Dr. ing. Eliza Neicu, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău
Originar din Asia, usturoiul se cultivă de mai bine de 7.000 ani, fiind apreciat ca o legumă valoroasă de grecii antici și de romani. Egiptenii, în timpul construcției piramidelor, au introdus usturoiul ca aliment de bază în alimentația sclavilor constructori. În timp, s-a constatat că principiile active conținute de usturoi au proprietăți antiseptice, bacteriostatice și bactericide, diuretice, tonice, de prevenire și tratare a cancerului, antigripale, antisclerotice etc. Aceste proprietăți, pe lângă aroma deosebită, au determinat un interes deosebit din partea consumatorilor față de această legumă și au făcut din cultura usturoiului o cultură actuală și cu perspective nebănuite.
Importanța alimentară și economică
În prezent, cultura usturoiului ocupă suprafețe însemnate în Europa, Asia și America de Nord, iar la noi în țară această cultură este concentrată mai ales în nordul și centrul Moldovei, în Oltenia, în centrul Munteniei și în Banat.
Usturoiul este o legumă de la care se consumă bulbii, tulpina falsă și frunzele tinere. Bulbilii (cățeii) sunt folosiți la condimentarea diferitelor mâncăruri, în industria conservelor, la prepararea marinatelor și a murăturilor.
Valoarea alimentară a usturoiului este dată de conținutul ridicat al bulbilor în proteine (5-7%), substanțe minerale (1,4%), glucide (23-27%) – ceapa având numai 9,5-10%, ceea ce determină ca valoarea energetică a acestuia să fie mai ridicată (582,8 Kj/100
g) decât a altor legume, precum ceapa (189,2 Kj/100 g) sau tuberculii de cartof (363 Kj/100 g). Conținutul în lipide este scăzut, acestea reprezentând numai 0,06-0,2% din masa bulbilor.
Acțiunea hipotensivă a usturoiului se datorează disulfurii de alil. În extractele de usturoi au fost identificate mici cantități de ajoen, substanță cu potențial rol antitrombotic. Studiul enzimei alliinază arată că allicina din bulbii de usturoi este o substanță care diminuează semnificativ lipidele din sânge. De asemenea, s-a constatat că flavonolii din această specie inhibă creșterea tumorilor. Toate aceste substanțe, alături de fitoncide, uleiuri volatile și o gamă largă de antioxidanți, au determinat folosirea usturoiului ca materie primă în industria farmaceutică.
Datorită multiplelor utilizări, usturoiul se valorifică la prețuri ridicate, ceea ce conduce la realizarea unor venituri importante la unitatea de suprafață.
Particularitățile biologice ale plantei
Usturoiul este o plantă erbacee perenă.
În condițiile țării noastre, în cultură, se comportă ca o plantă anuală, deoarece nu formează flori și semințe. Din acest motiv, usturoiul se înmulțește numai pe cale vegetativă. Usturoiul de Egipt (rocambole) emite tulpini florale, care au bulbili în inflorescență. Sistemul radicular este fasciculat, fibros și superficial. Tulpina este reprezentată de un disc. Pe partea inferioară a acestui disc se formează rădăcinile, iar pe partea superioară se formează mai întâi frunzele și apoi bulbilii. Bulbul, denumit popular și căpățână, este alcătuit din 10-15 bulbili (căței) strâns uniți, îmbrăcați fiecare într-o tunică pergamentoasă și toți, în comun, cu 2-3 frunze modificate pergamentoase, colorate diferit, în funcție de soi și de condițiile de cultură. În interiorul fiecărui bulbil există câte un mugure, permițând înmulțirea usturoiului pe cale vegetativă.
Frunzele sunt netede, liniare, lanceolate și formează la bază, prin teaca lor concrescută, o tulpină falsă. Au culoare verde-albăstruie și sunt acoperite cu un strat gros de pruină. Usturoiul se înmulțește numai pe cale vegetativă prin căței și bulbili mici aerieni. Bulbilii dau naștere la căpățâni normale, care conțin la rândul lor mai mulți căței. Din bulbili, în primul an de cultură, se formează un bulb mai mare, care doar în anul al doilea de cultură dă naștere unei căpățâni normale de usturoi cu mai mulți bulbili.
În țările de origine, usturoiul emite tulpini florale, inflorescența fiind alcătuită din flori albicioase, verzi-roșiatice sau purpurii. Semințele sunt negre, cu trei muchii.
Exigențe ecologice
Usturoiul se comportă ca o plantă destul de rustică în condițiile climatice de la noi din țară. Față de temperatură, cerințele acestei plante sunt moderate. Începe să vegeteze la 3-5°C, temperatura optimă de vegetație este de 18-22°C, iar cea maximă este de 25-30°C. Bulbii înrădăcinați rezistă iarna până la -25°C, iar în perioada de repaus până la -15°C. Formarea bulbilor este favorizată de temperaturi de 18-20°C și zile lungi. Usturoiul este o plantă de zi lungă și are pretenții mari față de lumină. În condiții de zi scurtă sau umbrire pronunțată nu formează bulbi. Concurența pentru lumină cu buruienile afectează mult producția. Față de apă, usturoiul are pretenții mari, datorate, mai ales, sistemului radicular superficial, care nu explorează solul în profunzime. Seceta reduce producția, iar umiditatea în exces în timpul maturizării bulbilor provoacă putrezirea lor. Este de preferat ca umiditatea solului până la formarea bulbului să fie de 70-75% din capacitatea de câmp și 60-65% în perioada de maturizare a acestuia.
Solurile bune pentru cultura usturoiului sunt cele plane, permeabile, cu valoarea pH-ului de 6,5-7,5 și bine aprovizionate cu substanțe fertilizante. Cu toate acestea, îngrășămintele organice (gunoiul de grajd) vor fi evitate în cultura usturoiului, aplicându-se la planta premergătoare.
Consumul specific este de 5-6 kg N, 1-1,5 kg P2O5, 4-5,5 kg K2O, 2-3 kg CaO și 0,5 kg MgO la tona de bulbi.
Tehnologia de cultură
Ca plante premergătoare pentru cultura usturoiului sunt considerate ca foarte bune – mazărea și fasolea; bune – tomatele, ardeii și vinetele; corespunzătoare – bostănoasele și vărzoasele, care au fost fertilizate cu gunoi de grajd. În asolament, usturoiul poate reveni pe același teren sau după alte bulbifere numai după 4-5 ani, pentru a preveni atacul de nematozi.
Pregătirea terenului începe din toamnă, când se fertilizează cu 60-80 kg/ha P2O5 și 30-40 kg/ha K2O, care se încorporează în sol prin arătură adâncă la 25-30 cm.
Pentru plantările din toamnă se continuă cu mărunțirea arăturii cu grapa cu discuri, prin treceri repetate, pentru pregătirea patului germinativ. În cazul plantărilor de primăvară, după zvântarea arăturii se aplică 35-50 kg/ha N și se erbicidează cu Treflan 24 EC (3-5 l/ha) sau Dual Gold 960 EC (1 l/ha), care se încorporează în sol cu grapa cu discuri sau combinatorul sau se aplică Stomp 330 EC, preemergent, după plantare. Înființarea culturii se face toamna, în lunile septembrie-octombrie, cu 3-4 săptămâni înainte de venirea înghețului, pentru a se realiza înrădăcinarea bulbililor, sau primăvara devreme, în prima jumătate a lunii martie.
Pe suprafețe mari, plantarea se efectuează semimecanizat sau mecanizat, cu 4 rânduri/stratul înălțat, la distanțe de 28 cm între rânduri și 3-4 cm între plante/rând.
Adâncimea de plantare este de 4-5 cm toamna și 2-3 cm primăvara. Pe suprafețe mici, plantarea se execută manual, fie în rânduri echidistante la 35 cm distanță, fie în benzi de 5 rânduri, cu distanțe între rânduri de 20 cm și între benzi de 40-50 cm. Pentru înființarea unui hectar se folosesc, în medie, 800 de kg de bulbili.
Înainte de plantare, bulbilii se tratează împotriva nematozilor pentru a evita infectarea culturii. Lucrările de îngrijire a culturii debutează cu o fertilizare foliară după răsărirea plantelor (170-200 kg superfosfat, 100 kg sulfat de potasiu și 100 kg azotat de amoniu pentru un hectar).
În cazul în care plantele au o creștere vegetativă slabă, se mai aplică și a doua fertilizare foliară, la 20-25 de zile după prima. Se aplică 2-3 prașile mecanice, 1-2 prașile manuale și 2-3 udări în perioadele secetoase, astfel încât solul să fie afânat și cu umiditate optimă. Cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare nu se mai irigă.
Pentru culturile înființate în toamnă, este necesar ca primăvara să se efectueze o erbicidare cu Afalon 47 – WP – 2 kg/ha.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor specifici se face cu atenție deosebită.
Nematodul bulbilor produce pagube însemnate, motiv pentru care se recomandă cultivarea de soiuri mai puțin sensibile și folosirea unui material săditor certificat, provenit din culturi neinfestate și păstrat corespunzător. Împotriva nematozilor se recomandă tratarea bulbilor cu soluție de Vydate CS 0,2%. Putregaiul alb al usturoiului se poate trata cu Rovral 0,25%, Sumilex 0,25% sau Ronilan 0,25%; tripsul comun se poate trata cu Diazol 50EW 0,2%, sau Fastac 10EC 0,02%, iar musca usturoiului, cu Carbetox 37CE 1,5 l/ha, Sinoratox 35 CE 1,5 l/ha etc.
Recoltarea se face în lunile iulie-august.
Momentul optim de recoltare este atunci când la aproximativ 80% din plante tulpina falsă s-a înmuiat la bază și rozetele de frunze s-au culcat pe sol. Recoltarea se poate efectua manual sau mecanizat, cu MRC – 1,4. Producția este de 6-12 t/ha. Bulbii recoltați se lasă 2-3 zile la soare, după care se strâng, se sortează și se depozitează pentru păstrare. Pentru păstrare se rețin bulbii cu rădăcini sănătoase și bine îmbrăcați în foile pergamentoase. Păstrarea îndelungată în depozite specializate presupune asigurarea unei temperaturi constante de -0,8°C și a unei umidități atmosferice de 65-70%.
Nicoleta Burtan
