Târgul AGRALIMEX, 18 ani de tradiție

11 minute de citit

În perioada 27-31 august 2008, în orașul Alexandria, s-a desfășurat ediția a XVIII-a a Târgului Național pentru Agricultură și Industrie alimentară – AGRALIMEX, unul dintre cele mai importante târguri de profil din partea de sud a țării. În toți cei 18 ani, de când a avut loc întâia manifestare, agricultorii atât de pe raza județului Teleorman, cât și cei din diferite zone ale țării, au venit la acest eveniment din dorința de a fi informați și de a fi la curent cu ultimele noutăți din domeniul agricol.

Așa cum ne-a precizat dl Stan Pantilie, directorul depatamentului „Târguri și Expoziții” din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman, evenimentul progresează de la an la an, atât ca suprafață de expunere (peste 5.000 mp), număr de exponzanți, cât și din punctul de vedere al fluxului de vizitatori. „Mă ocup de peste patru ani cu organizarea acestui târg și vă pot spune că este din ce în ce mai important pentru agricultorii din această zonă. Numărul de firme participante a crescut, ajungând în acest an la 50, iar domeniile în care ele activează sunt: utilaje agricole; grădinărit și zootehnie”, a afirmat dl Pantilie. De asemenea, dânsul a mai precizat că în viitor se dorește găsirea unui alt amplasament astfel încât vizitatorii să fie mult mai specializați.

Multe dintre firmele participante au deja o tradiție în a fi prezente la AGRALIMEX:

Romcontract, cu cea mai mare suprafață de expunere, MAT Craiova, Servagromec Alexandria, Sava Nanov, Estagroteh Nanov, NHR Agropartners Nanov, Proinvest Alexandria. Deoarece târgul se extinde de la an la an, multe dintre firmele care activează în domeniu doresc să fie prezente la acest târg. În acest an, ca element de noutate, s-a făcut simțită prezența firmelor Munax Timișoara, Agri-Alianța, Vipromax Craiova, Tadis Agro Slobozia.

Constantin Eremia, dir. regional de vânzări si Florin Tâmpu, dir. marketing NHR Agropartners

„La acest târg, suntem la a doua participare. Anul trecut am avut o suprafață de expunere de 50 mp, iar în acest an aceasta a crescut, ajungând la 300 mp, cauza fiind interesul fermierilor din ce în ce mai crescut pentru achiziția de mașini și utilaje agricole. Se simte o informare mai bună a fermierilor, însă ceea ce împiedică cumpărarea propriu-zisă a utilajelor sunt banii, care se lasă așteptați pe fondurile structurale.

Multe dintre proiectele depuse sunt eligibile, primind un punctaj favorabil, însă nu pot fi accesate fondurile.

La stand am venit cu tractoare, care reprezintă toate cele trei branduri pe care le comercializăm, New Holland, Styer și JCB, iar din gama utilajelor agricole avem semănători, freze, mașini de împrăștiat îngrășăminte chimice, încărcătoare frontale etc.

Un lucru important de menționat este faptul că noi acordăm consultanță, sfătuim clienții astfel încât aceștia să aleagă cel mai bun utilaj, care să răspundă nevoilor reale din fermă.

Pentru ca un utilaj agricol să fie eficient, el trebuie ales, în principal, în funcție de suprafața aflată în exploatație. De exemplu, pentru o suprafață de 500 ha, se recomandă două tractoare, unul de 190 CP și celălalt de 100 CP. Pentru lucrările grele se va utiliza tractorul de putere mare, iar pentru restul lucrărilor, semănat și întreținerea culturilor, cel de 100 CP.

Din punct de vedere al service-ului, avem filiale amplasate în toate punctele-cheie ale țării. În acest fel, acoperim întreaga suprafață a României, iar timpul de intervenție este mic. Avem oameni suficient de bine pregătiți, specializați, iar sub aspect numeric pot face față tuturor solicitărilor. În luna septembrie, în județul Brăila vom deschide o nouă filială, care va avea un showroom, service și piese de schimb. Această filială va fi una pilot, iar următoarele pe care le vom construi vor fi asemănătoare cu filialala din Brăila.

La ora actuală, avem în stoc piese de schimb în valoare de 1 milion de euro.

În momentul în care un fermier cumpără un utilaj, oferim și un minim instructaj de utilizare. De asemenea, fiecărui operator i se dă manualul utilajului agricol, tradus în limba romănă. În viitor, dorim să creăm o identitate vizuală, astfel încât toate brandurile pe care le comercializăm să le punem sub umbrela NHR.”

Iulia Barbu, responsabil Politici de Promovare MAT Craiova

„Pentru MAT Craiova este o tradiție în a veni an de an la târgul AGRALIMEX, deoarece județul Teleorman este o zonă cu un extraordinar potențial agricol.

