
Prin Hotărârea nr. 1195/2008 privind acordarea de sprijin în sectorul legume-fructe și agricultura ecologică (temeiul R(CE) nr. 1535/2007 al Comisiei privind aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul CE – ajutoarele de minimis în sectorul producției de produse agricole) s-au acordat în anul 2009 de la bugetul de stat următoarele forme de sprijin: – susținerea a 50% din contravaloarea taxei de inspecție și certificare plătită de producător organismului de control cu care a încheiat contractul, până la suma maximă de 900 lei; – 425 lei/ha pentru culturi pe teren arabil, pășuni și fânețe permanente aflate în perioada de conversie.
Sprijinul se acordă pentru o suprafață de maximum 20 ha; – 700 lei/ha pentru culturi de viță-de-vie și livezi aflate în perioada de conversie. Sprijinul se acordă pentru o suprafață de maximum 20 ha; – 75 lei/familia de albine certificată în sistemul de agricultură ecologică, până la maximum 50 de familii de albine pentru fiecare producător.
Investițiile în agricultura ecologică sunt sprijinite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 prin intermediul Măsurii 121; – „Modernizarea exploatațiilor agricole”, măsură ale cărei criterii de selecție favorizează acordarea de sprijin exploatațiilor vegetale și de creștere a animalelor din sistemul ecologic.
În scopul încurajării producției de produse ecologice procesate, procesatorii care folosesc materii prime ecologice sunt sprijiniți prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, Măsura 123 – „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”, măsură care are în vedere îmbunătățirea producției, procesării și marketingului produselor cu standarde de calitate superioare și ale căror criterii de selecție favorizează procesatorii înregistrați în agricultura ecologică.
Apicultura ecologică, dat fiind faptul că mierea ecologică este unul dintre produsele solicitate pe piața comunitară și la export, este sprijinită prin Programul Național Apicol 2008-2010 pentru combaterea varoozei prin metode ecologice și pentru refacerea șeptelului apicol, prin achiziția de mătci, roi la pachet, roi pe faguri și familii de albine, într-un cuatum de 4,4 milioane lei.
Începând cu anul 2010, reprezentanții MAPDR au identificat forme de sprijin sub formă de „ajutoare de stat”, în conformitate cu normelor europene în domeniul ajutoarelor de stat, ce urmează a fi notificate la Comisia Europeană.
În acest sens, au avut loc discuții cu partenerii sociali și cu producătorii agricoli din fiecare sector, inclusiv din sectorul de agricultură ecologică, fiind deja elaborate unele propuneri legislative care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2010.
În vederea extinderii pieței externe a produselor ecologice, MAPDR a elaborat și implementat, în colaborare cu Ministerul Comerțului, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Strategia Națională de Export, pe perioada 2004-2009, cu componenta produse ecologice, ce cuprinde măsuri și acțiuni în scopul creșterii competitivității produselor ecologice românești și a competențelor unităților exportatoare, precum și de promovare a alimentelor ecologice pe piețele internaționale, prin susținerea participării operatorilor la târguri și expoziții internaționale.

















