Stațiunea Legumicolă de la Bacău și Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava sunt partenere într-un amplu proiect internațional, alături de alte 26 de institute din 14 țări, din Europa, America de Sud, SUA, Canada, Rusia, India. Importanța proiectului este dată de concentrarea pe specii leguminoase alimentare: năut, fasole comună, linte, și lupin, și mai ales de deschiderea totală către societate, către oricine dorește să se implice: de la institute de cercetare și oameni de știință, până la cultivatori ori pasionați de grădinărit, de toate vârstele. Pentru a asigura posibilitatea unei implicări extinse a fost creată o aplicație - INCREASE CSA, disponibilă inclusiv în limba română. Ce este proiectul INCREASE
INCREASE (Intelligent Collections of Food Legumes Genetic Resources for European Agrofood Systems) își propune să îmbunătățească considerabil conservarea și utilizarea resurselor genetice vegetale în alimentație și în agricultură prin dezvoltarea unui cadru complet nou care va fi testat şi validat, pentru patru specii de leguminoase: năut, fasole comună, linte şi lupin. În ameliorare se impune un efort major pentru extinderea bazelor genetice ale speciilor astfel încât să se realizeze îmbunătățirea performanțelor agronomice prin creșterea rezistenței la stres biotic şi abiotic. Recent, în contextul strategiilor actuale, leguminoasele alimentare au câștigat o atenție deosebită ca sursă alternativă de proteine pentru consumul uman, precum şi datorită beneficiilor pe care le aduc prin cultivare, îmbunătățind calitatea solurilor, stimulând biodiversitatea, limitând astfel efectele negative ale practicilor agricole. Scopul proiectului este de a răspândi cunoștințele despre biodiversitatea leguminoaselor și de a implica cetățenii în activități de evaluare și conservare, precum și în schimbul de semințe prin intermediul aplicației mobile dezvoltată special. INCREASE lansează o nouă abordare pentru conservarea, gestionarea și caracterizarea resurselor genetice prin cercetare participativă, adică prin implicarea oricui și împărtășirea, rețineți, voluntară de informații. Cine se poate implica și cum? Pe scurt, oricine. Aveţi nevoie doar de motivaţie, o grădină, o terasă, un balcon, sau doar un pervaz cu câteva ghivece. Experimentul include evaluarea potențialului și a diversității a peste 1.000 de varietăți locale de fasole comună, mostrele originale fiind colectate din câmpurile/grădinile fermierilor. În acest fel se realizează evaluarea însușirilor varietăților de fasole în condiții locale de creștere, ceea ce oferă informații privind capacitatea de adaptare la diferite condiții de mediu, cât şi informaţii preţioase cu privire la preferințele consumatorilor din diferite regiuni pentru anumite varietăți de fasole cu formă, culoare și gust specific; Aplicația INCREASE CSA (din AppStore sau Google Play Store, informații pe www.pulsesincrease.eu/ro/experiment/app sau www.pulsesincrease.eu/ro/media/clips) este elementul central pentru succesul experimentului. Accesul este absolut gratuit şi va asigură participarea în experiment. Primiți un pachet cu câteva varietăți diferite de fasole pe care le semănați și le îngrijiți, conform instrucțiunilor. Urmăriți toate etapele de creștere ale fasolei, colectați și înregistrați informații despre aceasta, folosind aplicația, sugerați sfaturi și cele mai bune practici, sub formă de text, imagini și videoclipuri, care ar putea ghida alți participanți la experiment. Recoltați semințele și înmulțiți-le în anii următori, oferiți-le la schimb (folosind un protocol dezvoltat împreună cu FAO), gătiți-le și savurați-le! Trimiteți evaluarea și rețetele dumneavoastră care vor fi incluse în „Mii de rețete tradiționale și inovatoare de gătit fasole” publicate pe site-ul INCREASE. Spuneţi ce doriţi să puneţi în farfuria familiei dumneavoastră! În acest fel vă implicați în promovarea diversității genetice a leguminoaselor în Europa, asiguraţi diseminarea cunoștințelor științifice despre resursele genetice și leguminoasele alimentare, sprijiniţi dezvoltarea unei metode și unor cunoștințe, care ar putea fi aplicate altor categorii de resurse genetice vegetale, participați activ la dezvoltarea și testarea unei abordări descentralizate a conservării, partajării și valorificării resurselor genetice. INCREASE în cifre: www.pulsesincrease.eu 6 ani (01/05/2020 - 30/04/2026) durată proiect 7 milioane € buget - 14 țări, 28 instituții partenere. România este reprezentată de SCDL Bacău și Banca de Resurse Genetice Vegetale Mihai Cristea Suceava. Patru runde anuale în care se derulează experimentul „Știința prin participarea cetățenilor”. În prezent este în derulare cea de a doua rundă. Înregistrări în aplicația INCREASE până pe 7.02.2022: (Spania 588, Italia 315, Germania 311, Franța 177). România este prezentă cu 48 înregistrări, fiind pe locul cinci din 18 ţări participante până la această dată. 1076 varietăți de fasole descrise în aplicație, din care 29 din România Facebook: Pulses Increase Twitter: @pulses_increase Instagram: pulsesincrease Youtube: PulsesINCREASE Roxana Drăghici
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|