Rozatoare daunatoare agriculturii

• Popândăul - Citellus citellus citellus L. - Ord. Rodentia - Fam. Sciuridae
• Hârciogul - Cricetus cricetus cricetus L. - Ord. Rodentia - Fam. Criceridae
• Şoarecele de câmp - Microtus arvalis laevis - Ord. Rodentia - Fam Muridae
• Şoarecele de casă - Mus musculus musculus L
• Şobolanul cenuşiu - Rattus norvegicus Berken
  

---

Popândăul - Citellus citellus citellus L. - Ord. Rodentia - Fam. Sciuridae Rozător răspândit în Europa, iar la noi frecvent în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Banat, mai puţin comun în Crişana şi lipseşte, în general, în Podişul Transilvaniei (Călinescu, 1956). Popândăul are corpul zvelt şi blana de culoare cafenie, dorsal, iar ventral, gălbuie şi cu un inel alb-gălbui în jurul gâtului. Lungime 20-22 cm şi coadă de 6-7 cm.

După cum prezintă I. Mitrea (2005), popândăul preferă solurile grele, izlazurile etc., iar perioada cuprinsă în intervalul noiembrie-15 martie o petrece într-un somn de hibernare, într-o cameră din galeria permanentă. În terenurile mai înţelenite, construieşte 250-300 galerii/hectar, iar în cele arabile - 40-50 de galerii la hectar, galerii ce sunt: permanente (locuinţa propriu-zisă, în care au loc reproducerea, creşterea puilor, depozitarea hranei şi hibernarea) şi temporare, cu rol de adăpost temporar şi de apărare. Galeria permanentă este formată din mai multe galerii lungi şi întortochiate ce comunică între ele şi au la exterior mai multe găuri cu diametrul de 4-6 cm, galerii (2-50, ce au lungimi de 20-200 cm, legate de o galerie-axă) de 3-5 m, fiecare cu 2-4 încăperi pentru depozitarea hranei şi reproducere. Spre sfârşitul lunii martie începe activitatea, când se împerechează, ambele sexe locuind împreună, gestaţia necesitând 27-28 de zile (25.04-22.05). Femela naşte o singură dată pe an, câte 4-8 pui golaşi şi orbi, care rămân în camera maternă 2-3 luni (iunie, iulie, august), iar spre toamnă ajung maturi.

Mod de dăunare şi produse atacate
Popândăul (suita etc.) consumă diferite poduse şi plante cultivate, daune mari provocând primăvara, prin distrugerea plantelor de porumb, floarea-soarelui, sfeclă etc., sau atacă boabele încolţite de prăşitoare şi, uneori, de păioase, legume etc. De asemenea, cauzează pagube păioaselor în pârgă, când retează spicele de paie şi le cară în galerii, într-o singură vară consumând 3-4 kg de cereale şi 10-12 kg de seminţe de plante furajere (Săvescu, 1962). Este dăunătorul rozător cel mai frecvent şi periculos pentru culturile de cereale şi plante furajere din Câmpia Dunării, fiind o specie omnivoră, preferând boabele de cereale (grâu, orz, porumb etc.), seminţele de floarea-soarelui, pepeni, dovleci, tuberculi, bulbi etc., diferite plante de nutreţ (lucernă, trifoi etc.) şi uneori insecte etc.

Combaterea se asigură pe suprafeţe mici, prin inundarea galeriilor cu apă şi apoi se distrug indivizii apăruţi. Tratamentele chimice se fac cu diferite rodenticide sau cu produse pe bază de fosfură de aluminiu. Se mai pot folosi pesticide asfixiante, cu care se îmbibă tampoane ce se introduc în galerii sau se toarnă 6-8 cmc în galerie şi apoi orificiul se astupă cu paie, bulgări etc. Aceste tratamente se aplică la începutul primăverii, după ce în prealabil s-a făcut inventarierea galeriilor de popândăi, prin astuparea lor şi apoi înregistrarea la deschidere după 24 de ore.

Hârciogul - Cricetus cricetus cricetus L. - Ord. Rodentia - Fam. Criceridae Răspândit mai puţin ca popândăul, mai ales în Transilvania, Banat şi Muntenia, hârciogul are un corp masiv, cu blană castanie dorsal şi brun-negricioasă ventral, iar sub fălci are câte o pungă, în lungime de 24-32 cm, şi coadă de 3-4 cm.

