

Șofrănelul poate constitui o cultură cu o importanță deosebită, mai ales pentru terenurile cu fertilitate redusă, plasate în zone secetoase.
Din punct de vedere agronomic, șofrănelul prezintă, ca și floarea-soarelui, multe trăsături comune de dezvoltare și structură.
Preluat în culturi comerciale în diferite țări, s-a demonstrat că șofrănelul este o plantă competitivă față de celelalte plante oleifere, chiar și față de cereale în unele situații. Șofrănelul se numără și el printre plantele agricole preluate de timpuriu în cultură, fiind folosit încă din antichitate, la început pentru importanța sa tinctorială, de colorant, și mai apoi ca plantă leioasă.
În general, se cultivă pe spații restrânse, în jurul terenurilor însămânțate sau pe lângă gospodării. Ca urmare, șofrănelul se întâlnea des în condiții de cultură mică sau rareori în stare subspontană. Deși este cunoscut din antichitate, șofrănelul, ca plantă uleioasă, a fost preluat în cultura comercială de curând.
Șofrănelul se cultivă în prezent în scopul obținerii de uleiuri de mai multe tipuri, cu multiple și variate întrebuințări. Șofrănelul are însă multe feluri de întrebuințări: uleiuri vegetale; folosit la prepararea furajelor; amestecuri de făinuri; pentru florile sale, care conțin coloranți alimentari și industriali, vopseluri și lacuri, produse cosmetice și medicinale; plantă verde de consum în stare proaspătă.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Șofrănelul, ca orice plantă de origine vegetală, valorifică prin organele sale potențialul de producție dat de factorii de comunitate vegetală, climă și sol, care pot fi folosiți și dirijați eficient prin variante tehnice și tehnologice de producție.
După însușirile sale biologice, șofrănelul este o plantă anuală cu o perioadă de vegetație de 127-130 de zile. După semănat, răsare în 15-20 de zile și înflorește după 70-75 de zile de la răsărire. Ramificarea plantei și înflorirea se desfășoară pe o perioadă de 20-22 de zile, iar de la încheierea înfloritului la maturitate trec 33-37 de zile. Sămânța germinează la 2-3 grade Celsius, iar în faza de rozetă rezistă la temperaturi de -3…-5 grade Celsius, dacă perioada este scurtă.
Ca plantă grupată în comunitate, șofrănelul este dependent de factorii de vegetație, care favorizează înfluențarea unor plante cu altele, prin acțiuni complexe, raporturi de dependență reciprocă, evitarea atacurilor unor boli, verificarea rezervei hidrice, de nutriție, care stau, în principal, la baza rotației plantelor în asolamente.
În perioada creșterii și înfloririi, planta are cerințe ridicate față de temperatură.
Șofrănelul suportă un climat aspru de secetă, fiind una dintre plantele cele mai rezistente la secetă. Strategia de cultivare a șofrănelului pentru perioada de până în anul 2010, având drept scop punerea în valoare a terenurilor afectate de secetă, arată că în țara noastră cultura de șofrănel poate fi extinsă în multe zone.
Precipitațiile în timpul vegetației plantei pot fi reduse, cu toate că reacționează foarte bine la irigat, ca orice specie rezistentă la secetă. Când regimul de precipitații este prelungit, fără soare și fără lumină, planta este atacată puternic de diferite boli criptogamice. Anii mai secetoși sunt mai favorabili pentru șofrănel.
Față de sol, șofrănelul are o mare adaptabilitate și este foarte puțin pretențios. El se cultivă pe soluri sărace, pietroase, în care alte plante nu se pot dezvolta. Dă rezultate bune în solurile permeabile și calcaroase, putând fi cultivat chiar și în solurile saline. În România, extinderea culturilor comerciale de șofrănel este utilă și se pot valorifica superior zonele secetoase. Potențialul nostru agricol impune, de asemenea, lărgirea sortimentului cu noi plante oleifere pentru acoperirea nevoilor industriei de materie primă internă și de export.
Amplasarea culturii
Șofrănelul este o plantă care valorifică terenurile afectate de secetă din multe zone ale țării, care pot fi estimate la două milioane de hectare. Programele de rotație a culturilor urmăresc în principal: menținerea terenului în stare curată; satisfacerea diferitelor cerințe nutririve ale plantei; să țină seama de sensibilitatea plantei la boli și dăunători, să favorizeze microorganismele din sol, necesare înlocuirii stocurilor de elemente fertilizante și să ducă la ameliorarea structurii solului. Șofrănelul este o cultură puțin pretențioasă față de locul pe care i-l acordăm în rotația plurianuală a culturilor. Se cultivă după cereale sau porumb, plante furajere sau tehnice (care nu sunt susceptibile la atacul de Scleritinia), rapiță, muștar, floarea-soarelui. Șofrănelul valorifică terenurile cu fertilitate și rezerve hidrice limitate. Pentru a evita apariția unor boli de putrezire a rădăcinilor, trebuie să se evite cultivarea șofrănelului după specii care sunt atacate de nematozi (sfeclă, tutun, cartof, sorg).
Fertilizarea
Plantele verzi, cultivate pentru a sintetiza materia organică vegetală, au nevoie, printre altele, de substanțe minerale pe care le procură din sol. Unele dintre acestea sunt accesibile plantelor și pot fi ușor asimilabile, iar altele, aflate în compuși minerali și organici greu solubili, sunt practic inaccesibile plantelor.
De reținut că la șofrănel trebuiesc aplicate doze mici și mijlocii de îngrășăminte chimice: 50% în luna decembrie și 50% în luna martie. Ca doze se recomandă 80-100 kilograme de azot la hectar în condiții de irigare, 20-50 kilograme de azot la hectar în condiții normale și 30-60 kilograme de fosfor la hectar. Din punct de vedere tehnic, fertilizarea se corelează cu producția scontată, planta premergătoare și condițiile pedoclimatice, luând în calcul 30 de grame de azot substanță activă pentru un kilogram de recoltă.
Fosforul aplicat la lucrarea de bază a solului nu va depăși norma de 40 de kilograme de pentoxid de fosfor. Potasiul din rezerva naturală a solului este suficient. Pentru România, specialiștii recomandă ca întreaga cantitate de îngrășăminte minerale să fie administrată înaintea arăturii de toamnă.
Lucrările de bază ale solului
Șofrănelul nu are pretenții deosebite față de lucrările solului, ca toate plantele cultivate în zone secetoase. Șofrănelul cere arătură de bază profundă și executată la timp, astfel pregătită încât să fie posibilă acumularea unei umidități cât mai mari.
Arătura adâncă se execută toamna, la 22-25 cm, iar primăvara se continuă afânarea cu grapa sau cu ajutorul cultivatorului.
Planta are o rădăcină pivotantă; cu cât arătura este mai adâncă, cu atât producția de șofrănel este mai mare. Semințele de șofrănel necesită un sol bine mărunțit și nivelat, ușor afânat până la adâncimea de semănat și mai tasat sub această adâncime, pentru a favoriza accesul apei la nivelul seminței.
Sămânța și semănatul
Sămânța pentru semănat trebuie să fie proaspătă, produsă în anul precedent, să aibă o bună capacitate de germinare, de cel putin 90% și de cel puțin 99% puritate, și masa a 1.000 de boabe conform normelor soiurilor cultivate. Sămânța de șofrănel are fructul bogat în grăsimi și își pierde germinația după 3-4 ani; chiar semințele de un an au o răsărire în câmp sub 90% din cele considerate germinabile. Înainte de semănat, sămânța se tratează cu substanțe insecto-fungicide.
Deoarece șofrănelul suportă înghețurile târzii de primăvară, semănatul trebuie făcut primăvara cât mai devreme, când temperatura medie zilnică a solului pe adâncimea de 5 cm este de 5 grade Celsius și se prevede timp spre încălzire. Întârzierea semănatului atrage după sine mari scăderi de recoltă. Șofrănelul are nevoie pe durata perioadei de vegetație, de la răsărit la maturitate (127-130 de zile), de o sumă a gradelor de temperatură utilă de 1.550-1.650 grade Celsius. Cea mai potrivită epocă de semănat este cuprinsă între decada a treia a lunii martie și prima decadă a lunii aprilie.
Adâncimea de semănat este de 3-4 cm, în funcție de umiditatea solului. În regiunile secetoase, se recomandă o adâncime de 5-6 cm și chiar 8 cm în solurile ușoare.
Distanța între rânduri se alege în funcție de natura solului, de clima și de tehnologia aplicării lucrărilor de întreținere. Astfel, în regiunile secetoase distanța între rânduri este de 35-40 cm, cu o normă de semănat de 20 de kilograme la hectar, iar în cele normale distanța de semănat este de 16 cm, cu o normă de semănat de 60-70 kilograme la hectar.
Densitatea optimă de semănat este cuprinsă între 150 și 220 plante/hectar.
Lucrările de îngrijire
În timpul vegetației, lucrările de îngrijire constau în grăpat, rărit, distrugerea buruienilor și afânarea solului. Lucrarea cu grapa se recomandă îndată după răsărirea plantelor. Răritul plantelor se poate face cu ajutorul cultivatorului special configurat pentru a lăsa 10-15 cm distanță între plante pe rând. Pe parcursul vegetației se mai aplică 2-3 prașile mecanice pentru înlăturarea buruienilor și afânarea solului. Combaterea buruienilor se face prin metode agrotehnice, mai ales în prima parte a vegetației, din cauza creșterii lente a culturii. Pe parcursul vegetației, buruienile pot fi combătute și cu ajutorul erbicidelor, doza și momentul aplicării fiind stabilite de către specialiștii din zona cultivată.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor
Tratarea cu fungicid sistem a semințelor este eficientă și protejează plantele în condiții climatice normale. În unii ani ploioși este însă necesară intervenția pe parcursul vegetației cu 1-2 tratamente, doza, substanța și momentul aplicării fiind transmise producătorului agricol prin fișa de avertizare emisă de laboratorul de protecția plantelor. Pragul economic de dăunare a musculiței șofrănelului este rareori atins; în general însă, dăunătorul nu produce pagube importante. La avertizare este necesar a aplica substanțele insecticide indicate de specialiștii agronomi.
Recoltarea și depozitarea
Recoltarea șofrănelului are loc la maturitatea deplină deoarece nu există pericol de scuturare. De regulă, maturitatea fiziologică se realizează la o lună de la înflorire; momentul recoltării începe când frunzele au culoare maro, plantele se brunifică și semințele capătă culoarea lor albă, normală, devenind tari. Recoltarea se face cu combine de mare capacitate pentru cereale când umiditatea boabelor este de maximum 12%, la o turație a batătorului care să prevină spargerea boabelor. Semințele se vor păstra în spații de depozitare speciale, bine aerisite și bine uscate. Depozitarea pe termen lung a șofrănelului se va face la o umiditate de maximum 9%, iar la uscare nu se va depăși temperatura de 45 grade Celsius. Dacă șofrănelul se recoltează pentru obținerea substanțelor colorante, se va respecta întocmai tehnologia de recoltare a capitulelor, apoi se va usca pe cale naturală.























