Tehnologia recoltării şi transportului culturii de sfeclă de zahăr

Introducerea în practica agricolă a maşinilor de recoltat sfecla de zahăr a condus la perfecţionarea tehnologiei de cultivare a sfeclei de zahăr, după cum prezintă Z. Stănescu şi N. Bria. Prin specificul lor, maşinile de recoltat sfecla de zahăr impun anumite condiţii restrictive pentru cultură, al căror scop final este recoltarea produsului în timp scurt, fără pierderi şi de calitate superioară, corespunzătoare pentru prelucrarea în fabricile de zahăr

Condiţiile ce se impun culturilor de sfeclă de zahăr care urmează a se recolta mecanizat se referă la: răsărirea uniformă pentru ca sfeclele să aibă aproximativ aceeaşi dimensiune, rărirea plantelor făcută astfel încât să se asigure o distanţă de 18 cm între ele şi p desime de 80.000-100.000 plante/hectar, evitarea acoperirii capului (coletului) rădăcinilor cu pământ în timpul executării praşilelor mecanice şi manuale şi, în sfârşit, distrugerea buruienilor care apar în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie. Nerespectarea acestor condiţii face ca decoletarea, operaţiune de bază din procesul de recoltare a sfeclei de zahăr, să se facă necorespunzător, adică o mare cantitate de rădăcini să fie recoltată cu resturi de frunze, ceea ce provoacă greutăţi fabricilor de zahăr. Unităţile agricole dispun în prezent de maşini care asigură recoltarea în două faze (divizată), folosind o maşină pentru decoletat şi alta pentru scos rădăcini. De asemenea, sunt şi unităţi agricole care folosesc combine care la o singură trecere execută ambele operaţii: decoletarea şi scoaterea rădăcinilor. Recoltarea poate fi realizată divizat cu maşini pe 3 şi 6 rânduri sau prin recoltare directă. Cunoaşterea maşinilor şi a posibilităţilor de lucru cu acestea constituie o problemă de mare răspundere: fără aceasta, cei ce le folosesc nu vor putea asigura efectuarea în cele mai bune condiţii a procesului de recoltare a sfeclei de zahăr.

Indiferent de maşinile pe care le folosesc unităţile producătoare, decoletarea rădăcinilor de sfeclă de zahăr se face când acestea sunt în sol, prin palparea capului fiecărei sfecle. În acest sens, este de o deosebită importanţă reglarea distanţei dintre cuţit şi palpator, adică reglarea mărimii coletului ce se detaşează de pe rădăcina de sfeclă şi se adună împreună cu frunzele. Decoletarea bună se poate realiza numai în cazul unei dezvoltări normale a rădăcinii şi al reglării corespunzătoare a maşinilor. Se pot distinge însă mai multe cazuri. Este posibil ca rădăcinile de sfeclă să fie uniform dezvoltate, caz în care la o reglare făcută corect se realizează o decoletare uniformă. Sunt însă şi cazuri, din păcate însă încă multe, când rădăcinile cresc neuniform ca mărime, ca înălţime deasupra solului şi ca distanţă între ele. Mulţimea de situaţii solicită punerea în valoare a experienţei şi priceperii specialiştilor care trebuie să asigure un reglaj al distanţei dintre cuţit şi palpator echivalent cu media situaţiei din teren; în toate cazurile însă coletul nu trebuie să depăşească 30 mm. Sunt şi cazuri când rădăcinile au coletele de dimensiuni mari şi a decoleta corespunzător înseamnă a îndepărta, o dată cu frunzele, până la 25% din pulpă. Este lesne de înţeles că în asemenea situaţii decoletarea se face prin tăierea superficială a coletului. Decoletarea necorespunzătoare a sfeclei de zahăr duce la pierderi mari de recoltă.

Decoletarea sub limita mugurilor nevegetativi cu 1 cm provoacă o pierdere de 8% din producţie, iar dacă aceasta se face cu 3 cm mai jos, pierderile sunt de 22%. De aici iese în evidenţă, pe de o parte, necesitatea realizării unei culturi uniforme, pentru ca recoltarea să se facă în cele mai bune condiţii, iar pe de altă parte, necesitatea executării reglării cât mai economice a distanţei dintre cuţit şi palpator, având în vedere că produsul principal sunt rădăcinile de sfeclă. În cazul plantelor neuniforme nu se poate realiza o decoletare corespunzătoare decât cu pierderi mari de sfeclă şi deci este mai economic să se facă o decoletare mai înaltă. În mod practic, definitivarea reglajului distanţei între cuţit şi palpator se va face după unul sau două parcursuri, când se va putea aprecia calitatea lucrului, stabilindu-se necesitatea micşorării sau măririi distanţei între palpator şi cuţitul de tăiere. Foarte important este faptul că trebuie avut în vedere că, în funcţie de viteză de deplasare a tractorului ce acţionează maşina de decoletat, trebuie să se regleze şi turaţia palpatorului, astfel ca viteza periferică a acestuia să fie cu circa 10-20% mai mare decât viteza tractorului. Aceasta se realizează prin modificarea corespunzătoare a transmisiei. Dacă viteza periferică a palpatorului este sub 10% faţă de viteza de deplasare a tractorului, cuţitul de tăiere împinge rădăcinile de sfeclă şi le decoletează oblic, deoarece, din cauza turaţiei mici, palpatorul nu asigură menţinerea verticală a plantei. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul când viteza periferică este mai mare cu 20% faţă de viteza de deplasare a tractorului, numai că în această situaţie rădăcinile sunt împinse şi culcate înapoi de către palpator, decoletarea făcându-se tot oblic. Reglarea adâncimii de lucru trebuie să se facă ţinându-se seama de evitarea pierderilor de rădăcini prin dislocare. În mod practic, la adâncimea de 10-12 cm sunt extrase din sol toate rădăcinile, indiferent de mărimea lor.

Cât priveşte organizarea lucrului şi folosirea raţională a maşinilor de recoltat sfecla, trebuie menţionat că, prin strădania lor, mecanizatorul şi mânuitorul maşinii - acolo unde este cazul - contribuie la efectuarea unei lucrări de recoltare cu indici calitativi superiori. Înaintea începerii lucrului este obligatoriu ca parcela să fie pregătită pentru recoltarea cu combina. Astfel, sfecla trebuie recoltată şi evacuată de la capete acolo unde se întoarce maşina pe o lungime de 10-20 metri; nerespectarea acestei măsuri organizatorice duce la pierderea recoltei de pe această suprafaţă. Trebuie subliniată necesitatea realizării distanţei de 45 cm între două treceri ale semănătorii, asigurându-se astfel o folosire raţională a pământului. Maşinile de decoletat sunt echipate cu un curăţitor de rânduri. Acesta mătură frunzele de pe rândurile decoletate şi le aşază în afara rândurilor, într-o brazdă continuă. Lucrând fără acest curăţitor, frunzele rămase pe sol sunt preluate şi sunt scoase în afara rândurilor, dar ajung în mijloacele de transport, provocând greutăţi fabricilor de zahăr. Din această cauză, maşinile de decoletat trebuie să lucreze în permanenţă cu acest curăţitor. În niciun caz nu trebuie renunţat la operaţiunea de măturare a frunzelor. Actualele agregate agricole create special pentru recoltarea sfeclei de zahăr sunt dotate cu semnalizatoare montate în cabina mecanizatorului şi care indică în orice moment funcţionalitatea principalelor organe ale maşinilor. Aceste semnalizatoare trebuie puse în funcţiune şi urmărite îndeaproape pentru evitarea avarierii maşinilor.

Capacitatea de lucru a maşinilor este condiţionată şi de mijloacele de transport.

Caracteristic pentru maşinile de recoltat divizat pe 3 sau 6 rânduri este faptul că pe lângă fiecare maşină (combină) trebuie să se deplaseze mijloace de transport care să preia masa mare de rădăcini şi frunze. Întrucât recoltarea sfeclei de zahăr are loc într-o perioadă când mijloacele de transport sunt solicitate şi pentru alte lucrări, este bine ca sfeclele şi frunzele odată încărcate să fie duse direct la locul de destinaţie, fără a mai fi depuse în locuri intermediare de stocare (pe tarla, la capul sau marginile tarlalei, la margini de drumuri etc.). În acest fel se evită o serie de lucrări de încărcare şi descărcare, precum şi ruperea sfeclelor prin loviri repetate. Atunci când produsele recoltate, în special rădăcinile, sunt lăsate la marginea parcelei, trebuie să se recolteze după grafic şi să nu se lase pe câmp mai mult de o zi, pentru a evita pierderile. După cum este cunoscut, o mare suprafaţă cultivată în România este recoltată semimecanizat, utilizând dislocatorul, urmând ca ulterior să se facă manual strângerea, decoletarea şi formarea de grămezi pe câmp. Practica a demonstrat că se provoacă mari pierderi de recoltă şi se consumă combustibil neeficient atunci când grămezile de rădăcini pe câmp sunt mici (100-150 kilograme) şi neacoperite cu pământ, mai ales la începutul recoltării. Pentru a nu avea pierderi de recoltă prin tăierea rădăcinilor, dislocatorul trebuie să lucreze pe 3 rânduri, când semănatul s-a făcut pe 4-8 rânduri, iar organele active să fie bine reglate în ceea ce priveşte distanţa între rânduri, unghiul cuţitului faţă de orizontală şi adâncimea de lucru. În concluzie, socotim necesar să scoatem în evidenţă următoarele: maşinile de recoltat existente în dotarea unităţilor agricole realizează indici de lucru corespunzători, dar aceştia sunt influenţaţi negativ de starea culturii, în mod deosebit de rărirea neuniformă şi prezenţa buruienilor în perioada recoltării; pregătirea parcelelor pentru recoltarea mecanizată trebuie să înceapă în mod obligatoriu prin scoaterea rădăcinilor de sfeclă de la capetele lor, evitându-se în acest fel pierderile de rădăcini; folosirea maşinilor de recoltat nu este de conceput fără asigurarea mijloacelor de transport, care trebuie să lucreze în paralel cu acestea.