Soluții tehnice adaptate fiecărei nevoi din fermă

4 minute de citit

Soluții tehnice adaptate fiecărei nevoi din fermă -1

Agricultura românească a făcut pași importanți în modernizarea parcului de utilaje în ultimii ani, iar investițiile realizate de fermieri au fost susținute atât de fondurile europene, cât și de procesul de comasare a exploatațiilor. În opinia lui Valentin Cojocaru, product manager NHR Agropartners, creșterea capacității utilajelor și adoptarea soluțiilor inteligente reprezintă principalele tendințe din domeniul tehnicii agricole, pe fondul tot mai mari de creștere a eficienței și reducerii costurilor de producție.

„De 20 de ani suntem sub umbrela unor fonduri europene care mai greu sau mai ușor au venit și asta a ajutat foarte mult la modernizarea fermelor. Un factor important îl reprezintă și comasarea terenurilor agricole, fermierii au reușit cumva să se înțeleagă între ei și să își creeze niște suprafețe mai mari pe care le pot lucra cu utilaje mai mari, cu putere mai mare, pentru a crește eficiența.”

Potrivit reprezentantului NHR Agropartners, lipsa forței de muncă și nevoia de eficiență determină fermierii să investească în utilaje cu puteri mai mari, echipamente cu lățimi sporite de lucru și dotări moderne.

„În primul rând o creștere constantă a puterii necesare, creșterea dimensiunii echipamentelor, a lățimii de lucru, eficiență în operare.

Lipsa forței de muncă este un factor care ne împinge spre a lua decizii în a alege utilaje mari, echipamente puternice. Nu trebuie uitată nici partea de transport cereale, de exemplu, sau de recoltare sau de management agricol prin soluții de monitorizare de la distanță a echipamentelor, noi la NHR Agropartners suntem pregătiți să oferim atât consultanță cât și soluții de ultimă oră pentru tot ce înseamnă tehnică agricolă.”

Digitalizarea este tot mai prezentă în fermele românești, iar sistemele inteligente de ghidare și monitorizare contribuie atât la reducerea consumurilor, cât și la creșterea productivității.

„Un tractor pe care poți să-l monitorizezi de la distanță și care îți merge indiferent de vreme cu precizia pe care fermierul și-o dorește nu poate să aducă decât productivitate crescută și reducerea costurilor. Întotdeauna este ușor să integrezi o soluție performantă în orice schemă de lucru. Nu trebuie să uităm că situațiile pedoclimatice pot influența anumite alegeri tehnologice însă întotdeauna un utilaj performant își găsește loc în orice schemă de lucru.”

Soluții tehnice adaptate fiecărei nevoi din fermă -2

Portofoliu complet pentru toate tipurile de ferme
Pe lângă tendințele din piață, NHR Agropartners mizează pe un portofoliu extins de utilaje și echipamente dedicate tuturor tipurilor de exploatații agricole, de la ferme vegetale și zootehnice până la plantații viticole și legumicole.

Compania reprezintă pe piața din România branduri consacrate precum Deutz-Fahr, Same, JCB, Poettinger, Dalbo, Einboeck, Bogballe, Hardi, Beinlich, Guestrower, Tatoma, Gregoire și Sfoggia, completând oferta cu servicii de consultanță tehnică, service, piese de schimb și soluții de finanțare adaptate nevoilor fermierilor.

În segmentul tractoarelor și combinelor, NHR Agropartners reprezintă marca Deutz-Fahr, recunoscută pentru fiabilitate și performanță, iar pentru fermele de mici dimensiuni și specializate propune tractoarele Same, apreciate pentru dimensiunile compacte și versatilitate.

Pe partea de manipulare a cerealelor, compania comercializează încărcătoarele telescopice JCB, cu capacități de ridicare de până la 6 tone și înălțimi de lucru de până la 9,5 metri. Tot din portofoliul producătorului britanic face parte și seria de tractoare JCB Fastrac, iar una dintre cele mai noi apariții este modelul JCB 6300, prezentat în acest an în cadrul expoziției Agriplanta-RomAgroTec.

Pentru lucrările de pregătire a solului, NHR Agropartners colaborează cu producători consacrați precum Poettinger, Dalbo și Einboeck. Printre noutățile din portofoliu se numără grapa cu discuri Poettinger Terradisc, cu o lățime de lucru de 12 metri, destinată exploatațiilor care urmăresc o productivitate ridicată.

