Una dintre culturile a căror suprafață s-a redus drastic în ultima perioadă o constituie cultura de in pentru ulei. Deși prezintă multiple avantaje, această cultură nu mai este agreată de producătorii particulari, având în vedere faptul că nu mai este solicitată pentru prelucrare. Uleiul obținut prin prelucrarea inului se folosește mult în industra lacurilor și a emailurilor și la obținerea culorilor pentru pictură. Se mai poate folosi și în industra săpunurilor, a linoleumurilor, în tăbăcărie, în industria farmaceutică etc.
Turtele rezultate în urma presării sunt bogate în proteine și pot fi administrate cu succes, dar restrictiv, pentru prepararea furajelor la bovine și porcine. Pentru eliminarea efectelor toxice, este indicat ca turtele să fie înmuiate în apă înaintea administrării, timp de 7-8 ore.
Paiele rezultate în urma recoltării se pot balota și folosi în industria celulozei, a hârtiei fine etc. Câlții sunt un material de mare valoare pentru obținerea plăcilor termoizolatoare, iar puzderiile sunt folosite la fabricarea plăcilor aglomerate.
Pentru toate cele prezentate, cultura de in pentru ulei constituie o cultură foarte rentabilă financiar, iar din punct de vedere agricol constituie o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Inul pentru ulei constituie o plantă agricolă cu cerințe moderate față de caldură, astfel, pentru a răsări solicită o temperatură de 5-6 grade Celsius, pentru a ajunge în faza de brădișor are nevoie de 12-15 grade Celsius, în timpul vegetației – 18-20 grade Celsius iar pentru maturarea semințelor – 21-22 grade Celsius. Căldura prea mare la maturare poate duce la forțarea coacerii, semințele rămân mici iar calitatea uleiului scade, acidul linolenic neacumulându-se în cantitate normală.
De menționat că în primele faze, de la răsărit la faza de brădișor, inul pentru ulei suportă temperaturi scăzute, până la -4…-6 grade Celsius, iar dacă intervin perioade mai lungi cu temperaturi scăzute, de -7…-8 grade Celsius, se produce o lungire a perioadei de adaptare, ceea ce duce la o creștere sporită în înălțime a tulpinii de in.
În ceea ce privește umiditatea, inul este pretențios, în special în faza de brădișor/înflorire. Cerințele inului pentru umiditate se pot satisface dacă terenul este umed la însămânțare și beneficiază și de un plus de 30-40 mm de precipitații până în faza de brădișor, apoi, tot suplimentar, față de normala umidității se înregistrează un plus de 40-60 mm în faza de înflorire/maturitate. Umiditatea excesivă la semănat poate duce la diminuarea germinației și la răsărirea neuniformă sau la formarea crustei. Un rol important în dezvoltarea normală fiziologică a inului pentru ulei îl are lumina, care favorizează formarea și maturizarea ramificațiilor.
În ceea ce privește amplasarea culturii, inul pentru ulei preferă solurile mijlocii ca textură, cu o fertilitate mijlocie, o bună permeabilitate și reacție a solului neutră.
Inul pentru ulei nu se va cultiva pe soluri erodate, cu pante mari, pe soluri acide sau prea alcaline, argiloase, nisipoase.
Rotația
Inul nu suportă monocultura, intervalul de revenire pe aceeași solă fiind de minimum șase ani, altfel se ajunge la debilitarea și degenerarea plantelor din cauza secretării unei substanțe autotoxice – lineina.
Cele mai bune plante premergătoare inului pentru ulei sunt cerealele păioase și porumbul, la care s-a aplicat gunoi de grajd, după care urmează plantele leguminoase, cartoful și bostănoasele.
Sunt contraindicate culturile de floarea-soarelui, sfeclă și tutun, din cauza unor boli comune, dar mai ales pentru consumul mare de potasiu.
Inul pentru ulei constituie o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole.
Pentru o bună mecanizarea a culturii, inul se va semăna în sole de cel puțin 50 de hectare.
Lucrările solului
La cultura de in, lucrările solului se execută în funcție de tipul de sol și de planta premergătoare.
