Pe plan mondial, floarea-soarelui s-a impus prin producțiile mari de ulei, dar mai ales prin calitatea deosebită a uleiului semisicativ, excelent pentru gătit și salate, gustos și aromat, bogat în vitamine, cu o culoare plăcută și bună comportare la conservare.
În afară de folosirea directă în alimentație, uleiul de floarea-soarelui este întrebuințat în industria conservelor și a margarinei, la obținerea de lecitină și fosfatide, importante în preparea prăjiturilor, ciocolatei, mezelurilor. Uleiurile mai sunt folosite și în industria săpunurilor, ca adjuvanți la fabricarea erbicidelor, în industria vopselurilor etc.
Turtele rezultate în procesul de producere a uleiului au o importanță deosebită în hrana animalelor cornute, a porcilor și păsărilor.
Calatidiile de floarea-soarelui se folosesc ca furaj, în special pentru oi, sau pentru obținerea pectinei alimentare.
Din coji se extrage alcool etilic, furfurol sau se utilizează în industria furajelor concentrate. Floarea-soarelui este o excelentă plantă meliferă.
Din punct de vedere agronomic, floarea-soarelui prezintă importanță deoarece după recoltare terenul rămâne curat de buruieni și planta poate fi o bună premergătoare pentru grâul de toamnă.
Are și unele inconveniente, dintre care amintim câteva: sensibilitatea la boli și la rotație, putând reveni pe același teren doar după 5-6 ani, secătuiește solul de apă și consumă mari cantități de potasiu, impune fertilizări cu potasiu în cantități mai mari pentru planta postmergătoare.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Față de temperatură, cultura de floarea-soarelui solicită o sumă a temperaturilor medii active de 1.600-2.800 grade Celsius. În general, floarea-soarelui este o plantă pretențioasă la căldură, aceasta fiind motivarea că hibrizii cultivați în România se dezvoltă mai bine în zona valorilor de 2.600-2.800 grade Celsius și în anii în care temperatura medie în intervalul aprilie-august este de minimum 18 grade Celsius.
Semințele de floarea-soarelui pot germina izolat la temperatura de 4-5 grade Celsius, deși semănatul se face obligatoriu când în sol s-au realizat minimum 7-8 grade Celsius iar timpul este în încălzire. În intervalul răsărire-apariția inflorescenței, planta de floarea-soarelui solicită o temperatură de minimum 14-16 grade Celsius. De la înflorire și până la formarea fructelor temperaturile optime sunt de minimum 20-24 grade Celsius.
În ceea ce privește cerintele față de umiditate, floarea-soarelui are solicitări medii față de factorul apă, putând suporta în condiții mai bune seceta decât alte plante agricole, fapt explicabil prin sistemul radicular activ și profund, prin reducerea transpirației, prin revenirea rapidă a frunzelor ofilite la starea de turgescență.
Producția este puternic diminuată când lipsa de apă se manifestă la înflorit și în continuare; astfel, cel mai dăunător efect al secetei asupra producției se manifestă în perioada premergătoare înfloritului cu 20 de zile și continuă până la 15-20 de zile după înflorit, ceea ce are ca rezultat ofilirea florilor, diminuarea polenizării, avortarea semințelor tinere, care rămân seci.
De asemenea, efecte nocive asupra producției are și lipsa de apă la 4-5 săptămâni de la răsărire în intervalul formării primordiilor florale.
Calendaristic, nevoia de apă la cultura de floarea-soarelui se manifestă în intervalul 1-10 iunie până la 20 iulie-5 august, adică o durată de 45-60 de zile, maximul înregistrându-se în perioada apariției inflorescenței.
În culturile neirigate, lipsa precipitațiilor în a doua jumătate a lunii iunie și în luna august duce la producții mici și la folosirea neeficientă a îngrășămintelor.
Floarea-soarelui este pretențioasă față de lumină, în special după formarea inflorescenței.
