
Necesitatea executării arăturilor de toamnă și importanța acestora a constituit ideea centrală a articolului publicat pe acestă temă în luna septembrie. În urma discuțiilor și a dezbaterilor pe care le-am purtat la fața locului, în câmp, cu mai mulți producători agricoli particulari, care au prezentat diferite puncte de vedere privitoare la această temă, am considerat că este necesar a face câteva considerații în plus față de articolul anterior.
Doleanțele tuturor producătorilor au avut ca punct de plecare imposibilitatea executării ogoarelor de toamnă în totalitatea lor, din cauza slabei baze financiare, mai bine-zis, lipsa banilor necesari executării arăturilor de toamnă la timp și în condițiile cerute de tehnologie au ca rezultat rămânerea unor suprafețe de teren arabil nearate.
Arăturile de toamnă ce se execută pentru semănatul culturilor de primăvară prezintă următoarele avantaje: acumulează mari cantități de apă în sol în perioada rece a anului, datorită precipitațiilor care se acumulează sub diferite forme (ploi, lapoviță, ninsoare); contribuie la combaterea buruienilor, prin acțiunea înghețului, ce se produce pe timpul iernii în proporție de 40-50%, și a dăunătorilor animali și vegetali; pe terenurile arate în toamnă sau până la intrarea în iarnă, primăvară, o data cu încălzirea solului, încep procese intense biologice, care sunt însoțite de mineralizarea resturilor organice și acumularea de substanțe chimice ușor solubile, în special nitrați, ca urmare a condițiilor de afânare, umiditate, aerație etc. favorabile realizate în sol.
În urma cercetărilor efectuate timp îndelungat, s-a constatat că, în general, în solurile arate toamna conținutul de nitrați este de 2-3 ori mai mare decât în solurile arate în timpul primăverii. Avantajele ogoarelor de toamnă menționate mai sus sunt puse în evidență într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de epoca la care ele se efectuează și de adâncimea de lucru. Din experiențele executate în toate regiunile țării, dar mai ales din experiențele de lungă durată, s-a concluzionat că eficacitatea arăturilor de toamnă a crescut pe măsură ce arăturile au fost executate toamna mai timpuriu. Adâncimea arăturii de toamnă se stabilește în funcție de conținutul de apă existent în sol în momentul efectuării arăturii, de plantele ce urmează a se cultiva, de tipul și categoria de sol și de adâncimea la care a fost arat terenul în anul precedent. Nu toate plantele reacționează la fel față de adâncimea arăturilor de toamnă.
De exemplu, cerealele de primăvară, leguminoasele anuale necesită arături adânci de 21-25 cm, în timp ce alte culturi, cum ar fi porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, tuberculiferele, legumele, rădăcinoasele, necesită arături foarte adânci, de până la 30-32 cm.
Pe solurile grele, compacte, arăturile adânci și foarte adânci, combinate cu aplicarea de îngrășăminte, sunt indispensabile, deoarece aratul mai adânc favorizează formarea unui sistem radicular mai profound și mai ramificat, ceea ce asigură o mai bună aprovizionare a plantei cu apă și substanțe hrănitoare.
O atenție deosebită cu privire la adâncimea arăturii se va acorda terenurilor din zona de deal, mai ales pe luvisolurile albice, unde stratul arabil este îngust, de aproximativ 18-20 cm. Pe aceste terenuri nu se recomandă arături foarte adânci, deoarece se aduc la suprafața solului oxizi de fier, mangan și aluminiu, toxici pentru plantele de cultură. Pe solurile bogate în materie organică, și cu deosebire pe lacoviști, executarea arăturilor foarte adânci, cu răsturnarea brazdei, poate avea și efecte nedorite. În aceste soluri, în orizontul A, sub stratul arabil, din cauza compactității și deci a lipsei de apă, materia organică se descompune în condiții anaerobe. În cazul acesta, se produce marcasita (bisulfura de fier). Dacă se aduce la suprafață, prin arături foarte adânci, un strat care conține marcasită în proporție mai mare, aceasta se oxidează.
Prin oxidarea marcasitei, rezultă acid sulfuric și sulfat de fier, compuși foarte vătămători pentru plantele cultivate.

Cercetările au demonstrat și practica a confirmat că arăturile executate toamna la timp și de bună calitate aduc sporuri importante de producție, de până la 2.000 kg/ha la cultura porumbului, comparativ cu arăturile executate primăvara. Una dintre cauzele obținerii unor producții sub potențialul genetic al solului și al hibrizilor de porumb ce urmează a fi cultivate, dar și a bazei materiale asigurate, o reprezintă neexecutarea arăturilor de toamnă, mari suprafețe rămânând nearate, ele executându-se primăvara, de slabă calitate și cu repercusiuni negative asupra producției agricole. Un calcul simplu demonstrează eficiența acestor arături executate toamna. Exemplu: sporul de producție la cultura de porumb pentru boabe este de 1.500-2.000 kg/ha, în cazul efectuării arăturii de toamnă, față de arătura de primăvară. La prețul actual al porumbului pentru boabe, se poate obține un venit suplimentar de 600-800 de lei pentru un hectar de cultură de porumb boabe, în cazul respectării integrale a tehnologiei de cultură specifice.
Deci, stimați producători agricoli individuali, în urma celor prezentate, concluzia unanimă este că merită făcut efortul financiar de executare a ogoarelor încă din toamnă, pentru culturile ce urmează a fi semănate în primăvară, pentru că veniturile realizate prin efectuarea acestei lucrări la timp și în condițiile prezentate acoperă aproximativ 60-70% din cheltuielile înființării unui hectar de cultură de porumb. Chiar dacă din diferite motive lucrarea de arătură de toamnă nu se poate executa cât mai timpuriu, de reținut este faptul că până la intrarea în iarnă se pot executa aceste lucrări, în funcție de procurarea mijloacelor financiare. Drept dovadă a importanței acestei lucrări putem aminti eforturile pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale le-a întreprins pentru ca toți producătorii agricoli individuali să primească o parte din subvenția la hectar acordată pentru culturile ce se vor semăna, cunoscut fiind faptul că posibilitățile reale ale acestora de a aloca bani pentru executarea acestei lucrări sunt extreme de mici. Pentru executarea la nivel național a lucrărilor de arat din toamnă este necesar ca, împreună cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, reprezentanții ministerului să găsească soluții rapide pentru a acorda aceste subvenții în timp util, în caz contrar vor rămâne (din nou) mari suprafețe nearate.

Victor Vătămanu

