Lucrarea de bază, arătura, se execută la o adâncime de până la 20 cm, peste această adâncime inul nu mai valorifică efectul arăturii. Se poate executa arătura la adâncimi mai mari de 20 cm, în cazul în care se urmărește încorporarea resturilor vegetale sau se încorporează la adâncime mai mare rezerva de buruieni sau germeni de boli existenți la suprafața solului.
De mare importanță este nivelarea solului (înainte sau după lucrarea de bază) și întreținerea arăturii prin operații repetate de mărunțire și combatere a buruienilor până toamna târziu. Fără aceste lucrări, este necesar ca în primăvară să se execute lucrări cu grapa cu discuri sau cultivatorul, urmate de tăvălugirea și grăpatul cu grapa cu colți reglabili, pentru a realiza cerințele inului: teren mărunțit, nivelat, tasat sub adâncimea de 4-5 cm, lipsit de buruieni, umed în stratul superficial. Se va evita în totalitate semănatul inului în sol înfoiat (lucrându-se cu grapa cu discuri, fără a tăvălugi terenul), ceea ce duce inevitabil la formarea crustei, cu efecte directe în nivelul producției de in.
Fertilizarea
Inul pentru ulei este foarte pretențios la aplicarea îngrășămintelor, din cauză că perioada de vegetație este scurtă, intervalele de creștere (intensă și lentă) alternează și sistemul radicular este redus. Gunoiul de grajd nu se administrează direct culturii de in, pentru că fie nu este valorificat în totalitate (sistemul radicular fiind redus, nu reușește să solubilizeze în totalitate substanțele din gunoiul de grajd), fie constituie un puternic focar de îmburuienare. Totodată, pot apărea diferite simptome ale excesului de azot, ca de exemplu: prelungirea perioadei de vegetație, lăstărire târzie, coacere neuniformă, atac puternic de boli etc.
Fertilizarea minerală asigură sporuri însemnate de producție pe toate tipurile de sol și zone de cultură.
Din datele furnizate de cercetarea științifică agricolă rezultă că pe cernoziomuri se vor aplica îngrășăminte pe bază de azot și fosfor, iar pe solurile brune și podzoluri, azot, fosfor și potasiu în doze stabilite prin cartarea agrochimică existentă. Este total interzisă aplicarea unilaterală a azotului, care poate produce puternice dezechilibre în vegetația inului pentru ulei. Cantitățile mari de azot sau îngrășămintele cu un raport N:P:K dezechilibrat pot duce la diminuarea conținutului de ulei și de acid linolenic.
Tipurile de îngrășăminte ce se pot aplica inului de ulei sunt: îngrășămintele complexe, superfosfat concentrat, superfosfat simplu sau îngrășăminte complexe, superfosfat și sulfat de potasiu sau sare potasică.
Epoca de aplicare a îngrășămintelor complexe este toamna și se încorporează sub arătură la plantele cu recoltarea târzie (porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc.) sau la ultima lucrare a solului cu grapa cu discuri (la premergătoarele ce se recoltează toamna).
Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică și se încorporează sub arătura de bază, indiferent de epoca de executare a acesteia. Inul este foarte pretențios la uniformitatea de distribuire a îngrășămintelor.
Cantitatea de elemente nutritive ce trebuie folosită la inul pentru ulei diferă în primul rând după însușirile agrochimice ale solurilor. Astfel, pe cernoziomuri se vor aplica azot, 40-50 de kilograme la hectar, și fosfor, 60-70 de kilograme la hectar; pe soluri brune, 50-60 de kilograme la hectar, 70-80 de kilograme la hectar și potasiu 30-40 de kilograme la hectar.