În domeniul fertilizării, compania propune distribuitoarele de îngrășăminte Bogballe, echipate cu tehnologii de aplicare cu rată variabilă și control al secțiunilor. Pentru protecția plantelor, portofoliul include mașinile de erbicidat Hardi, în special modelul Alpha, care a fost permanent îmbunătățit, fiind dotat cu sisteme inteligente pentru aplicarea cu precizie a soluțiilor chimice de protecție a culturilor.

Soluții tehnice adaptate fiecărei nevoi din fermă -3

Oferta este completată de echipamentele de irigat Beinlich, remorcile pentru transferul cerealelor Guestrower, remorcile tehnologice pentru furaje Tatoma, mașinile de recoltat struguri Gregoire și semănătorile Sfoggia, lider mondial în segmentul legumicol. Pentru culturile de câmp, NHR Agropartners furnizează semănătorile Poettinger Terrasem și Vitasem, adaptate diferitelor tehnologii de înființare a culturilor.

Potrivit lui Valentin Cojocaru, obiectivul companiei este de a oferi fermierilor soluții complete, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.

„Avem echipamente pentru orice tip de lucrare agricolă, tractoare mai bine dotate sau tractoare care pot fi folosite și în afara contextului agriculturii de precizie, soluții fiabile, accesibile.

Orice utilaj are în spate posibilitatea de a fi finanțat în niște condiții foarte bune, avem o campanie extrem de agresivă pentru echipamentele JCB unde avem 0% dobândă.

Practic încercăm, pe toate palierele, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al disponibilității utilajelor și al finanțării, să oferim cele mai bune soluții pentru fermieri.”

Ana Ioniță

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Septembrie 2026

  • Agricultura nu mai poate fi privită doar prin prisma producției

    La prima vedere, cifrele nu ar trebui să sperie pe nimeni. În întreaga lume se vor produce, în sezonul 2026/27, aproximativ 2,416 miliarde de tone de cereale. Este cu 3% mai puțin decât în sezonul precedent, dar rămâne a doua cea mai mare recoltă din istorie. Cel mai recent raport realizat de Consiliul Internațional al…

    …continuare

  • În dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2026

    «Cum a decurs campania de recoltare a culturilor de toamnă?» Adrian Mocanu, adm. SC Agrianca Prodserv, loc. Dumbrava, județul Prahova „În această campanie am avut ploi în timpul recoltatului și umiditate relativă crescută, astfel încât, în multe zile, nu am putut intra la recoltat decât în orele după-amiezii. A fost o campanie destul de lungă…

    …continuare

  • Agropartners deschide un nou capitol: schimbare de management și o nouă identitate vizuală

    După mai bine de două decenii în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea companiei pe piața românească de utilaje agricole, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General. Începând cu noua etapă, conducerea executivă a Agropartners va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență internațională în agribusiness. Schimbarea…

    …continuare

  • Valerian Iștoc preia conducerea Summit Agro România

    Summit Agro România anunță o schimbare la nivelul conducerii companiei. Începând cu 16 septembrie 2026, funcția de Președinte va fi preluată de Valerian Iștoc, profesionist cu experiență îndelungată în sectorul agricol și cu o bună cunoaștere a organizației. Revenirea lui Valerian Iștoc în cadrul Summit Agro România reprezintă un element important al acestei schimbări de…

    …continuare

  • INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată

    Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio. INDAGRA unul dintre cele mai importante târguri dedicate agriculturii din România este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie –…

    …continuare

  • PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026: tehnologia culturilor rădăcinoase, prezentată în condiții reale de lucru

    În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două…

    …continuare

  • Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri

    Agrii România („Agrii”) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare,…

    …continuare

  • Performanță la recoltarea hibridului PT315 de la Corteva Agriscience

    În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță. Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat…

    …continuare

  • Rapița performantă se construiește din toamnă

    Răsărirea uniformă, dezvoltarea rozetei, sistemul radicular și echilibrul nutrițional sunt esențiale pentru obținerea unor producții stabile în condiții climatice dificile. În ultimii ani, cultura de rapiță a fost pusă tot mai mult la încercare de schimbările climatice: seceta din perioada semănatului, temperaturile ridicate din toamnă, perioadele scurte favorabile lucrărilor agricole și oscilațiile termice din timpul…

