Fasolea de grădină se cultivă pentru păstăile tinere, înainte de formarea semințelor, care se folosesc la pregătirea unor mâncăruri și în industria conservelor. Conținutul în elemente nutritive este destul de mare, ceea ce justifică răspândirea în cultură a acestei specii.
După unele cercetări, păstăile de culoare verde au un conținut mai mare în principii nutritive decât cele galbene.
Pentru o alimentație echilibrată, se consideră necesar un consum anual de 11 kilograme păstăi/om adult, dintre care 6 kilograme se regăsesc în conservele consumate ca alimente.
Fasolea de grădină se poate cultiva în mai multe sisteme de cultură. În funcție de locul de realizare se cunosc: cultura în câmp, cultura în solarii și cultura în sere. Dacă se face o clasificare în funcție de organizarea culturilor în cadrul rotației și succesiunii, cultura fasolei poate fi: pe ogor propriu, succesivă, dublă, asociată sau intercalată.
În cele ce urmează prezentăm tehnologia de cultură a fasolei urcătoare de grădină după metoda cultură în câmp.
Acest tip de cultură se realizează numai în ogor propriu, din cauza perioadei lungi de vegetație. Scopul culturii este acela de a asigura o cantitate cât mai mare de recoltă, în comparație cu fasolea de grădină (de 2-3 ori), pe o perioadă lungă de timp, practic din iulie până la căderea brumelor de toamnă.
De asemenea, acest tip de cultură asigură o folosire deosebit de intensivă a terenului, atât prin valoarea cheltuielilor, volumul de lucrări, cât și prin cantitatea și calitatea recoltei.
Cultura fasolei urcătoare se practică în mod curent în grădinile familiale și pe suprafețe mai mici în fermele agricole comerciale. De obicei, recolta se folosește pentru consum imediat, în stare proaspătă și mai rar pentru conserve, datorită, pe de o parte, calităților culinare excelente și pe de altă parte, pretabilității mai scăzute pentru conserve.
Tehnologia de cultivare a fasolei urcătoare de grădină este mai complexă, în special din cauza volubilității plantelor, perioadei mai lungi de vegetație etc.
Relațiile plantă-factori de vegetație
Fasolea este o plantă termofilă, temperatura minimă de germinație este de 8-10 grade Celsius, iar temperatura optimă este de 32 de grade Celsius. Temperaturile mai ridicate însoțite de o secetă atmosferică determină nefecundarea florilor, uscarea și căderea lor. Temperatura din timpul vegetației plantelor de fasole influențează deosebit de pronunțat perioada de vegetație.
Pentru a preîntâmpina o supraîncălzire a plantelor de fasole în regiunile de câmpie, unde insolația este puternică, se recomandă însămânțarea în rânduri duble, orientate de la est la vest, în acest fel creându-se condiții de umbrire reciprocă a plantelor. De asemenea, este indicată în aceste condiții însămânțarea fasolei în culise de porumb.
Față de umiditate, cerințele culturii de fasole urcătoare sunt diferite, pe faze de vegetație. O atenție deosebită trebuie acordată pe perioada de vegetație combaterii secetei atmosferice, care, în faza de înflorire și fecundare, poate duce la avortarea florilor și a bobocilor sau la nefecundarea florilor.
Vânturile calde și uscate din perioada înfloririi pot duce la pierderea recoltelor aproape în întregime.
Fasolea vegetează foarte bine pe soluri foarte diferite, preferând solurile cu textură mijlocie și cu un grad mare de fertilitate, cu un pH de 6-7,5%.
Rotația culturii
Fasolea este puțin pretențioasă față de planta premergătoare, asigurând producții ridicate după cerealele de toamnă, după cartof, sfeclă sau chiar porumb. Condițiile care se creează în sol prin pregătirea acestuia mai timpurie (acumularea nitraților, acumularea apei, aerisirea, combaterea buruienilor) se răsfrâng pozitiv asupra recoltelor de fasole.
Fasolea suportă monocultura doi sau chiar trei ani, fără să se remarce scăderea producției. Totuși, nu este indicată cultivarea în acest sistem din cauza apariției diferitelor boli specifice (rugina, antracnoza etc.), iar pe de altă parte, după fasole, se obțin foarte bune recolte de grâu după primul an de cultivare.
Fertilizarea
La fasolea urcătoare de grădină este obligatorie fertilizarea de bază, care trebuie să asigure o cantitate mai mare de elemente nutritive. Toamna, înaintea arăturii, se recomandă aplicarea a 400-600 de kilograme de superfosfat simplu, 200-300 de kilograme de sulfat de potasiu sau sare potasică și, foarte important, 60-80 de tone la hectar gunoi de grajd, aplicat, de preferință, plantei premergătoare.
Doza de azot se aplică în primăvară (100-150 de kilograme la hectar azotat de amoniu) împreună cu doza de potasiu, dacă aceasta nu a fost aplicată în toamnă sau s-a aplicat fracționat.
Este indicat ca la fasolea urcătoare să se facă un tratament la semănat cu Nitragin fasole, biopreparat care contribuie decisiv la fixarea azotului atmosferic necesar în alimentarea plantei.
Lucrările solului
În toamnă, terenul se ară la adâncimea de 25-28 cm, urmărindu-se o cât mai bună uniformitate a arăturii.
Până la venirea iernii, arătura se menține curată de buruieni; în primăvară, imediat ce se poate intra în câmp, se pregătește patul germinativ, prin trecerea cu grapa cu discuri perpendicular pe sensul arăturii.
Înainte de semănat se poate aplica un erbicid preemergent, care are drept scop distrugerea buruienilor apărute.
Sămânța și semănatul
Sămânța de fasole folosită pentru semănat trebuie să aibă puritatea de cel puțin 97%, iar facultatea de germinație de cel puțin 90%. Înainte de semănat, semințele se tratează cu Nitragin.
Epoca de semănat se stabilește în funcție de temperatura solului la adâncimea de semănat, ceea ce corespunde intervalului 10-25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea și Campia de Vest, 15-30 aprilie în partea centrală a Moldovei și Câmpia Transilvaniei.
Schema de înființare este deosebit de variabilă, în funcție de tradiție, de posibilitățile tehnice, materiale sau manageriale.
Elementul tehnic de bază care determină schema de înființare a culturii îl reprezintă modul de palisare. Dacă palisarea se face pe araci, cultura se înființează în cuiburi de 4-6 plante, aranjate în rânduri paralele de 80-100 cm între ele; distanța între cuiburi pe rând este de 50-60 cm. În acest fel, se realizează o densitate de 17-25 de mii de cuiburi la hectar sau 70-150 de mii de plante la hectar Dacă palisarea se face pe spalier, se respectă aceeași densitate și, parțial, aceeași schemă de înființare. În mod obișnuit, spalierul constă dintr-un rând de stâlpi de 200 cm, dispuși pe mijlocul stratului, la distanța de 8-10 metri între ei; la capătul de sus al stâlpilor se prinde o sârmă galvanizată, de 2-3 mm grosime. De o parte și de alta a stâlpilor se amplasează câte un rând de cuiburi, de 3-5 semințe fiecare, la distanța de 48-80 cm; distanța între cuiburi este de 40-60 cm. Densitatea ce se poate realiza variază între 18 și 36 de mii de cuiburi la hectar.
Norma de semănat este de 30-40 kilograme la hectar, în funcție de densitate, valoarea culturală și de masa a 1.000 de boabe.Adâncimea de semănat este de 3-4 cm; răsărirea se produce mai ușor, datorită semănării în cuiburi.
Lucrările de îngrijire
Deoarece perioada de vegetație este mai lungă, iar plantele sunt volubile, lucrările de îngrijire diferă față de fasolea de grădină. Astfel, numărul prașilelor și al udărilor este mai mare; se prășeste de 3-5 ori, mai ales pentru a combate buruienile dintre rândurile de plante; irigatul se face asemănător fasolei de grădină până la formare primelor păstăi, după care udările se repetă la 10-15 zile, cu norma de udare de 300-400 metri cubi la hectar.
Fertilizarea fazială este obligatorie; se recomandă 2-3 fertilizări, începând cu apariția primelor păstăi. Următoarele reprize de fertilizare se efectuează la circa 20 de zile una față de alta. Se pot folosi îngrășăminte complexe, în cantitate de 150-200 de kilograme, sau îngrășăminte foliare (5-10 litri la hectar), care dau rezultate foarte bune în perioada de dezvoltare completă. Combaterea bolilor prezintă unele particularități, determinate de portul volubil al plantelor. De regulă, se folosesc aceleași produse și metode indicate de specialiștii agronomi din zonele cultivate ca și pentru fasolea de grădină, mai ales pentru treimea inferioară a plantelor. În ceea ce privește combaterea atacului de dăunători, din cauza perioadei lungi de vegetație sunt necesare mai multe tratamente (5-6) față de fasolea de grădină, unde sunt suficiente două tratamente. Lucrările speciale la fasolea urcătoare sunt esențiale pentru reușita culturii. Acestea sunt: palisarea, ciupitul și carnitul. Palisarea se efectuează pe araci sau diferite tipuri de spalieri. În cazul spalierilor, plantele sunt dirijate pe sfori, câte o sfoară pentru fiecare cuib.
Ciupitul și carnitul nu sunt lucrări obligatorii, dar la unele soiuri cu creștere rapidă ciupitul asigură o bună ramificare a tulpinilor și un spor de recoltă remarcabil.Lucrarea se recomandă a se face de trei ori (se rupe vârful tulpinii la 60-80 cm, apoi la 100-120 cm și ultima dată când tulpina a ajuns la nivelul sârmei spalierului). Carnitul este recomandat pentru a stopa creșterea tulpinii și a grăbi maturarea păstăilor formate.
Recoltarea
Recoltarea se execută exclusiv manual, eșalonat, începând din prima decadă a lunii iulie până la căderea primei brume.
De regulă, se realizează 10-15 recoltări, la un interval de 6-10 zile. Producția variază în funcție de soi, densitate, zona de cultură și de tehnologia de cultivare; în medie, se obțin între 25-40 tone la hectar.
Victor Vătămanu