Târgul este foarte bine organizat, iar diferitele solicitări ale noastre au fost rapid soluționate. Din punctul de vedere al localizării, în centrul orașului Alexandria, selectarea clienților se face mai dificil.

Suprafața de expunere este de 300 mp, iar produsele cu care noi am încercat să venim la acest eveniment sunt reprezentative pentru fiecare gamă în parte.

Ca noutate, am încheiat de curând niște parteneriate externe cu Kioti (Corea), Nardi (Italia) și ArmaTrac (Turcia).

Anul trecut am lansat pe piață un nou model de tractor, de 82 CP, care să răspundă nevoilor fermierilor, mai ales că Programul Rabla va deveni curând operațional.

În privința utilajelor, am adus ultimul model de semănătoare pentru cereale păioase pe 31 de rânduri, grape cu discuri, semănătoare pe 4 rânduri, precum și un nou agregat, denumit grapa cu discuri independentă semipurtată. Alte produse prezente la stand sunt mașinile de erbicidat pentru vii și livezi.”

Marius Obretin, manager regional SC Estagroteh SRL

„Avem o părere foarte bună despre acest târg, desfășurarea este impresionantă de la an la an, atât ca firme participante, cât și ca suprafață de manifestare. Noi suntem importatori și distribuitori zonali, de aceea ne cunosc oamenii. Activăm pe piață din anul 2005.

Produsele pe care le-am adus la AGRALIMEX sunt tractoare din Belarus și Polonia, combine, precum și toată gama de utilaje agricole, pornind de la plug, semănători, mașini de fertilizat, de erbicidat, remorci, combinatoare etc.

Pentru noi este a patra prezență la târg și simțim notorietatea sa. Clienții sunt din ce în ce mai mulți, dornici să achiziționeze tehnică agricolă poate și datorită posibilităților financiare mai mari, a subvențiilor primite, iar în acest an, pentru unii fermieri, a însemnat obținerea unor producții record. Păcat că prețul de vânzare al cerealelor nu a fost unul așa de bun pe cât se aștepta.

Noi suntem și producători agricoli.

Exploatăm o suprafață de 560 ha, aflată în localitatea Furculești, iar toate utilajele aduse la târg au fost testate la noi în fermă. Agricultorii interesați pot să le vadă la lucru și să afle cam ce rezultate pot să dea în funcție de sezon.

În ceea ce privește aria de vânzări, noi ne extindem de-a lungul arcului carpatic, acolo unde agricultura este de bază. De asemenea, ne extindem atât cât putem satisface și cererea de service.

Avem trei echipamente mobile care asigură service-ul. În general, la târg oamenii au fost interesați de utilajele de sezon: plug, grape cu discuri, combinatoare și semănători pentru cereale păioase.

Suntem mulțumiți de acest târg, am avut vânzări, iar modul nostru de a aborda clienții, la dânșii în curte, ne-a ajutat foarte mult. La stand avem oaspeți de la fabrica de pluguri, semănători din Belarus, care ne-au făcut onarea de a ne vizita.”

Gabriel Rădulescu, reprezentant vânzări General Leasing SA

„Suntem la a treia participare, iar față de acum doi ani, când am venit prima oară, este o varietate mai mare de utilaje și mașini agricole. Numărul combinelor de recoltat prezentate la târg a crescut.

Organizarea târgului este bună, însă din păcate posibilitățile financiare ale fermierilor sunt foarte mici, oamenii vin, se uită, se informează, iar concret nimic. Nu există lichidități, iar accesarea fondurilor europene încă nu este posibilă.

Suprafața de expunere este de 90 mp, iar ca produse prezentate am venit cu tractoatre și mașini agricole, atât cât spațiul ne-a permis. Am sesizat că la acest moment există un interes mai mare față de semănători, mașini de mărunțit solul și de pregătit patul germinativ. Interes destul de mare pentru tractoarele de putere mică și medie.”

Mariana Chircova, director comercial SC Miaghi Impex SRL

„Târgul este foarte bine organizat, însă numărul vizitatorilor a fost destul de mic.

La stand, prezentăm două game de utilaje agricole: una pentru prelucrat solul, iar cealaltă gamă se referă la mașini de procesat produse semincere.

Am adus un transportor pneumatic, care funcționează pe principiul aspiratorului, nu deteriorează mecanic sămânța, o aspriră, este nevoie doar de o persoană care să poată deservi, fiind foarte ușor de exploatat. Cel mai important lucru la acest transportor este faptul că el nu deteriorează mecanic sămânța, ceea ce se întâmplă câteodată cu deteriorarea șnecului. Un alt produs cu care am venit este selectorul aerodinamic, care funcționează pe principiul separării produsului semincer în funcție de greutatea lor hectolitrică. Nu există nici o sită, cum întâlnim la celelalte utilaje.