În general, are acelaşi ciclu ca şi popândăul, cu unele particularităţi: trăieşte solitar şi numai în timpul împerecherii ambele sexe vieţuiesc împreună; galeriile sunt de 3 tipuri: galeriile indivizilor tineri, ale celor maturi şi galeriile indiviziilor bătrâni (Homar, 1959); prezintă două generaţii anuale: gestaţia 1 (octombrie-iunie) şi gestaţia 2 (iulie-septembrie), o femelă născând 6-8 pui (limite 3-12), care după 10-20 de zile părăsesc galeria maternă, construindu-şi galerii proprii. Modul de atac şi combaterea sunt asemănătoare cu ale lui Citellus citellus (popândăul).

Şoarecele de câmp - Microtus arvalis laevis - Ord. Rodentia - Fam Muridae Specie răspândită în regiunea paleartică, între paralelele 39-61 latitudine nordică, iar în România, pe tot teritoriul, fiind cel mai comun rozător. Şoarecele de câmp are corpul zvelt şi blana cenuşie dorsal şi albicioasă ventral, în lungime de 10-13 cm, iar coada de 2-4 cm. Cercetările efectuate de către Hamar (1964) şi Maeche (1965) scot în evidenţă că preferă biotopurile cu ierburi furajere şi terenuri înţelenite şi care urcă până la 1.000-1.400 de metri altitudine.

Hibernează în galerii proprii construite la 15-35 cm adâncime - pe o lungime de 1-1,5 metri, de la camera (cuibul) centrală pornind 2-4 galerii (viaţă solitară) sau 4-8 galerii secundare (viaţă în colonii) cu o lungime totală de 3-3,5 metri. Prezintă 3-6 generaţii pe an, femela născând de fiecare dată 3-7 pui (maximum 8-10) după o gestaţie de 19-21 zile. Reproducerea speciei depinde mult de condiţiile de mediu (hrană, climă etc.), invaziile generale apărând din 10 în 10 ani, iar cele locale la 4-6 ani (temperatura medie anuală peste 9 grade Celsius şi precipitaţii sub 500 mm). La noi în ţară, cea mai mare invazie a fost în anul 1948, când a cuprins peste 1,8 milioane de hectare, judeţele cele mai infestate fiind Ilfov, Timiş, Prahova, Suceava, Braşov şi Iaşi. Perioada de reproducere este martie-septembrie, puii din primele două generaţii ajung la maturitate până în toamnă şi se pot reproduce. Longevitatea este, în medie, de 9-10 luni.

Şoarecele de câmp atacă diferenţiat, după anotimp şi fenofaze de vegetaţie: toamna şi primăvara devreme atacă păioasele abia răsărite, apoi lucernierele şi trifoiştile, unde provoacă daune maxime, şi, de asemenea, consumă plante prăşitoare (sfeclă, porumb etc.), cartofi, legume etc. Spre vară atacă spicele păioaselor şi apoi în pepinierele pomicole (mai ales de măr, cais şi prun), iar toamna consumă seminţele de plante furajere spontane şi cultivate etc., şi îşi face provizii pentru iarnă în galerii. În perioada de vegetaţie, un şoarece de câmp consumă şi depozitează o cantitate de 17-20 kg, din care: 6-8 kg de cereale şi 10-12 kg alte produse. Microtus arvalis este periculos şi prin rolul de vector ce-l are în transmiterea unor boli infecto-contagioase grave: tifosul, nevroza hemoragică, tularemia etc.

Combaterea se face prin arături adânci de 30-40 cm toamna, pentru distrugerea galeriilor. Tratamentele chimice se execută, în general, sub formă de momeli, în timpul vegetaţiei, cu fosfură de zinc 70 CM, în doză de 3 kg la hectar, respectiv 3% substanţă activă, folosindu-se în 1-2 reprize, momeli care se aplică în vetrele de atac (în zone puternic infestate se recomandă 3-4 reprize la 10-15 zile). De asemenea, după primirea buletinului de avertizare din partea Laboratorului Fitosanitar Judeţean, se vor efectua toate tratamentele indicate, în doza şi la momentul menţionate.

Şoarecele de casă - Mus musculus musculus L Rozător ubicvistic, comun pe întreaga Terra unde sunt locuinţe omeneşti, urcând până la 2.000 de metri, iar la noi, în toată România. Adultul are corpul zvelt, urechi lungi şi coada neparoasă, blana cenuşie, corp de 7-10 cm lungime şi coadă de 6-8 cm. Specie, în general, sinantropă (locuinţe, pivniţe, depozite etc.), dar este întâlnită şi în câmp, cu o largă plasticitate ecologică (mai multe rase geografice). În câmp preferă locuri uscate, în care îşi construieşte galerii în perioada martie-octombrie, când migrează şi se poate şi reproduce, în toamnă revenind în aşezările omeneşti, ca specie sinantropă care nu hibernează.