În ceea ce privește cerințele față de sol, putem afirma că floarea-soarelui solicită soluri lutoase sau luto-nisipoase, profunde, bine aprovizionate cu apă, bogate în humus și elemente de nutriție. Cele mai bune soluri pentru cultivarea florii-soarelui sunt cernoziomurile, aluviunile, solurile brune negleizate. Sunt contraindicate solurile sărăturate, erodate, solurile podzolite, reci și cele pietroase, nisipoase, calcaroase.
În urma acestor cerințe, s-au stabilit zonele de favorabilitate și hibrizii ce pot fi cultivați în aceste zone.
Astfel, zona foarte favorabilă cuprinde arealele din Câmpia Română, sudul Dobrogei și Câmpia Olteniei, unde se pot cultiva hibrizii Alex, Decor, Favorit, Festiv, Fundulea 206, Justin, Performer și Super.
Zona favorabilă cuprinde teritoriile din Câmpia de Vest și zonele neirigabile din Câmpia Română și Podișul Dobrogei, unde se pot cultiva hibrizii Alex, Felix, Festiv, Fundulea 206, Favorit, Performe, Romina, Rapid și Timiș.
Zona puțin favorabilă cuprinde spațiile din Câmpia Jijiei, Podișul Bârladului și Câmpia Transilvaniei, unde se pot cultiva hibrizii Alex, Festiv, Felix, Fundulea 206, Justin, Rapid, Super și Select.
Rotația
Pentru stabilirea rotației, la floarea-soarelui intervin anumite restricții, dintre care amintim: este exclusă monocultura (din cauza atacului de boli și dăunători și prin consumul mare de apă și potasiu) și trebuiesc evitate ca premergătoare și postmergătoare următoarele culturi agricole: cânepa și tutunul (atac comun de lupoaie), soia și fasolea (atac de putregai alb), cartof și in (atac de putregai cenușiu), lucernă, sfeclă, sorg, iarbă de Sudan (înrădăcinare adâncă și consum mare de apă).
Bune premergătoare pentru cultura de floarea-soarelui sunt: grâul de toamnă, porumbul, mazărea, fasolea, lintea.
Se va evita amplasarea florii-soarelui lângă lanuri de grâu, in, mazăre la care se aplică erbicide pe bază de 2,4 – D, deoarece acestea sunt toxice pentru floarea-soarelui.
Floarea-soarelui este o bună premergătoare pentru toate plantele agricole de primăvară, cu excepția celor care au boli comune.
Fertilizarea
Floarea-soarelui este o plantă agricolă cu mari pretenții de fertilizare. Astfel, pentru obținerea a 100 kg de sămânță, sunt necesare 5-7 kg de azot, 2,1-3,2 kg fosfor și 12-30 kg de potasiu. Trebuie amintit că această specie agricolă folosește mai economic fosforul decât azotul, iar în ceea ce privește potasiul, consumul este constant, deși în unele cazuri planta extrage mai mult potasiu decât are nevoie. O particularitate a florii-soarelui este aceea că nu poate compensa carențele de elemente de nutriție din fazele inițiale de creștere.
Azotul este elementul determinant pentru creșterea plantei; carența acestui element poate duce la oprirea creșterii plantei sau chiar la dispariția ei. De asemenea, și excesul acestui element de nutriție duce la anumite fenomene, cum ar fi: suculența frunzelor (expunere la atacul de boli), aparat vegetativ dezvoltat, în dauna productivității, sensibilitate la secetă și la cădere. Doza optimă de azot ce se poate aplica la floarea-soarelui este de 80-90 kilograme substanță activă la hectar.
În ceea ce privește epoca de administrare a îngrășămintelor cu azot, nu s-au constatat diferențe semnificative dacă se încorporează în toamnă sau în primăvară, la pregătirea patului germinativ.
Aplicarea îngrășămintelor pe bază de azot se pot face în două sau chiar trei fracționări în părți egale, astfel: la pregătirea patului germinativ, la prașila I și prașila a doua, montând pe cultivator echipamente de fertilizare.
