REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Soluțiile BASF pentru combaterea celor mai virulente boli ale viței de vie

15/2/2025

0 Comments

 
Picture
​SCDV Pietroasa a găzduit un eveniment dedicat viței de vie organizat de compania BASF. Au fost aduse în discuție rezervele de patogeni și condițiile climatice foarte favorabile de anul acesta și s-au prezentat cele mai eficiente metode de combatere. Făinarea și mana rămân în topul celor mai virulente boli la vița de vie, alături de putregai, iar BASF propune mai multe soluții. 
​Unul dintre produsele de top prezentate viticultorilor de către Crina Antal, reprezentant vânzări culturi speciale BASF este Revyona®. Fungicidul are ca substanță activă 75 g/litru Revysol® Mefentrifluconazol și combate făinarea și putregaiul negru la vița de vie, monilioza la sâmburoase, rapănul și făinarea la semințoase. Fungicid de ultimă generație, beneficiază de o formulare inovatoare de tip SC pe bază de apă, are acțiune sistemică, previne infecția și reduce gradul de atac încă din stadiile incipiente. Blocând foarte eficient sinteza ergosterolului, substanța activă acționează în stadiile principale de dezvoltare a patogenului, afectează semnificativ membrana celulară, ducând în final la moartea acestuia. În acest mod, produsul previne infecția cu fungi și reduce dezvoltarea miceliului acestora încă din stadiile incipiente, prin acțiunea preventivă și curativă. De reținut că este independent de vreme, protejat față de acțiunea razelor UV și are un profil foarte prietenos cu mediul înconjurător. În plus are randament ridicat, iar doza se poate calcula în funcție de suprafața peretelui foliar.
Sercadis® este un alt fungicid care combate făinarea la vița de vie, substanța activă fluxapiroxad (300 g/l), cu o mobilitate deosebită în interiorul plantei. Are acțiune translaminară și activitate acropetală care conduc la o protecție uniformă a culturii. Printre beneficiile produsului se numără: distribuire a depozitelor de substanță activă pentru perioade lungi de protecție, protecție de încredere și în condiții climatice dificile, bună rezistență la spălare,  fereastră largă de aplicare și compatibilitate ridicată.
Pentru combaterea manei și cu efect secundar pe putregaiul negru se recomandă Delan Pro® care acționează preventiv şi stimulează mecanismele naturale de apărare a plantei, precum și sistemic.
Picture
Kumulus® DF este utilizat tot în combaterea făinării, fiind un fungicid pe bază de sulf cu acţiune multi-site şi cu risc scăzut de apariţie a rezistenţei. Prezintă o formulare de înaltă calitate, omologat pentru culturile ecologice. La viţa de vie poate fi aplicat pe toată durata perioadei de vegetaţie. Având în vedere acţiunea sa de contact, este recomandat la începutul, respectiv spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, când presiunea de infecţie este relativ mai scăzută.
În tehnologia de combatere a bolilor BASF are în portofoliu Scala® – care combate putregaiul cenușiu și este omologat pentru o gamă largă de culturi, precum și Cantus®, un fungicid specific pentru combaterea putregaiului cenuşiu al viţei de vie. Aplicat în stadiile timpurii ale viţei de vie, are un efect secundar asupra făinării, asigurând un plus în combaterea acestei boli.
 
Pachete tehnologice pentru 10 hectare de viță de vie
Compania BASF oferă în acest sezon trei pachete pentru combaterea bolilor la vița de vie, în care gratuitatea vine direct din companie: Pachetul 1 este format din Delan Pro 30 litri și Revyona 2 litri și un bonus de 1 litru |Revyona; Pachetul 2: Delan Pro 30 litri și Sercadis 2 litri, bonus Revyona 2 litri; Pachetul 3: Cantus 10kg și Sercadis 2 litri, Revyona bonus 2 litri.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE