Morcovul este menționat de Plinius cel Bătrân în scrierile sale încă din antichitate. Acesta a fost folosit din timpuri străvechi ca plantă medicinală, apoi ca plantă alimentară de greci, romani și arabi. Cultura lui se practica cu 3.000-4.000 de ani î.Hr. În Europa, Asia și America cultura morcovului s-a extins în secolele XIII-XV.
În prezent, ocupă aproximativ 50-80% din suprafețele cultivate cu plante legumicole rădăcinoase.
Dr. ing. Eliza Neicu, Staținea de Cercetare-Dezvoltare pentru legumicultură Buzău
Importanța culturii
Morcovul prezintă o gamă foarte largă de forme de utilizare. Se folosește proaspăt, în salate și pentru sucuri, în diverse preparate culinare și în industria alimentară, la prepararea unor conserve și a sucurilor vitaminizate. Frunzele tinere se pot consuma ca salată, iar semințele ca aromatizant.
Rădăcina de morcov prezintă o valoare alimentară ridicată. Astfel, în 100 g de morcov crud se găsesc: 89 g apă; 0,98 g proteine; 8,71 g glucide; 0,24 g lipide; 12 mg vitamina A; 0,039 mg vitamina B1; 0,053 mg vitamina B2; 0,09 mg vitamina B6; 7,1 mg vitamina C; 1,2 mg vitamina PP; 0,66 mg fier; 33 mg calciu; 18 mg magneziu; 35 mg fosfor; 240 mg potasiu; 2,4 mg sodiu. Aceeași cantitate de morcov are o valoare energetică de aproximativ 40 kcal și conține 3% fibre dietetice.
Conținutul biochimic al rădăcinilor depinde de soi și este foarte mult influențat de condițiile pedoclimatice și sistemul de fertilizare folosit.
În ceea ce privește dinamica acumulării glucidelor pe componente, s-a constatat că în anii cu veri ploioase și reci predomină monoglucidele, iar în anii cu veri secetoase predomină poliglucidele solubile. Acumularea carotenului este influențată de: factorii genetici, regimul de irigare, fertilizare și temperatură.
Microelementele cupru și zinc aplicate pe un sol bogat în azot, fosfor și potasiu îmbunătățesc calitatea rădăcinii și favorizează acumularea carotenului în cantitate mai mare.
Morcovul poate fi considerat medicament datorită prezenței simultane și echilibrate a unor cantități mari de provitamina A, vitamine din grupa B, vitamina C, cu rol antioxidant, substanțe minerale și fibre pectocelulozice cu capacitate mare de hidratare, care permit reținerea unor reziduuri toxice rezultate din metabolism (colesterol, radicali liberi).
Aceasta plantă prezintă proprietăți importante, respectiv: tonic, remineralizant, sporește numărul de globule roșii și hemoglobina, întărește imunitatea naturală a organismului, stimulează creșterea, reglează funcția intestinală (antidiareic și laxativ totodată), antiputrid și cicatrizant gastric, cicatrizant intestinal, expulzează din organism toxinele și produșii rezultați din dezasimilare, fluidifică bila, produce fluidizarea secrețiilor bronhice, produce
www.euro-ferma.
creșterea secreției de urină, mărind diureza, favorizează lactația, provoacă eliminarea viermilor intestinali etc.
Datorită acestor proprietăți, morcovul este recomandat în astenii, tulburări de creștere, demineralizare, rahitism, carii dentare, anemii, anorexie, insuficiența acuității vizuale, enterocolite, diaree, ulcere sau hemoragii gastrointestinale, constipație, tuberculoză, bronșite cronice, astm, reumatism, ateroscleroză, hepatită, prevenirea bolilor infecțioase și degenerative, prevenirea îmbătrânirii, prevenirea apariției ridurilor și tratarea lor etc.
Din punct de vedere economic, morcovul este o cultură importantă, care permite producătorilor efectuarea atât a unor culturi timpurii ale căror producții se pot valorifica primăvara, începând cu luna mai, cât și a unor culturi de toamnă destinate păstrării și valorificării rădăcinilor pe timpul iernii.
Exigențele ecologice ale plantei
Morcovul cultivat este rezultatul ameliorării progresive a morcovului sălbatic, originar din regiunile învecinate Mării Mediterane și Mării Negre.
Prezența morcovului sălbatic în flora spontană a multor regiuni din țara noastră arată pretabilitatea acestor zone pentru cultura acestei plante. Din punctul de vedere al amelioratorului și al producătorului de semințe, prezența acestei specii în flora spontană ridică mari probleme, deoarece morcovul este o plantă alogamă și meliferă.
Morcovul are pretenții reduse față de căldură. Plantele tinere pot suporta temperaturi de –3…–4°C. Rădăcinile tuberizate nu suportă temperaturile sub -2°C. Temperatura minimă de germinare este situată în jurul valorii de 4-5°C, iar cea optimă este de 20°C, ceea ce permite semănatul culturilor din toamnă.
Pentru creștere și depunerea substanțelor de rezervă sunt necesare temperaturi de 18-20°C, iar pentru înflorit 25°C. Depășirea temperaturilor de 24°C în sol determină formarea unor rădăcini scurte și groase, bogate în caroten, în timp ce la temperaturi mai mici de 13°C rădăcinile cresc lungi și subțiri, fiind slab colorate. Temperaturile scăzute și seceta la începutul perioadei de vegetație determină formarea pe plante a tulpinilor florifere, chiar din primul an de cultură. La temperaturi de peste 30°C, producția scade și rădăcinile sunt de calitate inferioară.
Față de umiditatea solului, morcovul are cerințe moderate. Cerințe mai mari se înregistrează în perioada de la semănat la răsărit și în a doua parte a perioadei sale de vegetație. Umiditatea optimă a solului trebuie să fie de 60-80% din capacitatea de câmp. Seceta și excesul de umiditate sunt dăunătoare, alternanța lor ducând la crăparea rădăcinilor.
Deoarece este o plantă de zi lungă, morcovul are cerințe mari față de lumină, mai ales în perioada îngroșării rădăcinilor. Astfel, nu se obțin producții în cazul culturilor nerărite la timp, precum și a celor amplasate în locuri umbroase (culturi asociate). Morcovul preferă soluri ușoare, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, fertile, bogate în humus, cu reacție neutră, adânc lucrate și lipsite de buruieni.
Morcovul nu suportă îngrășarea cu gunoi de grajd în anul de cultură. Acesta trebuie administrat culturii premergătoare, pentru a evita ramificarea rădăcinilor.
Plantele de morcov au un consum diferențiat în ceea ce privește elementele nutritive din sol. Astfel, consumul de azot este mare imediat după răsărire. Spre sfârșitul perioadei de vegetație, plantele de morcov consumă mai mult potasiu, în timp ce pretențiile față de fosfor se mențin constante. Fertilizarea cu azot trebuie făcută cu deosebită atenție, deoarece în cantități mari stimulează dezvoltarea masei vegetative în detrimentul îngroșării rădăcinilor, mărește conținutul rădăcinilor în nitrați și modifică gustul. Pentru a evita aceste neajunsuri, se recomandă ca îngrășămintele cu azot să se aplice în doze de 80-100 kg/ha la culturile timpurii și de 150 kg/ha la culturile târzii.
Soiuri și hibrizi de morcov
După perioada de vegetație, în Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2008 sunt menționate următoarele grupe de soiuri și hibrizi: semitimpurii – Ceahlău, Florin, Milenium 3, Nabuco, Triumf F1; soiuri semitârzii – Espredo F1, Estival, Futuro F1, Karlena F1, iar din categoria soiurilor târzii fac parte Astral, Rekord.
Întâlnire cu
Nicoleta Burtan
