
România, ca stat membru al Uniunii Europene, face primii pași pe piața comunitară. Restructurarea, modernizarea și dezvoltarea sectoarelor agricol, alimentar și forestier din România, în vederea creșterii competitivității lor în noul mediu de schimb, constituie o mare provocare și reprezintă o prioritate maximă în strategia de dezvoltare rurală a României. Astfel, Guvernul României, prin MADR, promovează dezvoltarea sectorului agricol și a spațiului rural, în concordanță cu obiectivele Programului de guvernare, prin actele legislative comunitare.
Teodor Mihalcea, director general Direcția Generală Implementare Politici Agricole MADR
După cum se știe, sectorul avicol este o componentă foarte importantă a economiei românești, asigurând peste 30.000 de locuri de muncă în activitățile directe și alte 100.000 de locuri de muncă în activitățile conexe. În 2007, producția de carne de pasăre în viu realizată în România a fost de 406 mii tone, față de anul 2006, când s-au realizat 361 mii tone, reprezentând o creștere de 13% în anul 2007 față de anul 2006. De asemenea, producția de ouă pentru consum în anul 2006 a fost de 7.429 milioane de ouă, iar în anul 2007, de 6.409 milioane de ouă, înregistrându-se o scădere a producției de ouă în 2007 de 14% față de 2006, fapt pentru care conducerea MADR a hotărât să sprijine acest sector prin acordarea unei subvenții de 0,05 lei/ou. Importul de carne de pasăre a scăzut în anul 2007 față de anul 2006, de la 160.163 de tone în 2006 la 128.337 de tone în 2007, reprezentând o scădere de 20%. Exportul de carne de pasăre în anul 2007, față de anul 2006, a înregistrat o creștere substanțială, de la 57 de tone în anul 2006 la 1.785 de tone în 2007.
Locul 4 în lume la creșterea industrială a puilor de carne
Din punctul de vedere al performanțelor de producție realizate de crescătorii de păsări, România se situează pe locul 4 în lume în privința creșterii industriale a puilor de carne (cu IEE – Indicele European de Eficiență – 251,65), fiind devansată doar de Olanda (IEE – 293), Australia (IEE – 272) și Germania (IEE – 270). Legislația internă este armonizată cu legislația UE.
Ca și construcție, amplasare, tehnologii de creștere, tehnologii de furajare și confortul păsărilor, o mare parte din unitățile avicole românești sunt deja aliniate la standardele UE, indiferent de dimensiunea lor.
Avicultorii români nu folosesc în hrana păsărilor făinuri proteice de origine animală, hormoni de creștere, antibiotice ca factori de creștere și respectă legislația internă cu privire la utilizarea organismelor modificate genetic, de aceea ouăle și carnea de pasăre livrate pe piața autohtonă de către producătorii interni sunt conforme tuturor standardelor de calitate și de siguranță alimentară prevăzute de lege.
Sprijin acordat sectorului avicol
O mare parte din aceste realizări ale sectorului avicol se datorează sprijinului acordat de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sprijinul de la bugetul de stat acordat crescătorilor de păsări pentru producția de carne de pasăre – pui broiler livrată la unități de abatorizare autorizate a crescut astfel: în 2004 s-au acordat 122,09 milioane de lei RON (creștere cu 75% față de 2003); în 2005 – 166,22 milioane de lei RON (creștere cu 36% față de 2004); în 2006 – 238,79 milioane de lei RON (creștere cu 43,7% față de 2005); 2007 – 225 milioane de lei RON (mai mic cu 6% față de anul 2006). În anul 2008, sprijinul financiar se acordă pentru îmbunătățirea calității și a parametrilor de producție în creșterea efectivelor de păsări, prin susținerea producției de carne de pasăre – pui broiler și a producției de ouă pentru consum.
Astfel, pentru carnea de pasăre s-a alocat o sumă totală de 213.000 mii lei, respectiv de 1,6 lei/cap pui broiler în viu, iar pentru ouă de consum s-a alocat o sumă totală de 40.000 mii lei, respectiv 0,05 lei/ou pentru consum. Este cunoscut faptul că lipsa subvențiilor din sectorul de creștere a găinilor pentru ouă de consum a stagnat realizarea investițiilor în modernizarea tehnologiilor de creștere, precum și în asigurarea condițiilor de bunăstare a păsărilor impuse de standardele europene.
Din acest motiv, conducerea MADR a insistat pentru a sprijini acest segment, prin ajutor financiar de la bugetul de stat, dar și prin introducerea acestuia, ca prioritate, la fondurile structurale, pentru a asigura modernizarea și funcționarea sectorului de creșterea a găinilor pentru ouă de consum la întreaga capacitate și conform standardelor comunitare.






















