Amplasarea culturii
Floarea-soarelui întrunește condiții favorabile de creștere și dezvoltare pe solurile cu valoarea pH-ului cuprinsă între 6,8 și 8,0, pe soluri profunde, cu textura mijlocie, care înmagazinează și păstrează bine apa, fără exces de umiditate. Se vor evita terenurile nisipoase, cele erodate, precum și solurile acide neamendate.
Cele mai bune premergătoare pentru cultura de floarea-soarelui sunt culturile timpurii (cerealele de toamnă, care asigură o rezervă de apă în sol), precum și cele târzii (porumbul). Se vor evita ca premergătoare culturile cu boli comune, și în special cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum), cum ar fi: soia, fasolea și rapița, care ocupă suprafețe mari în zona de cultură a florii-soarelui. Este, de asemenea, contraîndicată revenirea florii-soarelui pe aceeași suprafață la intervale mai scurte de 5-6 ani.
Organizarea asolamentelor este o cerință obligatorie pentru diminuarea atacului de boli, dăunători și a infestării cu buruieni, reducerea necesarului de pesticide și obținerea de producții ridicate de floarea-soarelui.
Zone de favorabilitate
Zonele foarte favorabile pentru cultura de floarea-soarelui o reprezintă suprafețele din Câmpia Română, sudul Dobrogei și Câmpia Olteniei, unde se întâlnesc soluri de tip cernoziomic, cu un conținut ridicat de elemente nutritive și cu o capacitate sporită de reținere a apei. Pentru această zonă, hibrizii de floarea-soarelui recomandați sunt: Alex, Decor, Favorit, Festiv, Fundulea 206, Justin, Performer, Super. Zonele favorabile cuprind suprafețele din Câmpia de Vest (județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, cu soluri cernoziomice profunde și unde se înregistrează cantități relativ ridicate de precipitații) și zonele neirigate din Câmpia Română și Podișul Dobrogei (zone cu deficit de apă și cu soluri de tip brun-roșcate în Câmpia Română). În această zonă, cei mai cultivați hibrizi de floarea-soarelui sunt: Alex, Felix, Festiv, Fundulea 206, Favorit, Performer, Romina, Rapid și Timiș. Zonele puțin favorabile se întind pe suprafețele ce aparțin Câmpiei Jijiei, Podișului Bârladului și Câmpiei Transilvaniei, unde fertilitatea solurilor este mai scăzută, înregistrându-se deficit sau exces temporar de apă, iar fenomenele de eroziune se manifestă de la moderat la excesiv; hibrizii de floarea-soarelui recomandați pentru această zonă sunt: Alex, Festiv, Felix, Fundulea 206, Justin, Rapid, Select și Super.
Aplicarea îngrășămintelor
În toate zonele agricole ale țării, pentru realizarea de recolte superioare cantitativ, calitativ și economic, o importanță deosebită o reprezintă starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Optimizarea dozelor de îngrășământ are la bază cartarea agrochimică a solului cu elemente nutritive, determinată cu cel mult 4 ani înainte.
O importanță deosebită o prezintă starea de fertilizare cu fosfor, cerințele culturii fiind deosebit de ridicate. Din acest punct de vedere, conținutul de fosfor mobil în sol trebuie să depășească 50 ppm fosfor. Acest nivel se realizează și se menține, de obicei, prin aplicarea de îngrășăminte minerale cu fosfor.
Dacă nivelul conținutului de fosfor mobil din sol este cuprins între 31 și 40 ppm fosfor, doza de fosfor ce se aplică toamna, înaintea executării lucrărilor de bază, este de 80-90 kilograme la hectar, aplicată prin împrăștiere și încorporare.
Când conținutul solului este de 10-20 ppm fosfor, doza de fosfor care se aplică sub formă de pentoxid de fosfor este de 110-127 kilograme la hectar, realizată din gunoi de grajd și superfosfat, care se aplică la planta premergătoare prin împrăștiere uniformă cu încorporare imediată sub arătură. Când conținutul solului în fosfor mobil este mai mare de 50 ppm, doza de fosfor va fi de 30-60 kilograme la hectar de îngrășăminte complexe, aplicate înainte sau concomitent cu semănatul, prin împrăștiere și încorporare cu lucrările de pregătire a terenului sau localizat la semănat.
În general, fosforul se aplică sub formă de îngrășăminte complexe bogate în fosfor de tipul 22:22:0; 23:23:0, 13:32:0, 9:24:24, sub arătură sau la pregătirea terenului, prin încorporare la 10-12 cm cu discul, în special toamna. La parcelele gunoite, cantitatea de îngrășăminte chimice cu fosfor se reduce cu un kilogram de pentoxid de fosfor la tona de gunoi de grajd semifermentat.
Parcelele fertilizate cu gunoi de grajd și îngrășăminte complexe vor fi fertilizate cu doze mai mici de azot și potasiu, corespunzător cantității de azot și potasiu introduse în sol cu îngrășămintele organice. Gunoiul de grajd semifermentat asigură între 2,5 și 3,5 kilograme de oxid de potasiu la tona aplicată și 1,5-2 kilograme de azot la aceeași unitate de măsură.
