Una dintre prioritățile agriculturii o constituie găsirea unor specii agricole care, în condițiile de secetă excesivă din țara noastră, să poată fi cultivate cu succes, asigurând astfel producții rentabile financiar, dar și cultivarea solului în cadrul unui asolament bine stabilit. Una dintre variantele ce se pot lua în considerare o constitue cultivarea năutului, specie agricolă cu mare rezistență la secetă și arșiță.
Boabele de năut pot fi folosite în alimentația umană sub diferite forme, cum ar fi: boabe fierte, prăjite, surogat de cafea etc., fiind mult apreciate pentru valoarea nutritivă, ceea ce face ca în unele zone ale globului (India, Pakistan, Etiopia, Spania) cultura de năut să fie prioritară.
Cultivarea năutului beneficiază în totalitate de faptul că tehnologia de cultură este mecanizată în întregime, ceea ce îl scutește pe producătorul agricol de cheltuieli cu forța de lucru manuală, amănunt important în luarea deciziei de cultivare a năutului.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Năutul constituie planta leguminoasă cu cerințe reduse față de temperatură la începutul vegetației, când plantele germinează la 3-4 grade Celsius, suportând înghețuri târzii de -5, -6 grade Celsius. Pe măsură ce avansează în vegetație, cerințele față de temperatură cresc, suportând bine și temperaturile ridicate, asociate cu fenomenele de secetă și arșiță, ceea ce permite cultivarea cu succes a năutului în zonele sudice ale României. Față de alte plante, în fazele de înflorire și fructificare, năutul este o plantă termofilă. Deși este considerată o specie foarte rezistentă la secetă pentru germinare, semințele absorb peste 75% apă din greutatea lor, aceasta ducând la apariția diferitelor boli criptogamice, în special a antracnozei. În privința toleranței pentru terenul pe care urmează a fi cultivat, năutul preferă soluri mijlocii spre ușoare, cu textură mijlocie, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase permeabile, care se încălzesc ușor și nu prezintă pericol de stagnare a apei din precipitații.
Cele mai bune soluri pentru cultivarea năutului sunt cernoziomurile, iar cele mai defavorizante sunt solurile grele și reci, argiloase, excesiv de umede, acide, sărăturate, precum și nisipurile din sudul județului Dolj. Reacția solului acceptată pentru năut este cea neutră spre slab alcalină.
În condițiile oferite de România, cele mai favorabile zone de cultivare sunt sudul țării, prin Câmpia Română, sudul Dobrogei, Câmpia de Sud a Moldovei, Câmpia Banatului și Câmpia Aradului.
Rotația culturii
În general, năutul nu are pretenții mari față de planta premergătoare, ca de altfel toate plantele leguminoase. Plante bune premergătoare pentru năut sunt culturile prășitoare, care se recoltează mai devreme, și cerealele păioase. Năutul nu se cultivă după culturile erbicidate cu triazine, după leguminoase și, nu în ultimul rând, după el însuși. În cadrul unui asolament, năutul revine după el însuși după o perioadă de minimum trei ani.
Pregătirea terenului
Arătura de bază se execută imediat după eliberarea terenului, la o adâncime de 25-30 cm, în agregat cu grapa stelată.
Până la venirea iernii, terenul se va menține curat de buruieni, printr-o discuire ce are rol și de nivelare a arăturii.
În primăvară, imediat ce se poate intra pe teren, pregătirea acestuia în vederea semănatului se asigură printr-o lucrare cu discul în agregat cu grapa cu colți reglabili, la adâncimea de 8-10 cm. Dacă este necesar, în ziua semănatului sau înainte de semănat de poate executa o trecere cu combinatorul, în vederea asigurării unui bun pat germinativ pentru semințele de năut ce urmează a fi semănate.
Fertilizarea năutului
Făcând parte din familia leguminoaselor, năutul își asigură o parte de azotul necesar cu ajutorul bacteriilor fixatoare de azot. În condiții de secetă excesivă și de arșiță, activitatea bacteriilor este micșorată sau inexistentă, ceea ce face ca năutul să își asigure necesarul de azot din sol, cantitățile administrate fiind totuși moderate, chiar mici.