Sămânța și semănatul
Pentru a putea obține recolte bogate de in pentru ulei, este necesar ca pentru semănat să se aleagă semințe mari și omogene, cu o masă la o mie de boabe specifică soiului cultivat, cu germinație de minimum 90% și o puritate de minimum 97%. În vederea semănatului, sămânța de in se va trata obligatoriu împotriva antracnozei și a atacurilor de purici cu substanțele indicate de specialiștii fitosanitari. Epoca de semănat cea mai bună este atunci când în sol s-au realizat 5 grade Celsius, semănatul mai timpuriu ducând la pieirea plăntuțelor de in din cauza cristalelor de gheață ce se pot forma pe timpul nopții. În ceea ce privește densitatea la semănat, 600 de plante la metrul pătrat asigură o producție la nivelul potențialului genetic și biologic al soiului cultivat. Pentru aceasta este necesar a se lua în calcul un număr de 800 de boabe germinabile pe metrul pătrat, deoarece 15-20% din această cantitate nu ajunge să formeze plante, ceea ce înseamnă o cantitate de 60-75 de kilograme la hectar, în funcție de însușirile seminței ce urmează a fi semănată.
Distanța între rânduri este de 12,5 cm, iar adâncimea de semănat este de 1,5-4 cm, în funcție de rezervele de apă din sol și de textura solului și stabilitatea sa structurală. După semănat, cultura de in pentru ulei se va tăvălugi cu ajutorul tăvălugilor netezi ușori.
Lucrări de îngrijire
Dacă solul a fost lucrat bine, conform secvențelor tehnologice prezentate și semănatul s-a efectuat în condiții bune, inul pornește rapid în vegetație și nu sunt necesare lucrări de îngrijire între semănat și răsărit. În condițiile în care s-a format crusta, este necesar să se intervină de urgență pentru distrugerea acesteia cu ajutorul grapelor cu colți sau tăvăluguri ușoare cu cuie, deși în acest caz se distruge o parte din plăntuțele de in.
La răsărirea inului, se va urmări combaterea puricilor, dacă sămânța nu a fost tratată înainte de semănat cu produsele specifice pentru combaterea acestora.
Combaterea buruienilor constituie una dintre principalele lucrări de îngrijire a culturilor de in pentru ulei. Numărul mare de buruieni din diferite familii botanice, precum și buruienile-problemă pentru cultura inului impun o combatere diferențiată, cu ajutorul erbicidelor aflate pe piața produselor fitofarmaceutice.
Reușita combaterii buruienilor este determinată și de modul cum se respectă anumite cerințe, și anume: erbicidele se vor aplica la temperatura aerului de peste 12 grade Celsius și sub 25 grade Celsius; umiditatea atmosferică trebuie să fie de 65-75%; se va evita efectuarea de tratamente pe rouă; se va evita tratamentul după ploaie; se va efectua tratamentul când plantele de in au între 8 și 15 cm; buruienile să fie în faza de cotiledoane; să se respecte întocmai doza de erbicid și mărimea diuzelor.
Una dintre lucrările specifice inului pentru ulei o constituie desicarea, lucrare cu ajutorul căreia se urmărește coacerea uniformă a capsulelor de in.
Se recomandă aplicarea desicanților și în cazul lanurilor îmburuienate, facilitând astfel posibilitatea recoltării mecanizate cu ajutorul combinelor. Desicarea se face într-un interval de 5-7 zile, reducând și pe această cale pierderile de semințe prin scuturare, mai ales în timpul amiezii.
Recoltarea
Inul pentru ulei se recoltează prin tăiere, cu ajutorul combinelor de mare capacitate, la care s-au efectuat reglajele și adaptările speciale, întelegând prin acestea adaptarea platformei de tăiere (cuțit de tip lis cu lame nezimțate), ridicarea patinelor combinei și reglajele la batoza combinei.
Recoltarea se face când capsulele sunt maronii (culoare specifică) în tot lanul, semințele capătă culoare caracteristică și au 11-12% apă. În acest caz, pierderile normale ale combinelor sunt de circa 3%.
Dacă inul pentru ulei se recoltează în două faze, în prima fază se efectuează tăierea plantelor cu vindroverul, lăsând pologul să se usuce. În faza a doua, se treieră tot cu combina, dar se scot rabatorul și cuțitul de tăiere, echipând combina cu un ridicător de brazdă și făcând modificările la batoza combinei, asigurând o etanșeitate perfectă și o curățire a seminței de in pentru ulei.