Îngrășămintele organice, ca și cele minerale cu fosfor și potasiu, se vor aplica toamna, înaintea lucrărilor de bază ale solului. În cazul îngrășămintelor minerale simple, acestea se vor aplica separat, din cauza incompatibilității lor fizice. Pe parcelele cu resturi vegetale este necesară aplicarea suplimentară a unei cantități de azot mineral, în funcție de cantitatea acestora, pentru stimularea mineralizării ligninei. În acest sens, se vor aplica 7,5 kilograme de azot la tona de resturi vegetale.
Îngrășămintele minerale cu potasiu sunt eficiente numai pe parcelele cu un conținut sub 150 ppm potasiu. Pe aceste soluri, se vor aplica în mod obligatoriu doze cuprinse între 30 și 60 de kilograme de oxid de potasiu la hectar, în funcție de starea de aprovizionare cu potasiu a solului și de doza de gunoi de grajd aplicată direct culturii sau plantei premergătoare. Se recomandă sarea potasică administrată în toamnă sau îngrășămintele complexe, de tip NPK, înainte sau concomitent cu semănatul.
Azotul mineral este valorificat superior de floarea-soarelui dacă se respectă următoarele cerințe: au fost aplicate îngrășăminte cu fosfor sau solul are un conținut mai mare de 50 ppm fosfor; doza de azot se stabilește în funcție de consumul specific al plantei, care este în medie, pe hibrizi, de 25 de kilograme de azot la tona de sămânță planificată a se obține; îngrășămintele minerale cu azot se vor aplica fracționat, după cum urmează: toamna, înainte de arat, pe solurile cu resturi vegetale, pentru a favoriza mineralizarea acestora, precum și pe solurile cu textură luto-argiloasă sau argilo-lutoasă; la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, când se folosesc îngrășăminte complexe; în timpul vegetației, când plantele au înălțimea de 15-20 cm, o dată cu parașila mecanică.
Fertilizarea de bază cu azot se recomandă a fi făcută astfel: ¼ din doză sub formă amidică (uree) sau sub formă amoniacală (îngrășăminte complexe), iar restul se aplică cu ocazia lucrărilor de întreținere.
Dintre sursele de azot, floarea-soarelui valorifică bine, în afară de gunoiul de grajd și îngrășămintele complexe, ureea, nitrocalcarul (pe solurile slab acide), azotatul de amoniu (pe terenurile cu reacție neutră sau slab alcalină) și, indiferent de reacția solului, îngrășămintele lichide cu azot. La prepararea amestecurilor dintre îngrășămintele lichide și erbicidele ce urmează a fi aplicate se va avea în vedere ca îngrășămintele lichide să se adauge peste soluția de erbicide.
Plantele de floarea-soarelui prezintă uneori semne de suferință specifice dezechilibrelor de nutriție cu microelemente, mai frecventă fiind carența de molibden (în primăverile secetoase), care se combate prin încorporarea, o dată cu lucrările de bază ale solului, a unei cantități de 0,55-1,1 kilograme la hectar de molibdat de amoniu sau 0,75-1,5 kilograme la hectar de molibdat de sodiu.
Lucrările solului
Floarea-soarelui are un sistem radicular pivotant și puternic dezvoltat, ceea ce impune o afânare bună a solului.
Adâncimea arăturii va fi de 25 cm pe solurile puternic îmburuienate sau cu cantități mari de resturi vegetale, precum și pe solurile compacte. Pe terenurile normale, adâncimea arăturii va fi de numai 22 cm și chiar mai redusă pe solurile cu strat arabil subțire. Pe terenurile plane se recomandă ca arătura să se facă perpendicular pe direcția de arat din anul precedent, pentru a asigura o uniformitate mai bună a nivelării terenului. Arătura efectuată în vară se va efectua obligatoriu în agregat cu grapa stelată, pentru a reduce pierderile de apă din sol. Pregătirea patului germinativ are ca scop crearea unui strat de sol bine mărunțit pe adâncimea de semănat, așezat în profunzime și bine afânat la suprafață, în care să poată fi introdusă perfect uniform sămânța.
Pentru obținerea acestei cerințe, numărul lucrărilor și numărul agregatelor de lucru vor fi diferite: pe solele arate bolovănos în toamnă, denivelate, este necesar ca prima lucrare la desprimăvărare să fie un discuit în agregat cu lama nivelatoare și grapa cu colți; pe arăturile normale, bine nivelate din toamnă, pregătirea patului germinativ se execută cu discul pentru încorporarea erbicidelor sau direct cu combinatorul, care asigură o bună afânare a stratului de sol în care se încorporează sămânța. Ca principiu de bază, pregătirea patului germinativ trebuie executată printr-un număr redus de lucrări, care să realizeze calitatea acestuia, cerută de necesarul biologic al plantei, cu pierderi minime de apă din acest strat de sol și cu o minimă tasare a straturilor mai adânci. Calitatea pregătirii patului germinativ este asigurată și de reglarea corectă a agregatelor de lucru și de umiditatea solului. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută cu combinatorul, în ziua sau preziua semănatului, și nu mai devreme, pentru a nu favoriza condițiile de îmburuienare a terenului înaintea răsăririi culturii.
Victor Vătămanu
