
«Bună țară, rea tocmeală,
Mama ei de socoteală!»
Niciunde în lume, sărbătorile, evenimentele politice, dar și cele cu rezonanță personală nu se consumă la intensitate și cu patos ca în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic. Aceasta este concluzia obiectivă a unei ilustre personalități, care știe ce spune.
Agonia și extazul ne caracterizează ca națiune de-a lungul istoriei și a existenței pământene a fiecăruia dintre noi. Dacii mergeau la moarte invocându-l pe Zalmoxis, bucurându-se și chefuind.
Tragediile înregistrate de-a lungul istoriei de acest popor s-au contopit în stoicism ori în optimism, într-o coloană vertebrală flexibilă sau, potrivit unor opinii, deseori prea lesne încovoiată.
Așa se explică, de fapt, că numai la noi filosofia românului inundă de cugetări de genul: „Ferească Dumnezeu de mai rău!”, „Las´ ca merge și așa!”, „N-ar fi rău să fie bine”, „Vom trăi și vom vedea!”.
De aceea și criza economică recunoscută pe plan mondial, abordată însă în stil românesc, ne-a condus pe marginea prăpastiei.
Dar ce face românul în această situație?
Mai întâi, România reală și profundă și-a votat liderii europeni și naționali cu bună credință, speranță și încredere. Turiștii electorali sau cei care și-au dat votul în barter contra ulei, zahăr, mălai sau alte alimente contează puțin în ecuația celor peste 10 milioane de cetățeni prezenți la urne. În acest sens, concluzia, așa cum este de altfel îmbrățișată și de unii analiști politici deștepți, este clară: „Avem ce am votat!”.
Că trăim pe credit de consum, nu mai miră și nu îi îngrijorează pe mulți din această țară. Supermarketurile să prospere, căci românul și-a mai descoperit câteva vocații, printre care aceea de a face „shopping”, sau de a petrece neapărat „tradițional”, dacă s-ar putea nonstop!
În acest sens, nu trebuie să uităm niciodată un exemplu dintr-un film celebru. Când punțile inferioare ale Titanicului plăteau tributul de vieți, pe puntea superioară orchestrele cântau, iar viitoarele victime încă mai dansau frenetic! Finalul a fost deopotrivă tragic pentru toți.
Atenție însă! Avem un AN NOU, dar problemele noastre sunt vechi și deseori insurmontabile fără autoconstrângeri, întrucât: – ratele scadente la banci pentru cumpărăturile în leasing sunt tot mai greu de onorat – împrumuturile externe – sau mai exact datoria publică și privată externă, de care nu ne iertă nimeni, va trebui cumva plătită!
Ceea ce ne dă frisoane este însă avalanșa deja anunțată a scumpirilor în cascadă la energia electrică, gaze, alte utilități, care se răsfrâng și în costul produselor alimentare, dar și majorarea impozitelor și taxelor de tot felul. Aceasta este o consecință a faptului că anumite subvenții acordate de către UE sau de la bugetul de stat sunt sistate începând din acest an!
În această situație, ieșirea „la liman” va fi condiționată de capabilitatea noastră de a atrage în proporție cât mai mare fonduri europene; de revigorarea investițiilor și mai ales de susținerea agriculturii, căci pâinea de pe masa românului conferă stabilitate acestei țări!

















