Suplimentarea activităților pentru care se acordă sprijin financiar

1 minut de citit

Printr-o modificare a anexei „Activitățile pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul zootehnic în anul 2007, cuantumul acestuia, precum și suma totală alocată fiecărei activități“ la HG nr. 141/2007, prin care se acordă sprijin și pentru anul 2008, sunt suplimentate activitățile pentru care se acordă subvenții. Astfel, pentru producerea și comercializarea produselor apicole se va acorda o subvenție de 6 lei/familie de albine pentru achiziționarea de medicamente în vederea combaterii varoozei, iar pentru repopularea în stupi pe teritoriul național, prin achiziționarea mătcilor din rasă autohtonă, se vor acorda 15 lei/matcă de albine. Pentru îmbunătățirea calității producției de miere se acordă o subvenție de 20 lei/familie de albine.

Cheltuielile pentru efectuarea testului național de disecție pentru autorizarea echipamentelor de clasificare a carcaselor de porcine conform Sistemului de clasificare EUROP și pentru stabilirea formulei matematice de calcul a procentului de țesut muscular în carcasă, pentru porcinele din România, vor fi susținute prin acordarea unui sprijin de 800 lei/cap de animal. (A.M.)

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani