În mod normal, în prima fază de iernare, famiile de albine nu cresc puiet, ele asigurând în miezul ghemului o temperatură specifică perioadei de repaus (14˚C). Momentul trecerii familiilor de albine în faza a doua de iernare poate fi socotit de la data începerii ouatului de către matcă, când în miezul ghemului se realizează în mod constant o temperatură de 35˚C.
Momentul declanșării creșterii puietului în familiile de albine în perioada de iarnă depinde de: asigurarea căldurii în cuib, existența rezervelor proteice (de păstură), puterea familiei și gradul de uzură al albinelor la începutul iernii.
Creșterea temperaturii în mijlocul ghemului la 35°C este posibilă prin sporirea consumului de hrană energetică (miere) de către albinele lucrătoare, care, concomitent, intensifică hrănirea mătcii și o determină să depună 20-100 de ouă/zi în fagurii din centrul cuibului. S-a constatat că matca începe să depună ouă mai de timpuriu dacă întreaga cantitate de păstură depozitată în cuib este mai mare.
La familiile de albine slabe, cu cât numărul de albine ce le compun este mai mic, cu atât atingerea temperaturii optime pentru creșterea puietului se realizează mai târziu.
Creșterea puietului în partea a doua a perioadei de iarnă poate fi întârziată și ca urmare a intrării în hibernare cu un număr mare de albine uzate.
Acestea mor masiv într-un interval scurt de timp și nu pot fi compensate numeric de albinele nou eclozate, fapt ce determină o slăbire puternică, continuă a familiei de albine. Chiar dacă familia respectivă nu piere, ea va realiza în întregul sezon apicol un ritm slab de dezvoltare.
În cazul famiilor puternice, este suficient să asigurăm hrana energetică și păstură și ele vor produce de timpuriu puiet numeros, fapt ce va determina înregistrarea unui ritm intens de dezvoltare și o valorificare bună a culesului.
Spre deosebire de acestea, la familiile de albine slabe, declanșarea timpurie a producerii puietului poate determina o slăbire și mai accentuată a acestora, ca urmare a uzurii sporite a organismului în activitatea de menținere a temperaturii ridicate și a hrănirii puietului, uzură ce scurtează în mod evident viața albinelor.
Din cele prezentate până acum, se poate desprinde importanța introducerii la iernare a familiilor de albine cu populație numeroasă, tânără, neuzată și cu rezerve de hrană (energetică și proteică) adecvate. Dezvoltarea intensă a familiilor de albine începe după ce a avut loc zborul general de curățire, când măsurile de stimulare a creșterii puietului trebuie să cunoască amploarea cea mai mare.
Marian Bura consideră că, în acest scop, trebuie întreprinse acțiuni care să contribuie la intensificarea instinctului natural de dezvoltare a familiilor de albine spre primăvară.
Aceste acțiuni vizează: asigurarea căldurii în cuib, asigurarea necesarului proteic și hrănirile de stimulare.
Dat fiind faptul că în lunile ianuarie și februarie există variații mari de temperatură de la o zi la alta și de la zi la noapte, creșterea puietului se face doar la suprafața pe care albinele pot să o încălzească.
Dimensiunile acestei suprafețe sunt dependente de puterea familiei de albine.
Dacă asupra puterii familiei de albine nu putem interveni în acest moment, putem ajuta la eliminarea oricărei pierderi de căldură, prin protejarea cuibului lateral și deasupra podișorului cu materiale termoizolante (pernițe, hârtie groasă, materiale textile [.a.).
În cazul unor depopulări timpurii a familiilor de albine, se impune eliminarea din cuib a 1-2 rame neocupate (fagurii fără rezerve de hrană, deformați, mucegăiți etc.). Fagurii efectiv ocupați de albine se încadrează între două diafragme și se învelesc în materiale termoizolante.
O atenție deosebită trebuie acordată rezervelor proteice, fără de care familiile de albine nu pot crește puiet.
Pentru dezvoltarea unei larve până la stadiul de albină adultă sunt necesare 25-37 mg proteină, respectiv 125-185 mg polen.
S-a constatat că prezența polenului în stup în perioada de iarnă sporește de 15 ori capacitatea de puiet crescut.
În decurs de 24 de ore, un kilogram de albine consumă, când nu cresc puiet, 3 g de polen, sau când cresc puiet, 42 g de polen. Hrănirile de stimulare sunt absolut necesare în inducerea creșterii puietului în cantități cât mai mari. Pentru acestea, se va asigura deasupra ramelor, sub împachetaj, turte sau șerbet ori plăci de zahăr.
Stimularea cu sirop de zahăr călduț se va face doar când condițiile climatice s-au îmbunătățit simțitor. La început se stropește deasupra cuibului cu 40-50 g sirop/familie, iar mai târziu, când albinele sunt capabile să transporte siropul din hrănitor, se administrează 200-250 g sirop, la interval de 2-3 zile.
Prin stimularea timpurie a creșterii puietului, putem ieși în primăvară cu familii de albine puternice, capabile să valorifice intensiv culesurile principale.
Victor Vătămanu
