Una dintre cele mai importante plante aromatice și medicinale, cultivată cu bune rezultate în România, este levanțica. Această plantă se cultivă pentru florile sale, care contin ulei volatil în proporție de 1-7%, având drept component principal linaloolul (60%), și care se foloseste, în special, în industria farmaceutică și în cea cosmetică.
Levănțica este o plantă perenă, răspândită, în special, în bazinul mediteraneean, mai precis în Franța, în Alpii francezi, la o altitudine de circa 700-800 metri. De aceea, Franța produce peste 90% din producția mondială de ulei extras din levanțică. În natură se găsește și hibridul numit livandin, care se distinge printr-un procent mai mare de ulei volatil, fiind foarte căutat de către producătorii agricoli particulari. În România, levanțica se cultivă preponderent în zona Moara Domnească (Ilfov), Câmpia Bârladului, Câmpia Timișului și zona Feldioara (Brașov).
Relațiile plantă-factori de vegetație
Față de factorul temperatură, putem afirma că levanțica este o plantă iubitoare de căldură, deoarece această plantă pornește în vegetație la o temperatură de 10-14 grade Celsius. Cu toate acestea, levănțica poate suporta bine temperaturile foarte scăzute din perioada iernii (uneori până la minus 25 de grade Celsius, și chiar mai joase). O caracteristică importantă a culturii de levănțică este rezistența la secetă, plantele având posibilitatea de a se adapta foarte bine la un climat uscat, dar și la un climat umed. Levănțica este însă pretențioasă la fenomenul lumină, deoarece acesta favorizează creșterea plantei și acumularea în flori a unei cantități mai mari de ulei volatil.
În ceea ce privește solul, levănțica preferă soluri profunde, permeabile, cu apă freatică la cel puțin 2,5 metri, fertile, bogate în calciu și cu expoziție sud-vestică.
Lucrările solului
Arătura de bază se execută la o adâncime mai mare, de circa 35-40 cm, deoarece levănțica formează rădăcini foarte puternice, iar plantația de levănțică se extinde pe cel puțin 10 ani.
Dacă înainte de executarea arăturii terenul este puternic îmburuienat, se va executa o trecere cu grapa cu discuri pentru tocarea și mărunțirea resturilor de buruieni, în vederea executării lucrării de arat în condiții foarte bune.
Înainte de executarea lucrării de arat, este benefic pentru cultură să se aplice gunoi de grajd bine fermentat, în doză de 40-45 tone la hectar, care poate în aceste condiții să asigure necesarul de elemente organice culturii de levănțică încă din primul an de aplicare.
Sămânța și semănatul
Levănțica se înmulțeste pe două căi, și anume: prin semințe sau pe cale vegetativă.
Semințele de levănțică au dimensiuni mici (MMB = 0,6-1,0 grame) și capacitate de germinație redusă (40-50%). Din aceste motive, semințele se plantează în câmp sub formă de răsad produs anterior.
Răsadul se produce direct în câmp, în straturi care se îngrașă cu mraniță sau cu îngrășăminte minerale. Semănatul se face cu mâna, în luna septembrie, la adâncimea de 1-1,5 cm, în rânduri distanțate la 20 cm. Pentru semănat se folosește cantitatea de 10 grame de semințe pe metrul pătrat, după care se așterne un strat de mraniță de 2 cm și se tasează. În acest mod se pot obține circa 100 de fire de răsad pe metrul pătrat.
Pe timpul verii răsadul se plivește ori de câte ori este nevoie, iar în luna august plantele de levănțică se tund la înălțimea de 6-7 cm, pentru a determina o mai bună înrădăcinare a lor și formarea a cât mai multor ramificații.
Plantatul răsadului în câmp se face în cursul lunii octombrie, în regiunile cu primăveri scurte sau în luna martie, în regiunile cu primăveri mai lungi și mai răcoroase. Înmulțirea vegetativă se face recoltând ramurile de la baza plantelor, care temporar se plantează într-o pepinieră, după care se translocă definitiv în locul stabilit.
