
Cultivarea ovăzului a cunoscut în ultima perioadă un regres privind suprafețele cultivate, deși folosirea lui are o mare importanță în hrana animalelor și chiar în hrana oamenilor.
Boabele de ovăz se folosesc în fabricarea unor nutrețuri concentrate de mare valoare nutritivă, cu predilecție pentru hrana cabalinelor sau a animalelor de reproducție și tineret.
În alimentația omului, boabele sunt utilizate sub formă de fulgi, făină, grișuri, fiind recomandate în special, datorită valorii nutritive foarte ridicate, în alimentația copiilor sau a adulților cu regim dietetic Ovăzul constitue din punct de vedere agronomic una dintre sursele de producere de nutreț verde sau fan; prin asocierea cu măzărichea se obține borceagul de primăvară, acesta constituind o sursă de hrană obținută în timp scurt de la semănat. Foarte bine consumate de animale sunt paiele de ovăz și pleava de ovăz.
Importanța deosebită a culturii de ovăz o constitue faptul că ovăzul valorifică foarte bine solurile cu fertilitate redusă din regiunile umede și reacționează foarte bine la aplicarea îngrășămintelor organice și minerale.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Ovăzul nu are pretenții mari față de factorul temperatură, cerințele față de căldură fiind chiar moderate. Boabele de ovăz îincep să germineze la temparatura de 2-3 grade Celsius. După răsărire, plantele de ovăz rezistă bine la temperaturi scăzute de -8, -9 grade Celsius, dar vegetează foarte bine la o temperatură de 10-11 grade Celsius.
Pe măsură ce avansează în vegetație, rezistența la temperaturi scăzute se micșorează. Temperatura ideală pentru deschiderea florilor și a fecundării este de 15-17 grade Celsius.
Referitor la cerințele față de umiditate, putem afirma că ovazul este o cereală a climatului răcoros și umed, deoarece suportă cu greu perioadele secetoase.
Consumul maxim de apă de înregistrează în perioada înspicare/maturare a boabelor. Cultivarea ovăzului în regiuni cu climă caldă-aridă duce la apariția fenomenului de șiștăvire a boabelor din cauza slabei rezistențe la condiții de secetă.
Ovăzul are un sistem radicular foarte dezvoltat, ceea ce îi permite valorificarea superioară a fertilității naturale a solurilor pe care se cultivă.
În România, cele mai prielnice soluri pentru cultura ovăzului se regăsesc în toată partea de vest și în Transilvania; rezultate bune s-au obținut și prin cultivarea ovăzului și pe solurile umede din sudul și nord-estul țării.
Rotația
Cele mai bune producții de ovăz s-au obținut când, ca plantă premergătoare, s-au folosit culturile care lasă solul bogat în azot (leguminoasele) sau prășitoarele îngrășate abundent, deoarece valorifică foarte bine substanțele nutritive rămase în sol. Dintre prășitoare, ovăzul preferă porumbul și floarea-soarelui deoarece aceste culturi nu valorifică în totalitate elementele fertilizante, ceea ce dă posibilitatea ca prin cultivarea ovăzului să se valorifice superior materialul existent în sol. Foarte important pentru cultivarea ovăzului este faptul că se interzice cultivarea după el însuși sau după sfecla de zahăr (au dăunători comuni cunoscuți sub denumirea de nematozi).
Ovăzul constituie o bună plantă premergătoare pentru culturile ce se seamănă primăvara, în special prășitoare.
Fertilizarea
Față de îngrășăminte, ovăzul are cerințe sporite în comparație cu grâul, în special pentru azot și potasiu, acesta din urmă influențând pozitiv raportul dintre producția de boabe și de paie. Ovăzul reacționează puternic la aplicarea îngrășămintelor cu azot pe toate tipurile de sol pe care se cultivă. Fosforul, singur sau adăugat azotului pe aceste soluri, a contribuit foarte puțin la creșterea producției de boabe. Pentru realizarea unor sporuri de producție mai mari este indicat însă ca azotul să se aplice împreună cu fosforul, în cantități egale, pe solurile din seria cernoziomurilor și mai mult azot pe solurile umede, în special pe solurile podzolice argilo-iluviale. Orientativ, pentru obținerea unei producții de 3.000 de kilograme la hectar sunt necesare următoarele doze de îngrășăminte: azot 100-120 kg/ha, fosfor 30-50 kg/ha, potasiu 110-120 kg/ha. De preferat pentru cultura ovăzului este aplicarea îngrășămintelor complexe, cu diferite graduări ale elementelor fertilizante, în funcție de zona în care se cultivă ovăzul. Cel mai bun îngrășământ pentru cultura ovăzului îl constituie gunoiul de grajd, care este bine valorificat, fie că se aplică direct, fie că se aplică plantei premergătoare. Chiar cultivat în zone secetoase, ovăzul valorifică gunoiul de grajd, doza recomandată fiind de 20 tone la hectar. Dintre cerealele păioase de primăvară, în toate regiunile țării, ovăzul reacționează cel mai bine la gunoiul de grad aplicat direct, fapt explicat prin perioada lui de vegetație mai lungă față de celelalte cereale de primăvară.
Ținând cont de capacitatea deosebită a ovăzului de a valorifica reziduurile nutritive, nu este indicat să se aplice gunoi de grajd direct, cel mai recomandat fiind cultivarea după doi sau trei ani de la aplicare, direct aplicându-se numai îngrășămintele minerale.
Lucrările solului
Arătura de bază se va efectua toamna, la adancimea de 25-30 cm după recoltarea plantei premergătoare. Până la venirea iernii cultura se va menține curată de buruieni, prin treceri cu grapa cu discuri, această lucrare având și scopul de a nivela și a mărunți arătura.
Este însă necesar să se insiste asupra creării unui strat germinativ cât mai neted și cât mai mărunțit, având în vedere faptul că adâncimea de semănat a ovăzului este mai mică decât la celelalte cereale păioase de primăvară. În primăvară, înaintea semănatului se va face o trecere cu grapa cu discuri, pentru a asigura realizarea unui pat germinativ bun și de a mărunți arătura de toamnă, dacă această lucrare nu s-a putut realiza din diverse motive.
Sămânța și semănatul
Datorită biodiversității masei de semințe pregătite pentru semănat, care reprezintă un amestec de boabe de diferite greutăți și mărimi (greutatea bobului al doilea din spiculeț reprezintă 70%, iar cel de-al treilea circa 50-60% din greutatea bobului de la baza spiculețului), semănatul se execută în condiții speciale, puritatea (minim 97%) și germinația (minim 85%) fiind elementele determinante în stabilirea cantității de sămânță folosită la semănat.
În preziua sau în ziua semănatului, semințele de ovăz se tratează cu formalină, acesta fiind un mijloc destul de eficient de combatere a taciunelui zburător; concentrația soluției va fi de 0,3%. Se poate efectua acest tratament și cu 2-3 luni înainte de semănat, dar își pierde din eficiență o dată cu trecerea timpului. Ovăzul se seamănă primăvara foarte timpuriu, practic în primele ferestre ale primăverii, asigurând astfel umiditatea necesară boabelor de ovăz pentru germinare, iar termic, plantele vegetează foarte bine la temperaturi scăzute.
Orice întârziere a datei semănatului poate duce la importante pierderi de recoltă.
Ovăzul se seamănă în rânduri normale, la distanță de 12,5 cm, cu o normă de semănat de 120-130 de kilograme la hectar, asigurând astfel 400-450 de boabe germinabile la metrul pătrat. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm, deoarece ovăzul se seamănă mai superficial.
Lucrările de îngrijire
Principalele lucrări de îngrijire constau în combaterea crustei, combaterea buruienilor și a dăunătorilor specifici culturii de ovăz. Imediat după semănat, la apariția crustei se vor lua măsuri energice de spargere a acesteia, deoarece în caz contrar poate duce la asfixierea plăntuțelor. Crusta se distruge prin trecerea cu grapa stelată peste semănătură. Combaterea buruienilor constitue una dintre lucrările de bază în ceea ce privește păstrarea lanului curat.
În cazul apariției unei game de specii de buruieni specifice culturii de ovăz, se va erbicida imediat lanul, erbicidarea făcându-se în faza de înfrățire-alungire a paiului. Nu se recomandă erbicidarea mai timpurie deoarece plantele de ovăz pot suferi deteriorări ireversibile ale regimului metabolic. Erbicidarea se va face cu substanțe recomandate de specialiștii agronomi pentru combaterea spectrului specific de buruieni apărute în lanul de ovăz. Nu se recomandă depășirea termenului de erbicidare, deoarece aceasta micșorează efectul erbicidului aplicat, din cauza faptului că buruienile devin rezistente la tratamentul aplicat.
Una dintre măsurile obligatorii ale verificărilor lanurilor de ovăz o constitui e semnalarea apariției gândacului ovăzului (Lema melanopa), dăunător extrem de periculos, care poate compromite întrega recoltă dacă lanul nu este tratat. Tratamentul se va face imediat după primele semne vizibile ale atacului cu substanțe specifice și cu efect imediat de distrugere a dăunătorului, recomandate de specialiștii laboratoarelor de avertizări din cadrul Direcțiilor Județene Agricole.
Recoltarea
Din cauza faptului că la ovăz coacerea este mai puțin uniformă și pericolul de scuturare prin întărzierea recoltării este iminent, recoltarea este mult mai greoaie decât la celelalte cereale paioase.
Principalul moment de începere a recoltării la ovăz îl constitue maturitatea completă a boabelor din partea superioară a inflorescenței, moment care permite combinei folosite pentru recoltat să treiere în condiții foarte bune.
Momentul diurn foarte prielnic pentru recoltare este dimineața devreme, când plantele sunt încă umede datorită contactului cu roua. După ultimele constatări, momentul optim poate fi considerat atunci când cea mai mare parte a boabelor au culoarea caracteristică soiului, iar consistența lor devine făinoasă. Pentru obținerea de sămânță din loturile semincere, recoltatul se va face la ajungerea la maturitatea deplină a tuturor boabelor.
Victor Vătămanu






















