Continuând prezentarea speciilor agricole ce urmează a fi cultivate pentru a fi folosite ca alternative la combaterea efectelor de secetă și arșiță, am considerat necesar a supune atenției cultivatorilor particulari o plantă din familia leguminoaselor, respectiv lintea.
Datorită conținutului bogat în substanțe proteice (peste 26%), mai bun decât la alte leguminoase, lintea se folosește cu mare succes în alimentația umană, sub diferite forme. Totodată, făina obținută prin măcinarea lintei se poate combina cu făina de grâu, rezultând o făină de calitate, din care rezultă o pâine hrănitoare și plăcută la gust. Lintea, prin resturile sale (vreji), constituie un excelent furaj pentru hrana animalelor, datorită valorii nutritive ridicate a acestora.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Față de factorul temperatură, lintea nu are pretenții deosebite, înțelegând prin aceasta că începe să încolțească la temperatura de 4-5 grade Celsius, iar temperaturile scăzute, de minus 6-8 grade Celsius, distrug numai vârful foliolelor, fără a afecta buna dezvoltare fiziologică a plantelor. Temperatura optimă pe perioada de vegetație se situează între 15 și 18 grade Celsius. În urma rezultatelor cercetării științifice agricole, se poate afirma că lintea este mai rezistentă la secetă și arșiță decât mazărea și fasolea, leguminoase mult preferate de cultivatori. Trebuie însă amintit faptul că, dacă în perioada de înflorire și formare a fructelor se înregistrează temperaturi ridicate, acestea duc la căderea florilor legate.
În ceea ce privește pretențiile față de solul pe care se cultivă, lintea asigură obținerea de producții ridicate pe soluri cu textură mijlocie spre ușoară, pe cernoziomuri și soluri brun-roșcate sau pe aluviuni.
Lintea poate fi cultivată și pe terenuri erodate sau cu fertilitate mai redusă dacă terenul se menține curat de buruieni, față de care lintea este foarte pretențioasă.
Sunt contraindicate podzolurile cu reacție puternic acidă, solurile nisipoase, argiloase, compacte, precum și solurile cu exces de umiditate.
Zonele favorabile pentru cultura de linte sunt Câmpia din nordul Moldovei, Depresiunea Ciucului, Depresiunea Bârsei, Câmpia Timișului și Câmpia Vestică, precum și centrul Moldovei.
Rotația
Una dintre principalele verigi care asigură obținerea de producții bune de linte o constituie cultivarea acesteia după plante care lasă terenul cât mai curat de buruieni. Lintea nu are cerințe deosebite față de planta premergătoare, dar le preferă în primul rând pe cele care, prin tehnologia aplicată, curăță terenul de buruienile problemă. Sunt contraindicate plantele leguminoase, precum și solele care au fost tratate cu erbicide remanente.
Ca plantă premergatoare, lintea oferă condiții bune pentru toate plantele de cultură, dar mai ales pentru cerealele de toamnă, care valorifică foarte bine fertilitatea sporită a terenului după cultura de linte.
Fertilizarea
Lintea este o mare consumatoare de elemente nutritive. În cultura de linte nu se folosesc prea mult îngrășămintele cu azot, deoarece plantele de linte își procură cea mai mare parte din azotul de care au nevoie din aer, prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot, cu care trăiesc în simbioză.
Fertilizarea cu azot nu se recomandă decât în doze foarte mici, cuprinse între 30 și 40 de kilograme la hectar substanță activă pe terenurile sărace în acest element. Aplicarea îngrășămintelor pe bază de azot se va face primăvara devreme, înaintea semănatului.
O importanță deosebită pentru linte prezintă îngrășămintele fosfatice, cu toate că plantele se caracterizează printr-o capacitate ridicată de valorificare din sol a compușilor fosfatici.
Lintea reacționează favorabil la îngrășămintele cu fosfor, aplicate în doze moderate, de 40-50 kilograme la hectar substanță activă, doze care se calculează în funcție de conținutul în fosfor mobil al solului. Ca și la celelalte plante leguminoase, pentru a se înmulți numărul de bacterii fixatoare de azot pe rădăcini, se execută tratamentul semințelor cu Nitragin (tulpini bacteriene), în funcție de cantitatea de sămânță folosită pentru semănat.
Lucrările solului
Lucrarea de bază, aratul, se execută vara sau toamna, în funcție de planta premergătoare, la adâncimea de 20-25 cm pe terenurile ușoare și 25-30 cm pe terenurile mijlocii. Până la intrarea în iarnă, în cazul lintei trebuie să se urmărească în mod deosebit menținerea arăturilor curate de buruieni.
Un aspect foarte important în cazul arăturii îl reprezintă însă calitatea acesteia, în detrimenrul adâncimii, deoarece lintea solicită o bună uniformitate a patului germinativ. În ceea ce privește pregătirea patului germinativ, ținându-se cont de faptul că lintea se seamănă primăvara devreme, ideal ar fi ca pregătirea terenului să înceapă din toamnă, în așa fel încât în primăvara să se execute numai o lucrare cu grapa cu discuri sau combinatorul.