Dozele recomandate de azot sunt de 40-50 kg/ha substanță activă, aplicate la semănat sau la prima prașilă mecanică.
Una dintre cerințele mari ale culturii de năut o reprezintă tratarea semințelor cu nitragin, asigurând astfel sporuri însemnate de recoltă, cel puțin în anii favorabili activității bacteriilor.
Un rol important în fertilizarea culturii de năut îl au îngrășămintele fosfatice, care contribuie în mod decisiv la obținerea unor recolte stabile, dozele recomandate fiind de 30-40 kg/ha substanță activă, aplicate înainte de efectuarea arăturii de toamnă. Tratarea semințelor cu tulpini bacteriene (nitragin) duce la mărirea capacității de fixare a azotului atmosferic.
Sămânța și semănatul
Năutul se seamănă primăvara foarte timpuriu, imediat ce se poate ieși în câmp, o dată cu mazărea sau imediat după terminarea semănatului mazării, când în sol temperatura este de cel puțin 4 grade Celsius. Pentru realizarea unui semănat de calitate, sămânța trebuie să aibă o puritate de minimum 97% și o germinație de minimum 90%. De menționat că uneori capacitatea germinativă a boabelor de năut durează 3-4 ani. Întârzierea semănatului duce la pierderi importante de producție.
Cele mai mari producții se obțin la o densitate a plantelor de năut de 35-50 boabe germinabile/metru patrat, ceea ce necesită 80-120 kg sămânță la hectar. Semănatul se face în rânduri simple, la distanța de 50 cm între rânduri (dacă producătorii agricoli au în dotare tractoare L-445, pentru lucrări de întreținere a culturii) sau în benzi cu distanța de 60-70 cm între ele (pe urmele roților tractorului) și 45 cm între rândurile apropiate. Unii producători agricoli seamănă năut în rânduri simple, la 70 cm distanță între rânduri, făcând posibilă folosirea cultivatorului pentru întreținerea culturii curate de buruieni. Adâncimea de semănat este de 5-6 cm, în funcție de densitatea și umiditatea solului și de modul de pregătire a terenului.
Lucrările de întreținere
Distrugerea buruienilor și combaterea bolilor și a dăunătorilor constituie principalele lucrări de întreținere pentru cultura de năut.
Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea unor erbicide pe bază de prometrin (încorporate în sol înainte de semănat, la o adâncime de 8-10 cm) sau prin aplicarea a 2-3 prașile mecanice. Este recomandat ca între primele două prașile mecanice să se execute și un prășit manual, pentru corectarea lucrării de prășit mecanic.
Pentru combaterea antracnozei năutului (Ascochyta rabiei) și a altor boli ce se transmit prin sămânță, se impune respectarea cu strictețe a asolamentului de cel puțin trei ani și tratarea obligatorie a seminței cu produsele recomandate de specialiștii agronomi la avertizare.
Dacă este nevoie, se pot executa tratamente și în timpul vegetației cu produse stabilite prin avizarea atacului din lan. Dintre dăunători, cele mai mari pagube le produce musca minieră a năutului (Liriomiza cicerica), care are 3-4 generații pe an, primii care atacă fiind adulții, care apar eșalonat începând de la sfârșitul lunii mai. Larvele minează frunzele de năut, care se usucă și cad, ducând astfel la scăderea producției de boabe. Prevenirea atacului se face prin evitarea monoculturii, iar combaterea adulților se face prin tratamente cu produsele recomandate la avertizare.
De asemenea, pagube importante poate produce și buha inflorescențelor (Heliotus armigera), care este un dăunător polifag.
Recoltarea năutului
Față de alte leguminoase pentru boabe, năutul are coacere mai uniformă, iar păstăile nu se scutură la maturitate.
Față de aceste considerente și având în vedere faptul ca năutul are o poziție erectă a tulpinii, cultura de năut se poate recolta mecanizat.
Cel mai potrivit moment al recoltării îl constituie îngălbenirea majorității păstăilor, iar boabele au devenit tari, având culoarea specifică soiului cultivat. Recoltarea se face cu combine moderne, de mare capacitate, efectuând reglajele necesare pentru obținerea de semințe de năut curate și sănătoase.
Victor Vătămanu
