Rezultatul negocierilor pentru România privind PAC

6 minute de citit

În data de 26 noiembrie a.c., la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o conferință de presă pentru a face cunoscut rezultatul negocierilor pentru România privind „bilanțul de sănătate” al reformei Politicii Agricole Comune, care a fost adoptat la Bruxelles, în cadrul Consiliului miniștrilor agriculturii din luna noiembrie.

Din 2010, subvenții mai mari

Unul dintre elementele importante obținute în urma negocierilor a fost posibilitatea creșterii cofinanțării naționale a plăților directe pentru România, începând cu anul 2010. Ca rezultat al negocierilor, România a obținut un procent mai mare, care se aplică din anul 2010, și anume 50% din nivelul plăților directe aplicat în Comunitate în 2004.

România a obținut posibilitatea de a suplimenta plățile directe cu circa 800 de milioane de euro de la bugetul național, în decurs de trei ani, respectiv 2010-2012. Se estimează, ca urmare a acestei decizii, că plățile la hectar vor crește cu circa 40 de euro față de nivelurile prevăzute în Tratatul de aderare.

„Preconizăm ca în anul 2011 să atingem nivelul maxim de subvenții acordate la hectar, de 175-176 de euro”, a afirmat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș.

Simplificarea eco-condiționalității

În vederea reducerii poverii administrative și a costurilor derivate, atât pentru fermieri, cât și pentru autoritățile naționale, România a obținut avansarea până la 1 ianuarie 2016 a termenului de aplicare a cerințelor de eco-condiționalitate privind bunăstarea animală în ferme (propunerea inițială a fost 2014). În caz de nerespectare de către fermieri a regulilor comunitare, le este permis statelor membre să nu aplice o sancțiune (reducere sau excludere) pentru ajutorul financiar comunitar de până la 100 de euro. Aceeași sumă este prevăzută separat pentru dezvoltare rurală și eco-condiționalitate (pentru plăți directe).

Pentru România, acest punct reprezintă un avantaj datorită numărului mare de fermieri care lucrează un număr mic de hectare: 4-5 ha.

„Aici au fost vizate, în principal, fermele mici, care nu beneficiază de subvenții prea mari”, a mai afirmat Cioloș.

10% din buget, pentru sectoarele prioritare

Un alt punct important al negocierilor privind bilanțul de sănătate al Politicii Agricole Comune îl constituie articolul 68 din propunerea de Regulament, care prevede că statele membre pot utiliza până la 10% din plafoanele lor naționale bugetare pentru plăți directe (la hectar) în sectoarele lor prioritare, pentru măsuri referitoare la protecția sau ameliorarea mediului sau pentru îmbunătățirea calității și a comercializării produselor agricole.

Un rezultat important al negocierilor a fost stabilirea procentului maxim de finanțare, de 10%, în cazul noilor state membre la nivelul plafonului integral al plaților directe (corespunzător pentru România anului 2016).

În urma negocierilor, au fost alocate fonduri suplimentare pentru noile state membre, în cuantum de 90 de milioane de euro anual.

România și Bulgaria sunt principalele beneficiare, deoarece sprijinul se derulează timp de șase ani (față de trei ani în cazul noilor state membre din UE-10). României îi revine astfel suma de 17,7 milioane de euro anual, pe o perioadă de șase ani, însumând 106,2 milioane de euro față de Polonia, de exemplu, căreia îi revine o sumă de aproximativ 92 de milioane de euro.

Domeniile pentru care se poate utiliza această finanțare în cazul României sunt: sectorul lapte, orez, activități agricole desfășurate în zone cu condiții dificile de producție agricolă etc.

Procentul maxim care poate fi utilizat din cele 10% pentru plăți cuplate cu producția (adică susținerea directă a producției agricole) a fost stabilit la 3,5%, față de 2,5% cât era propus inițial.