Mus musculus este un rozător prolific, cu 3-5 generaţii pe an (uneori 9-10), fiecare generaţie cuprinzând 5-8 pui (maximum 13), având o gestaţie de 19-20 de zile şi după două luni sunt capabili de reproducere. Are o longevitate de la 1,5 la 6 ani. Este o specie cu o lăcomie ridicată, distrugând mai mult decât consumă.

Provoacă daune mari în depozitele de cereale şi locuinţe omeneşti (cămări, poduri etc.), în special calitative (murdărirea produselor, urină rău mirositoare etc.), dăunător omnivor ce consumă diferite produse vegetale şi animale depozitate, preferând laptele, brânza, carnea, boabele de cereale (grâu, porumb etc.) cu derivatele lor, apoi fructe, legume, seminţe de floarea-soarelui, hârtie, cărţi de bibliotecă, rufe murdare etc. În câmp, distruge spice, ştiuleţi etc., din care o parte o cară în galerii. Este periculos, de asemenea, prin calitatea de vector de boli infecto-contagioase (dizenterii, gripe etc.).

Combaterea se asigură prin curse şi momeli: în faţa orificiului galeriei din locuinţe se aşază două farfurioare, una cu făină de grâu şi cealaltă cu apă, iar după 2-3 zile se înlocuieşte făina cu gips iar aceasta se întăreşte în stomacul rozătorului, provocându-i moartea; momeli cu uruială de porumb, tărâţe etc., în care se amestecă fosfura de zinc 3%; în câmp se utilizează rodenticidele indicate prin buletinul de avertizare.

Şobolanul cenuşiu - Rattus norvegicus Berken Specie originară din China, care s-a răspândit apoi în America, Europa (1732), fiind considerat un rozător ubicvistic în toate regiunile unde sunt locuinţe omeneşti. Adultul are corpul robust, cu blană cenuşie-brună, mai deschisă ventral, o lungime de 19-21 cm şi coadă de 15-22 cm.

Este un rozător legat de locuinţele umane, apoi frecvent în depozite şi pătule de cereale, grajduri, abatoare, poduri, coteţe etc., trăieşte în asociaţie, fiind o specie ce se răspândeşte uşor şi care migrează rar, dar nu hibernează.

Are o prolificitate ridicată, o femelă născând de 3-6 ori pe an, după o gestaţie de 24 de zile, câte 6-12 pui (maximum 18 pui), orbi şi golaşi, care după 14 zile văd şi au păr. Puii ajung maturi după 110-150 de zile, când se pot reproduce. Perioada de înmulţire este martie-septembrie, împerecherea făcându-se din două în două luni.

Longevitatea speciei Rattus norvegicus este de 3-4 ani şi prin calcul, astfel, într-o perioadă de 3 ani evoluează circa 250.000 de indivizi, care ar consuma zilnic 50 de tone de grâu şi 35-40 de tone de faină de grâu, valori ideale dacă nu ar interveni condiţiile nefavorabile de mediu care reduc 40-80% din prolificitatea rozătorului. Este un dăunător care atacă noaptea, fiind foarte vorace şi omnivor, consumând produse vegetale şi animale variate: cereale, făinuri, seminţe, legume (cartofi etc.), fructe, alimente industriale (paste făinoase, produse lactate şi din carne etc.), piele, hârtie, cărţi din biblioteci etc.; mai atacă pui şi animale mici de curte, porci graşi, cabluri electrice subterane etc., iar în lipsa hranei, se atacă între ei. Pagubele provocate sunt mari, din cauza atât a polifagismului speciei, cât şi a însuşirii de a consuma numai 1/4, iar 3/4 din produsele atacate le distruge, un individ consumând zilnic circa 40-70 g de boabe şi anual 16-20 kg de cereale (uneori chiar 30 kg). În afară de alte produse agroalimentare, şobolanul cenuşiu este vector în transmiterea numeroaselor boli infecto-contagioase la om şi animale domestice (bruceloză, trichinoză, tifos, turbare, ciumă, hepatită, dizenterie etc.).

Comabaterea este complexă şi se asigură prin igienă generală în depozite, locuinţe, grajduri etc., iar construcţiile (magazii etc.) să se facă din piloni de beton sclivisit, înalţi de 60 cm; utilizarea de momeli alimentare diverse sau prăfuiri ale galeriilor; combaterea şobolanilor în galerii se mai poate executa şi cu produse indicate în buletinul de avertizare emis de către specialiştii fitosanitari.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, entomologie, combaterea daunatorilor, rozatoare, popandaul, harciogul, soarele de camp, soarecele de casa, sobolanul