Fosforul influențează direct procentul de ulei, dar contribuie în măsură mai mare decât azotul la sporirea producției de sămânță. Ceea ce trebuie reținut este faptul că la floarea-soarelui se vor aplica obligatoriu îngrășăminte pe bază de fosfor.
La insuficiența de fosfor fructele rămân mici, cu procent mare de coji și procent redus de ulei, iar vegetația se prelungește. Cele mai indicate îngrășăminte cu fosfor sunt cele complexe, dar dacă nu există posibilitatea aplicării acestora se va folosi superfosfatul simplu sau concentrat, în funcție de solul pe care se cultivă floarea-soarelui.
Epoca de administrare a îngrășămintelor pe bază de fosfor este vara sau toamna, înainte de arătura de bază, încorporându-se sub brazdă. Ultimele cercetări au arătat că o parte din fosfor se poate aplica pe rând, o dată cu semănatul în cazul aplicării îngrășămintelor complexe de tip azot-fosfor, aceasta sprijinind o bună înrădăcinare și creștere inițială a plantei, conferindu-i rezistență la secetă.
Cumulând toate datele științifice și ținând cont de însușirile solurilor din România, putem considera că doza de 50-90 kg substanță activă la hectar acoperă necesarul plantei de floarea-soarelui pentru obținerea de producții profitabile.
Potasiul determină, în primul rând, valorificarea de către plantă a celorlalte elemente chimice aflate în sol sau aplicate, sporește rezistența la secetă și la frângere, la atacul diferitelor boli, ceea ce face absolut necesară aplicarea îngrășămintelor pe bază de potasiu.
Aplicarea îngrășămintelor pe bază de potasiu se face o dată cu executarea arăturii de bază, folosind o doză de 40-60 kg substanță activă la hectar, preferabil fiind ca asigurarea potasiului să se facă prin aplicarea de îngrășăminte complexe de tipul azot-fosfor-potasiu.
Cantitățile de îngrășăminte prezentate cresc cu circa 20-25% în cazul în care floarea-soarelui se cultivă în sistem irigat. Floarea-soarelui valorifică foarte bine și cantitățile de gunoi de grajd, aplicate în special plantelor premergătoare.
Lucrările solului
Pentru semănatul florii-soarelui terenul trebuie să fie afânat, structurat, fără hardpan, bine aprovizionat cu apă și elemente chimice și fără buruieni.
Arătura de bază se va executa cât mai timpuriu, practic după ce resturile vegetale ale culturii premergătoare au fost înlăturate. Întreținerea arăturii se va face prin nivelare și grăpare (dacă este cazul) până la venirea iernii. Această lucrare are efecte pozitive, care constau în zvântarea uniformă în primăvară și reducerea numărului de lucrări în aceeași perioadă. Arătura se va executa la adâncimea de 28-30 cm, ca medie în cadrul asolamentului în care se va cultiva floarea-soarelui, ceea ce asigură obținerea de sporuri de producție.
Pe solurile mai grele și mai umede se recomandă aplicarea lucrării de scarificare la 60-80 cm, care duce la îmbunătățirea regimului aerohidric al solului.
În primăvară, terenul se pregătește printr-o singură trecere, realizată după starea terenului și dotarea existentă fie cu ajutorul grapei cu colți reglabili (indicată numai în anii secetoși și când se aplică erbicide ce nu trebuiesc încorporate), fie cu grapa cu discuri, cultivatorul sau combinatorul. Se recomandă ca lucrarea de pregătire a patului germinativ să se execute cât mai aproape de semănat, aceasta constituind și o măsură de combatere a buruienilor din cultura de floarea-soarelui. Rezultate bune s-au obținut atunci când s-au folosit concomitent agregatele de fertilizare și erbicidare, deoarece se previn efectele de tasare ce pot apărea prin treceri consecutive cu mașinile și echipamentele agricole folosite. În prezent, au apărut echipamente complexe, care se pot folosi cu succes pentru pregătirea patului germinativ, fertilizare, erbicidare, semănat și administrarea de insecticide granulate.
Victor Vătămanu