Trecerea de la selectarea unui produs agricol la altul se face extrem de ușor, prin reglarea debitului produsului care urmează a fi selectat și a debitului curenților de aer. Oferim clienților selector care poate să aibă o productivitate de 10 până la 70 tone/oră. Am vândut acest tip de selector atât în țară, cât și în Ungaria, Bulgaria și Ucraina.

O altă mașină aflată la stand, simplă în exploatare, este cea de tratat semințe, care are un randament de 3 tone/oră.

A doua gamă pe care o propunem este cea de prelucrat solul. Avem grapa cu discuri, ce presupune înlocuirea plugului, discului și combinatorului. Putem pregăti bine solul, patul germinativ, iar lucrul cu ea duce la scăderea consumului de combustibil cu până 40%, la o singură prelucrare a solului.

Propunem și lucrul cu scarificatorul, lucrare care se face o dată la 3-4 ani, la o adâncime de 45-60 cm.

De asemenea, prezentăm la târg și un tocător pentru resturi vegetale, care datorită poziționării organelor active (cuțitelor) toacă foarte bine resturile vegetale și le împrăștie uniform.”

Laurențiu Simion, account manager Hit Power Motor SRL

„Noi suntem distribuitor autorizat Honda pentru România. Târgul este bine organizat, am avut clienți interesați de produsele noastre. Acestea sunt: echipamente de grădină, mașini agricole etc. Am venit cu generatoare, pe care firma Honda le-a împărțit în două game: generatoare pentru construcții EC și generatoare pentru case EM și EU, iar o parte din ele pot fi automatizate. De asemenea, avem și aparate de stropit, portabile și tratate. Toate aparatele nostre pentru stropit sunt cu pompe de presiune, ridicând presiunea între 15 și 35 de bari.

Avem și pompe, care se împart în două mari categorii, și anume: pentru ape curate și pentru ape murdare.

Ca echipamente de grădină, avem mașini de tuns gazon, de tuns gard viu. Honda nu face altceva decât motoare cu benzină în 4 timpi, Euro 2, fără zgomot. O parte din generatoarele pentru casă și uz casnic sunt sonorizate, cu un zgomot de maximum 97 dB.

Avem modele prezentate în pliante, mașini de tuns gazon cu autotractare, pentru doamne, ușor de folosit și de pornit.

La acest târg, a exista un interes mai crescut pentru domeniul legumicol, pentru mica mecanizare din agricultură: motocultoare profesionale, motosape.

Toate produsele noastre au trei ani garanție, cu condiția să se efectueze revizia periodică.”

Alina Datcu, reprezentant Power Farming Company

„În acest an, târgul este mai mare, atât ca suprafață, cât și ca număr de expozanți.

Este a treia participare a noastră la acest eveniment, iar ca spațiu de expunere avem 120 mp. Ca amplasament, este greu să selectezi clienții. Este un târg strategic în această zonă.

Noi venim aici pentru că ponderea cea mai mare a vânzărilor noastre se concentrează pe județul Teleorman, circa 70% din vânzări. Organizarea târgului este foarte bună, iar intervalul în care se desfășoară ne avantajează deoarece fermierul nu este foarte aglomerat în această perioadă.

La târg, am venit cu produse de recoltat, o combină Massey Fergurson de 370 CP, cu 8 scuturători, iar buncărul are o capacitate de 9.500 de litri.

Noutatea cu care venim sunt hederele pentru floarea-soarelui, porumb și rapiță.

Este un produs nou pe piața românească, inovativ, în sensul că are un sistem de prindere a plantelor care reduce foarte mult pierderile, acestea tinzând spre 0.

Sistemul de tăiere este cu discuri, nu cu lame zimțate, care duce la scuturarea plantei și, implicit, la pierderi de producție.

Ca prezență, noi ne concentrăm în cinci zone din sud: Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și Ialomița. Avem depozite de piese de schimb, precum și patru echipe mobile de service.”

Ion Epure, director de vânzări SC Sava SA Nanov

„Suntem fondatori ai acestui eveniment, iar față de anii trecuți se constată o ambudență de produse agricole.

Din păcate, numărul clienților participanți la târg este mic, poate și din cauza faptului că nu s-a făcut o mediatizare mai amplă a acestei manifestări. Produsele cu care ne prezentăm la târg sunt tractoare Deutz-Fahr, dar și mașini agricole de fabricație internă (Mecanica Ceahlău, MAT Craiova, Tehnofavorit SA Bontida etc.). Consider că un agricultor are nevoie de un tractor performant, pentru că apoi restul vine de la sine. Ca pondere de vânzare, la acest târg am înregistrat un procent de 40-50. În viitor, ne dorim să ne menținem pe piață.”

Ana Mustățea, Simona Munteanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani