Arahidele (alunele de pământ) ocupă locul al 3-lea pe mapamond în ceea ce privește producția mondială de ulei, asigurând obținerea unei producții de peste 3 milioane de tone anual, înaintea soiei și florii-soarelui și devansând bumbacul.
Uleiul de arahide este folosit în alimentația umană, în industria conservelor, a margarinei, în timp ce uleiul depreciat se poate folosi în industria săpunurilor. Uleiul obținut din această plantă are o valoare alimentară bună, fiind bogat în vitamina B1, însă la păstrarea îndelungată și în condiții improprii devine rânced. Șrotul și turtele rezultate în urma extragerii uleiului se folosesc la prepararea halvalei, a ciocolatei etc., iar semințele întregi se consumă în diferite preparate culinare sau bine prăjite și sărate. De asemenea, șroturile și turtele se pot folosi și în hrana animalelor ca furaj, ele fiind bogate în substanțe proteice. Tot ca furaj (nutreț grosier) se pot folosi și tulpinile arahidelor, care conțin și ele circa 10% proteină. Extragerea uleiului de arahide se poate face și la rece, și la cald. Uleiul extras la rece, deși cantitativ este mai puțin, este de calitate superioară. Făina extrasă după presarea la rece conține încă circa 8% ulei, 47% proteină, 23% extractive neazotate și 4,8% substanțe minerale. În România, arahidele se cultivă cu predilecție pe terenurile nisipoase din sudul țării, unde constanta termică satisface cerințele plantei pentru caldură. De asemenea, arahidele se pot cultiva și pe terenuri cernoziomice, care conțin un procent mai mare de nisip.
Soiurile românești de arahide au fost omologate începând cu anul 1983, primul soi românesc fiind „Tamburești”. În prezent, pe lângă soiurile românești se cultivă în continuare și soiuri străine, adaptate condițiilor pe care le oferă sudul țării.
Planta are două tipuri de flori: chezmograme, flori ce se deschid, cu corola vizibilă la polenizare, și flori cleistograme, flori ce nu se deschid, dispuse la baza tulpinii și pe porțiunea subterană, la care polenizarea de face cu floarea închisă. Fecundația este autogamă. După fecundație, baza ovarului are o creștere rapidă (5-29 cm), formând o prelungire, organ numit ginofor. Acesta poartă ovarul și pătrunde în sol (circa 10 cm), unde se dezvoltă fructul. La florile situate pe partea superioară a tulpinii, la care ginoforul nu ajunge cu ovarul până la sol, fructul nu se dezvoltă. Fructul (format în sol) se acoperă cu o micoriză ecotrofă, care-l protejează de uscăciune.
Fructul este o păstaie indehiscentă, de forma unei gogoși de vierme de mătase, cu 1-5 semințe (reprezentând 65-75% din masa fructului). O plantă formează în condițiile țării noastre până la 250 de flori și 25-30 de fructe (care reprezintă 5-15% din numărul florilor); în zonele favorabile poate forma până la 500-700 fructe pe plantă. Arahidele au cerințe foarte ridicate față de caldură. Temperatura minimă de germinație pentru boabele de arahide este de 12-13 grade Celsius, plantele înfloresc la 20 de grade Celsius, iar pe parcursul perioadei de vegetație suportă temperaturi de 35-40 de grade Celsius. La o temperatură medie de 12 grade Celsius, încetează depunerea substanțelor în bob.
În perioada de vegetație, care este de 120 de zile la soiurile extratimpurii și de 200 de zile la soiurile târzii, suma de grade de temperatură este de 3.000-4.000 sau chiar mai mult. „Cerințele față de umiditate sunt mai mari până la înflorit; în condițiile țării noastre, cu evaporație mai redusă în lunile mai-iunie, sunt suficiente precipitații care pot însuma 250 mm. Ploile în exces reduc regimul termic, scad producția și întârzie maturizarea fructelor”, după cum afirmă Leon Sorin Muntean. Arahidele solicită soluri ușoare sau chiar nisipoase, care permit pătrunderea ginoforilor și dezvoltarea fructelor, soluri cu reacție neutră spre alcalină (pH = 6,5-7,5). Aceste cerințe se regăsesc în România pe solurile din sudul țării, cu condiții termice mai ridicate (zonele Zimnicea, Turnu Magurele etc.) și pe nisipurile din Oltenia (numai pe solurile în care există condiții de irigare).
Rotația
Arahidele se pot cultiva după orice plantă cultivată pe solurile prezentate mai sus.
La rândul lor, arahidele, făcând parte din familia leguminoaselor, sunt bune premergătoare, cu predilecție, pentru culturile (cerealele) de primăvară. Dacă sunt cultivate într-un asolament, arahidele trebuie să revină pe același teren după o pauză de minimum 2-3 ani, pentru a se evita răspândirea bolilor și a dăunătorilor specifici acestei plante.
Fertilizarea
Cea mai bună formă de administrare a îngrășămintelor o reprezintă combinația dintre gunoiul de grajd, aplicat, de preferință, plantei premergătoare sau, dacă este bine descompus, direct plantei, în doză de 10-15 tone la hectar, la care se adaugă îngrășămintele fosfatice și, dacă este cazul, îngrășămintele potasice.
Dacă nu există această posibilitate, de a aplica gunoi de grajd, fertilizarea culturilor de arahide se poate face doar prin îngrășăminte minerale. L. Pop (1978) a obținut producții superioare cu 36,6% în cazul aplicării unei doze de N50P50 pe solele cultivate cu arahide de la Stațiunea Didactică Tamburești. Această doză s-a dovedit a fi cea mai avantajoasă din punct de vedere economico-financiar și de aceea este doza indicată a se folosi pentru fertilizarea culturilor de arahide.
Lucrările solului
În toamnă se execută o arătură adâncă, la 28-30 cm. Primăvara, pregătirea patului germinativ se face ca și pentru celelalte culturi ce se seamănă în aceeași perioadă, respectiv porumb sau floarea-soarelui.
După lucrările de discuire și, eventual, de aplicare a lucrării cu combinatorul, ultima lucrare nu trebuie să se facă mai adânc de 8-10 cm, pentru ca ginoforii să nu pătrundă la o adâncime prea mare, fapt care ar intârzia maturizarea și ar reduce numărul de fructe formate.
Sămânța și semănatul
Pentru semănat se folosesc semințe obținute numai din anul anterior, descojite sau sub formă de păstăi rupte în două, cu 2-3 zile înainte de semănat.
Semănatul culturii de arahide se face când temperatura solului ajunge la 14-15 grade Celsius și vremea este în încălzire progresivă. Densitatea optimă la semănat este de 8-12 plante pe metrul pătrat, iar distanța între rânduri este de 50-60 cm și pe rând de 16-20 cm între boabele de arahide. Semănatul se face la o adâncime de 5-6 cm, iar cantitatea de sămânță ce se folosește pentru semănat este de 35-50 kilograme la hectar în cazul soiurilor cu semințe mici, 60-70 de kilograme la hectar în cazul semănării de soiuri cu semințe mari și 100-120 de kilograme la hectar, în cazul semănării de fructe (păstăi).
Semanatul se execută cu semănători universale (semănători folosite pentru culturile prășitoare) sau, pe suprafețe mici, individuale, în sistem manual.
Lucrările de îngrijire
Cele mai importante lucrări de îngrijire sunt reprezentate de lucrările pentru combaterea buruienilor, lucrările pentru combaterea dăunătorilor specifici și aplicarea irigării la această cultură.
Pentru combaterea buruienilor din culturile de arahide se folosesc atât mijloace chimice (erbicidari), cât și mijloace mecanice (prașile mecanice).
Pentru combaterea buruienilor pe cale chimică se folosesc erbicide de tipul Treflan, în doză de 4-5 litri la hectar, sau alte erbicide indicate de specialiștii fitosanitari din zonă. Aceste erbicide se vor încorpora în sol înainte de semănat, dar există și posibilitatea aplicării unor erbicide de tipul Basagran sau Flex, ce se pot aplica în timpul vegetaț iei.
Prașilele mecanice se aplică în mod obișnuit de 3-4 ori pentru combaterea buruienilor, dar și pentru executarea bilonării (mușuroirii) de 2-3 ori, pentru a favoriza pătrunderea ginoforului în sol.
În cazul în care aceste măsuri nu sunt suficiente, se pot aplica și 1-2 prașile manuale, pentru eliminarea totală a buruienilor din cultura de arahide.
Dintre dăunători, pagubele cele mai mari sunt produse de viermii albi, care, pe nisipurile Olteniei, produc pagube mari prin consumul (hrănirea) de rădăcini și fructe. Pentru combaterea acestora se folosesc diferite substanțe insecticide, de tipul Lindatox sau Carbetox, încorporate sub arătură, în doza stabilită de specialiștii fitosanitari din zonă. Irigarea culturii de arahide pe nisipurile din sudul Olteniei se face prin circa 6-8 udări, cu o normă de 300-350 metri cubi la hectar, pentru a asigura cerințele plantei față de apa din sol, iar pe cernoziomuri, 3-5 udări, cu norme de udare de 400-500 metri cubi la hectar.
Recoltarea arahidelor
Arahidele se recoltează la maturitatea deplină, înainte de venirea brumelor, prin două metode: metoda mecanica și, pentru producătorii agricoli individuali, metoda manuală. Prima metodă necesită mașini agricole de ultimă generație, care smulg plantele de arahide și la lasă pe teren. Cea de-a doua metodă are același scop, numai că aici intervine scoaterea manuală a plantei din sol cu ajutorul sapei sau prin procedeele de recoltare a cartofilor. În ambele cazuri, urmează uscarea fructelor pe suporț i improvizați sau în camere special amenajate, după care are loc desprinderea fructelor cu mâna sau cu batoze speciale.
În țările mari cultivatoare există combine speciale de recoltat arahidele direct din câmp, iar producțiile obținute aici sunt foarte mari și pot ajunge la 3.000-4.000 de kilograme la hectar; în țara noastră, producțiile cele mai bune s-au situat între 1.000 și 2.000 kilograme la hectar.
Păstrarea arahidelor se face la 14% umiditate, iar dacă la recoltare păstăile au un conținut ridicat de apă (circa 40%), uscarea acestora este obligatorie, la temperatura de 50-60 de grade Celsius pentru arahidele destinate consumului alimentar și sub 50 de grade Celsius pentru arahidele destinate ca viitor
Victor Vătămanu
