. De aceea, producătorul agricol va trebui să acorde o atenție deosebită întregului proces de producție agricolă, astfel încât orice nouă masură implementată să aducă beneficii și nu pierderi în ceea ce privește utilizarea eficientă a solelor cultivate și creșterea productivității agricole.
Care sunt preocupările principale pentru ca rezultatele muncii colectivului din Laboratorul de Agrometeorologie al Administrației Naționale de Meteorologie să fie puse la dispoziția țăranului român cât mai repede?
Rezultatele specialiștilor din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au fost diseminate prin intermediul revistei dv. în mod curent și vă asigurăm în continuare de toată colaborarea, pentru ca toate produsele, operaționale sau de cercetare, să fie cunoscute utilizatorilor agricoli. În viitor, poate ar fi interesant de realizat un chestionar privind accesul la informațiile agrometeorologice, utilitatea acestora și ce alte subiecte ar fi de mare interes pentru producătorul agricol. Când spun aceasta mă refer și la statistici agroclimatice, zone cu risc ridicat la fenomenul de secetă pedologică sau excese de umiditate în sol, schimbări climatice actuale și viitoare, lucrări de referință în domeniu etc. Poate o rubrică specializată de agrometeorologie numită “Vremuri bune sau rele pentru sezonul următor?” ar fi de bun augur, la fiecare trei luni oferind informații în timp util privind perspectiva condițiilor meteo și agrometeo, precum și recomandări de specialitate asupra calendarului lucrărilor agricole în funcție de evoluția condițiilor termice și hidrice din aer și sol. Nu în ultimul rând, cele mai noi date din domeniul cercetării agrometeorologice prin intermediul proiectelor naționale și europene aflate în derulare pot completa gama informațiilor pentru producătorul agricol, în contextul gestionării durabile a resurselor naturale (climă și sol), energie regenerabilă sau adaptarea la schimbările climatice. De altfel, și în celelalte numere ale revistei dv. răspunsurile la întrebări au acoperit gama problemelor actuale privind starea curentă și perspectiva pentru următorul interval de timp. Cu siguranță și în viitor, indiferent de forma de organizare a colaborării, vom răspunde la întrebările dv., pentru ca producătorul agricol să fie informat și bine documentat în acest domeniu.
Victor Vătămanu






