    …continuare

  • Genetica KWS care răspunde așteptărilor fermierilor

    Hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție, genetică adaptată condițiilor pedoclimatice din România și investiții de milioane de euro în calitatea seminței – acestea au fost principalele argumente prezentate fermierilor la platforma demonstrativă organizată de KWS Semințe România la Smirna, județul Ialomița. Pe 20 august, KWS Semințe România a organizat o platformă demonstrativă dedicată…

    …continuare

  • Donau Saat își consolidează portofoliul de cereale păioase cu soiuri adaptate condițiilor din România

    Cultura cerealelor păioase reprezintă una dintre principalele direcții de activitate pentru Donau Saat România, compania punând accent atât pe soiuri cu potențial ridicat de producție, cât și pe calitate. Bogdan Craiciu, responsabil comercial și dezvoltare portofoliu în cadrul Donau Saat România, subliniază tradiția în ameliorarea plantelor de cultură a acționarilor companiei, Saatbau Linz și Probsdorfer…

    …continuare

  • BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic

    BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar…

    …continuare

  • Adaptarea agriculturii la schimbările climatice

    Prima ediție a „Zilei Agriculturii Reziliente” a pus în prim-plan potențialul culturii de sorg în România și necesitatea dezvoltării unei filiere care să ofere fermierilor soluții de valorificare a producției. Reziliența este un concept tot mai prezent în agricultura actuală, iar pentru ferme înseamnă, în esență, capacitatea de a asigura continuitatea activității în condiții de…

    …continuare

  • Cultura de porumb performează în sistem irigat

    Fermierul Adrian Georgescu, administratorul societății Adiflora din localitatea Smirna, județul Ialomița, lucrează 2.600 de hectare, dintre care aproximativ 65 – 70% sunt irigate. Pentru cultura porumbului, fermierul consideră că irigațiile au devenit indispensabile, în contextul condițiilor climatice din ultimii ani. Așadar, investițiile în infrastructura de irigații au devenit o prioritate pentru ferma ialomițeană. „Dacă vorbim…

    …continuare

  • Irigațiile, investiția care poate securiza producția de porumb

    În condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au devenit factori de risc constanți pentru cultura porumbului, investițiile în irigații trec tot mai mult de la categoria „avantaj tehnologic” la cea de instrument pentru stabilizarea producției. Pentru fermele care dispun de sursă de apă, piața oferă în prezent soluții adaptate atât suprafețelor mari, cât și…

    …continuare

  • Platformă demonstrativă de sorg, la Gîrbovi

    Un lot demonstrativ cu hibrizi de sorg, proveniți de la cinci companii de semințe, a fost organizată la sfârșitul lunii august pe terenurile fermei Agromec Gîrbovi din județul Ialomița. Evenimentul, organizat de Sorghum ID și Forumul APPR, a adus în prim-plan genetica disponibilă pentru fermierii români, dar și principalele elemente tehnologice care pot face din…

    …continuare

  • Noua serie CLAAS ARION 5 CMATIC – motoare cu patru cilindri și o putere de până la 180 CP

    Cu noul ARION 5 CMATIC, CLAAS își consolidează poziția în segmentul tractoarelor cu patru cilindri, cu o putere maximă cuprinsă între 145 și 180 CP. Pe lângă transmisia power-split continuu variabilă CMATIC, cele trei modele se remarcă prin confortul la conducere și utilizare la cel mai înalt nivel, soluții digitale de gestionare a utilajelor și…

    …continuare

  • Când fiecare kilogram de îngrășământ contează: Kverneland Exacta CL GEOSPREAD

    Pe pajiștile din nordul Țării Galilor, precizia fertilizării a devenit la fel de importantă ca în culturile de câmp. Un exemplu este ferma familiei Morris, din apropiere de Rhyl, unde un distribuitor de îngrășăminte Kverneland Exacta CL GEOSPREAD este utilizat pentru fertilizarea celor peste 320 de hectare exploatate pentru producția de lapte. În condițiile în…

    …continuare

  • SKY Agriculture extinde gama METHYS PCS cu o versiune dedicată semănatului

    Cultivatorul de precizie METHYS PCS are o nouă configurație, echipată cu brăzdare cu tije fine și sistem dedicat de distribuție a semințelor. Disponibilă din septembrie, soluția este destinată în special semănatului culturilor de acoperire în condiții dificile, pe terenuri uscate și cu cantități importante de resturi vegetale. Semănatul culturilor de acoperire în sol uscat și…

    …continuare

  • Agricultura de precizie, analizată la nivel european

    Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene. Diferența este considerabilă și devine și…

    …continuare

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani