Orhideele se întâlnesc pe aproape întreg globul, însă condiții favorabile de creștere se găsesc în pădurile tropicale umede din America Centrală și de Sud, precum și în climatul mediteranean sau temperat din Australia, europa și America de Nord.
Familia Orhidaceae este cea mai mare familie din regnul vegetal, ea cuprinzând peste 750 de genuri.
Asist. univ. drd. Florina Uleanu, universitatea din Pitești
La orhidee, partea ornamentală o constituie floarea, care prezintă cele mai interesante forme, uneori chiar bizare.
Alcătuită pe tipul 3, floarea este un perigon care prezintă o gamă foarte largă de forme și culori, în cadrul speciilor și hibrizilor.
Tepala, numită labelum, diferă de la o specie la alta: sabot, papuc (Cypripedium), barcă (Cymbidium), sac (Stanhopea).
Parfumul diferă ca intensitate și se ia în considerare la aprecierea orhideelor. Se cunosc și specii neodorante, cum este Cypripedium.
Florile pot fi solitare, ca la Cypripedium, sau grupate în inflorescențe de tip spic, simple sau compuse (Cymbidium, Phalenopsis).
Cattleya prezintă o floare cu două petale mai largi decât sepalele, labelum franjurat, colorată în nuanțe de mov, galben și alb.
Frunza este mare, coriacee.
Cypripedium (papucul lui Venus) are floarea cu labelum în formă de sabot, sepala dorsală cu vârful alb, petale verzi, nuanțate roz, tigrate. Frunza este lanceolată, coriacee. /Cymbidium (orhideea barcă) prezintă flori cu labelum în formă de barcă, colorate variat, unite în inflorescențe de tip spic drept, recurbat sau pendent. Frunza este lanceolată, de culoare verde clar. Prezintă în sol un pseudobulb. Phalenopsis prezintă flori în formă de fluturaș, albe, galbene, roșii, tigrate, unite în inflorescențe de tip spic simplu sau ramificat. Frunzele sunt în număr de 3-4, de culoare verde intens.
Exigențe ecologice
Orhideele sunt plante iubitoare de lumină, însă intensitatea acesteia trebuie corelată cu cea din locurile de origine ale speciei.
În sezonul cald, se recomandă umbrirea plantelor. Lumina de intensitate mare împreună cu căldura ridicată duc la apariția de arsuri pe frunze.
În fenofaza formării bobocilor și a florilor, necesarul de lumină este mai mare.
Expunerile estică și vestică sunt cele mai recomandate pentru orhideee.
În spațiile cu lumină insuficientă, se recomandă utilizarea iluminatului artificial.
În ceea ce privește factorul temperatură, cerințele orhideelor diferă în funcție zonele climatice din care provin. Astfel, speciile din zona rece necesită o temperatură de 10-13 grade Celsius noaptea și 16-26 grade Celsius ziua în sezonul cald, iar iarna temperaturile trebuie să se situeze între 10-13 grade Celsius noaptea și 16-18 grade Celsius ziua. Orhideele care își au originea în zonele temperate au nevoie vara de o temperatură de 16-18 grade Celsius noaptea, respectiv 21-27 grade Celsius ziua, iar iarna valorile sunt de 13-16 grade Celsius noaptea și 18-21 grade Celsius ziua.
Pentru speciile ce provin din zona caldă, temperaturile optime din perioada de vară trebuie să se situeze între 21 și 30 grade Celsius, iar iarna între 18 și 28 grade Celsius.
Factorul apă joacă un rol important în cultura orhideelor. Se recomandă ca udările să fie din abundență, dar pentru scurtă durată. Aplicarea udărilor se va face când substratul de cultură începe să se usuce. Intervalul dintre udări depinde de: temperatura aerului, de anotimp, substratul de cultură, vârsta și mărimea plantei.
Temperaturile ridicate impun aplicarea unor udări mai dese.
Umiditatea atmosferică optimă pentru cultura orhideelor se situează în jurul valorii de 60-70%. Se recomandă ca apa utilizată la udare să fie ușor acidă și la temperatura camerei. Udarea se execută prin turnarea apei direct pe pământul din ghiveci. O atenție deosebită se va acorda evitării curenților de aer. Substratul de cultură pentru orhidee se recomandă să fie: poros, bine aerisit, proaspăt, cu un pH ușor acid. Elementele componente ale substratului sunt: turba fibroasă, pământul de frunze, pământul de ferigi, cărbunele vegetal, perlitul, scoarța de conifere.
Metode de înmulțire
Orhideele se pot multliplica prin mai multe metode, însă cea mai simplă este înmulțirea pe cale vegetativă.
Divizarea tufei se utilizează la speciile de orhidee cu creștere simpodială, cum sunt Cymbidium, Cattleya. Această lucrare se realizează la plantele mari și bine formate. La speciile care prezintă pseudobulbi, divizarea se realizează când fiecare plantă prezintă minimum șase pseudobulbi.
Secționarea rizomului se execută cu ajutorul unui cuțit, iar ulterior se separă rădăcinile tinere. Rădăcinile bătrâne se vor elimina. Se recomandă badijonarea rănilor cu o soluție antiseptică. Fiecare diviziune astfel obținută se transplantează într-un substrat în care se va evita excesul de apă. Udările se execută prin pulverizarea solului.
Butășirea La speciile de orhidee monopodiale, înmulțiurea se face prin butași de vârf, care se plantează direct în ghivece, fără a mai fi nevoie de o înrădăcinare prealabilă. Speciile care prezintă tulpini lungi, cu numeroase noduri, se înmulțesc prin butași de tronsoane, cu 1-3 noduri, care se înrădăcinează pe un substrat de nisip sau turbă. La Phalaenopsis, se pot executa butași de tulpină florală, prin utilizarea porțiunii de mijloc a acesteia. Butașii prezintă 1 sau 2-3 noduri. Înrădăcinarea se realizează într-un substrat cu turbă fibroasă. Înmulțirea in vitro permite obținerea a milioane de plăntuțe identice cu planta-mamă. Această metodă este însă mult mai costisitoare, deoarece necesită laboratoare cu o dotare specială, precum și personal calificat.
Nicoleta Burtan