Un alt procedeu de înmulțire vegetativă este acela de a tăia ramurile din tufe la înalțimea de 6-8 cm și acoperirea tufelor cu pământ, din care vor porni mai târziu numeroși lăstari, care vor face rădăcini.
Toamna se recoltează acești lăstari, după care se plantează în pepinieră, iar după un an se plantează definitiv în sola destinată culturii de levănțică.
Înmulțirea se poate face și prin butași (vârfuri de lăstari tineri), care se recoltează în luna septembrie, de pe plante alese, având lungimea de 5-6 cm.
După selectare, butașii se plantează chiar în ziua recoltării în cutii cu nisip (în sere) sau în paturi semicalde. Primăvara, butașii înrădăcinați se plantează în pepinieră, la distanță de 25 cm între rânduri și 15 cm pe rând.
Plantarea definitivă se face în luna septembrie sau în primăvara următoare, la o distanță de plantare de 100 cm între rânduri și 50 cm pe rând. Densitatea la hectar este de 20 mii plante în zonele mai umede și 18 mii plante în zonele mai secetoase.
Înainte de plantare, răsadul se fasonează, scurtând atât din ramuri, cât și din rădăcini, după care rădăcinile se mocirlesc.
Lavandinul se seamănă la distanțe de 100 pe 100 cm sau 125 pe 100 cm, el fiind mult mai viguros.
Lucrările de îngrijire
Una dintre cele mai importante lucrări de îngrijire este completarea golurilor care pot să apară după plantare. Pentru a nu avea densități diferite, se vor completa toate golurile cu răsad produs în anul anterior în pepinieră.
Lucrări de mare importanță la cultura de levănțică sunt: combaterea buruienilor, ce pot să apară în primele faze de vegetație, și aplicarea îngrășămintelor.
Buruienile ce pot apărea în interiorul tufei se plivesc manual în primul an, după care se elimină o dată cu tufele uscate.
În primii ani ai plantației se continuă tăierile de formare a tufei, după care, la interval de 6-7 ani, urmează a se face o regenerare a tufelor, operație care constă în tăierea tuturor ramurilor tufei până la 6-8 cm.
Anual, pentru refacerea în totalitate a tufei, este necesar a aplica îngrășăminte minerale, care, alături de gunoiul de grajd aplicat în primul an, asigură necesarul de substanțe nutritive pentru cultura de levănțică.
Cele mai indicate îngrășăminte ce se pot aplica culturii de levănțică sunt îngrășămintele complexe (N:P:K), administrate în două reprize: una în toamnă (100 kilograme la hectar) și a doua în primăvară (100 kilograme la hectar).
Se pot administra și îngrășăminte numai pe bază de azot, dar numai în primăvară, în cantități moderate, pentru a nu influența procentul de ulei volatil. Doza indicată este de 50-80 kilograme de azot la hectar, doza maximă fiind posibil de aplicat după 4-5 ani de vegetație a plantației de levănțică.
Recoltarea
O cultură de levănțică se poate exploata între 10 și 15 ani. În fiecare an (cu excepția primului, când are loc plantarea) se recoltează inflorescențele, când sunt în faza de înflorire deplină (75% din totalul florilor). Având în vedere faptul că înflorirea durează mai multe zile, recoltarea se poate face și în două faze, și anume: în prima fază se recoltează numai acele tufe care sunt înflorite (circa 50-75%), urmând ca în a doua fază, după câteva zile, să se recolteze și restul de inflorescențe.
Recoltatul se face pe timp călduros, după ce se ridică roua, prin tăierea inflorescențelor cu secera. Inflorescențele se așază în coșuri, fără a fi presate, și se transportă direct la distilerie.
Pentru a avea o bună valorificare, inflorescențele se distilează în maximum 5 ore de la recoltare sau se pun la uscat, la umbra. În România, producția de inflorescențe proaspete ajunge la 3.000 de kilograme la hectar, cu un conținut de ulei volatil de 1%.