Prin lucrările de pregătire a patului germinativ se urmărește mărunțirea solului pe adâncimea de semănat, în vederea realizării unui contact cât mai bun cu sămânța și pentru a da posibilitatea lintei să răsară înaintea buruienilor.
Sămânța și semănatul
Pentru semănat se va folosi numai sămânță certificată din soiurile omologate sau admise în cultură, însoțite de documente de proveniență, cu capacitate de germinare de minimum 90% și puritate de minimum 95%. Lintea se seamănă primăvara timpuriu, imediat după semănatul mazării. Întârzierea semănatului cu 10 zile poate duce la pierderi majore de producție, de până la 4-5 chintale la hectar. De asemenea, întârzierea semănatului poate duce la îmburuienarea culturii și la o răsărire neuniformă, cu multe goluri.
Temperatura minimă de încolțire este de 4 grade Celsius, iar plantele tinere rezistă bine la înghețurile târzii și ușoare din primăvară. Densitatea de semănat este cuprinsă între 200 și 250 de boabe germinabile la metrul pătrat pentru lintea cu bobul mare și 300 de boabe germinabile pentru lintea cu bobul mic.
Semănatul se face cu semănătoarea pentru cereale, la distanța de 12,5 cm între rânduri și la adâncimea de 3-5 cm.
Cantitatea de sâmânță folosită la semănat este de circa 100 de kilograme la hectar pentru lintea cu bobul mare și 70-80 de kilograme la hectar pentru lintea cu bobul mic.
Lucrările de îngrijire
Obținerea unor producții mari de linte depinde în primul rând de modul cum se combat buruienile, aceasta începând de la alegerea terenului, a plantei premergătoare și continuând până la recoltarea culturii. Cea mai des întâlnită buruiană la linte este lintoiul, ale cărui boabe se aseamănă foarte mult cu boabele de linte și nu se pot separa de acestea pe cale mecanică. Deoarece depreciază foarte mult recolta de linte din punct de vedere calitativ, prin gust neplăcut și cantități apreciabile de alcaloizi, se impune eliminarea riguroasă din culturile de linte a plantelor de lintoi. Pentru combaterea chimică a buruienilor din culturile de linte se vor folosi erbicidele recomandate de specialiștii agronomi, care se vor aplica în același timp cu pregătirea patului germinativ.
Aceste produse sunt în general volatile, ceea ce face necesară încorporarea imediată în sol cu ajutorul grapei cu discuri sau combinatorul.
Pentru culturile puternic infestate se recomandă combaterea burienilor prin lucrări de plivire manuală, care au drept scop eliminarea buruienilor care nu au fost combătute prin aplicarea erbicidului recomandat. Cea mai importantă boală a lintei este antracnoza, care, în anii cu umiditate ridicată și răcoroși, atacă toate părțile aeriene ale plantei, sub formă de pete rotunde, înconjurate pe margine de un cerc de culoare brună.
Antracnoza poate fi combătută prin tratarea sămânței cu unul dintre produsele recomandate de specialiștii fitosanitari aparținând direcțiilor agricole din fiecare județ, prin avertizarea emisă la apariția primelor semne ale bolii.
De asemenea, se poate efectua și o serie de tratamente pe vegetație, astfel: unul după răsărire, al doilea înainte de înflorire și al treilea după formarea păstăilor. Alte boli de importanță mai mică întâlnite la linte sunt rugina și făinarea lintei.
Cel mai important dăunător al culturii de linte îl constituie gărgărița lintei, care se aseamănă cu gărgărița mazării în ceea ce privește biologia și modul de atac.
Combaterea acestui dăunător se face în momentul avertizării, cu produsele recomandate, prin aplicarea a două tratamente în vegetație, primul când 3-5% din plante au înflorit, iar al doilea după 10-12 zile.
Recoltarea
Lintea se recoltează când păstăile inferioare sunt galben-brune, iar cele de la mijlloc galbene. Întârzierea recoltării față de momentul optim duce la pierderi mari de recoltă prin scuturare. Momentul optim de recoltare se situează în apropierea maturității depline.
Recoltarea se poate face în două moduri, și anume: recoltarea direct din lan cu ajutorul combinelor (în acest caz se scot patinele de la masa de tăiere, iar rabatorul se reglează corespunzător) sau recoltarea în două faze, prin smulgerea manuală sau tăierea cu cositoarea sau vindroverul, după care se treieră din brazde cu combina, la care se montează echipamentele de ridicare a pologului din brazdă. În cazul recoltării în două faze, momentul recoltării va fi ales când păstăile de la baza plantei sunt de culoare brun-galbuie, iar cele din etajul superior sunt galbene.
Victor Vătămanu