Suplimentarea cotelor de lapte

Cotele naționale de lapte au fost suplimentate cu 1% pe an, timp de cinci ani (2009-2013), până la eliminarea acestora, în anul 2015. Măsura prevăzută în Programele naționale de dezvoltare rurală privind investițiile în fermele de lapte poate fi finanțată până la 31 martie 2014 (cofinanțarea națională fiind astfel un ajutor de stat permis).

Astfel, a fost eliminată restricția privind limitarea investițiilor din fondurile europene de dezvoltare rurală doar pentru o producție în fermă la nivelul cotei de lapte.

Au fost reduse taxele aplicate în cazul depășirii cotelor de lapte și a coeficientului de grăsime din lapte. Producătorii la care conținutul de grăsime din lapte este mai redus decât nivelul actual de referință sunt exceptați de la astfel de taxe.

Menținerea mecanismelor de intervenție pe piață

Intervenția a fost menținută ca „plasă de siguranță” pentru grâul dur, orez și în sectorul laptelui. Astfel, intervenția pe piață pentru grâul de panificație va avea loc în perioada 1 noiembrie-31 mai, la nivelul prețului de intervenție de 101,31 euro/tonă până la o cantitate maximă de 3 milioane de tone la nivelul întregii Uniuni Europene. Dacă această cantitate este depășită, intervenția va putea continua, dar nu la nivelul prețului de intervenție, ci va avea loc prin licitație publică. Licitația publică presupune ca producătorii la nivel comunitar să facă oferta de cantități și prețuri; pe baza ofertelor, CE decide în final cumpărarea la intervenție pentru ofertele de preț cele mai scăzute, indiferent din ce stat membru provin acestea.

Asigurările pentru riscuri de piață și condiții naturale

În această privință, valoarea maximă a sprijinului public în cazul utilizării acesteia este de 65%, spre deosebire de actualele prevederi comunitare din sectorul veterinar și fitosanitar, unde se aplică o finanțare publică de numai 50%. Din finanțarea publică pentru această măsură, UE asigură o cofinanțare de 75%, restul urmând să fie asigurat din bugetul național.

Modularea de bază

Modularea este un mijloc de transfer sau realocare bugetară a unor sume din Pilonul I (subvenții directe pe fermă) către Pilonul II (dezvoltare rurală). Comisia propune creșterea progresivă a modulării, altfel spus, reducerea subvențiilor pe fermă și transferarea fondurilor spre dezvoltare rurală. Modularea nu se aplică beneficiarilor plăților directe în valoare totală de până la 5.000 de euro.

Statele din UE-15 (vechile state membre) aplică în mod obligatoriu modularea din anul 2005, la nivelul a 5% din plafonul plăților directe, însă numai pentru fermele care primesc mai mult de 5.000 de euro plăți directe. Statele din UE-10 vor aplica modularea din 2012, în timp ce Bulgaria și România sunt exceptate de la modulare până în 2013, inclusiv. Perspectiva financiară după 2013 urmează a fi negociată în anii următori, până în 2013.

Altfel spus, României nu i se aplică această reducere a subvențiilor până în 2013, dimpotrivă, i se permite să crească aceste subvenții din bugetul național, pentru a ajunge mai repede la nivelul maxim permis.

Se aplică modularea progresivă de 4% (în loc de 9% cum se propusese inițial), care se adaugă la reducerea prevăzută mai sus și aceasta numai pentru fermele care primesc mai mult de 300 mii de euro.

Comisia a propus eliminarea măsurii de scoatere a terenurilor din circuitul agricol ca instrument de control al aprovizionării. Statele membre vor avea la dispoziție instrumente corespunzătoare pentru a asigura conservarea beneficiilor ecologice actuale rezultate în urma scoaterii terenurilor din circuitul agricol. Consiliul a adoptat abolirea cerințelor de „set-aside”, așa cum sunt prevăzute în regulamentul privind plățile directe.

Un alt punct important al negocierilor îl constituie creșterea limitei maxime de investiții pentru tinerii fermieri, de la 55.000 de euro la 70.000 de euro per fermă. Statul membru poate stabili o limită maximă, care să nu depășească acest nivel.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani