REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Tehnologii de protecție pentru livezile de măr

1/2/2026

0 Comments

 
Picture
​Echipa de Culturi speciale de la BASF și reprezentanții Agromec Ștefănești s-au întâlnit la finalul lunii ianuarie cu pomicultorii din Dâmbovița. Discuțiile tehnice despre protecția livezilor au vizat principalele boli ale mărului, soluții de diminuare a afectelor accidentelor climatice, în special înghețul de primăvară, dar și condiții și metode de utilizare a regulatorilor de creștere.
Pentru că atât rapănul cât și făinarea la măr sunt boli care afectează și fructele, cu scăderi calitative și cantitative semnificative, echipa companiei BASF a vorbit despre combaterea eficientă și mai ales despre reducerea rezervei de patogeni prin metodele tehnice și mecanice, cu accent pe igiena culturală și prevenție.
”Dacă nu stropim, după recoltat, două, trei, patru tratamente, avem 3-4 luni în care sporii circulă, din ce am lăsat pe jos anul trecut sau din ce vine de la vecini. La rapăn este sursa cea mai mare, pentru că are a doua fază de dezvoltare în sol, pe frunzele respective. Trebuie să cadă frunza sănătoasă. Și trebuie să avem grijă de treaba asta”, a atras atenția Florin Gheorghiu, expert tehnic Culturi horticole BASF.
Picture
​Rapănul nu este o boală care afectează doar frunzele, și poate fi considerată chiar o boală de depozit, dacă la păstrare ajung fructe infestate în partea a doua a vegetației. Ca și soluții, în portofoliu BASF este produsul Delan Pro, urmat de Revyona, care combat atât rapănul cât și făinarea, alături de Dagonis și Sercadis.
DelanPro acționează preventiv și îmbunătățește rezistența natural a plantei, iar formularea lichidă modernă acoperă uniform planta și este eficace chiar și în condiții de precipitații însemnate.
Revyona este cel mai nou produs fungic în portofoliu, un triazol de ultimă generație.
Ce trebuie reținut la el este că doza se calculează în funcție de suprafața peretelui foliar și are acțiune preventivă și curativă. Sercadis, un produs pe bază de fluxapiroxad 300 g/l, combate rapănul și făinarea la măr, doza fiind de 0,25 litri/ha. Se recomandă și în perioadele cu umiditate mare și creștere masivă pentru că formează cristale și se păstrează mai mult timp. Substanța activă se eliberează treptat.
Poziționat la începutul perioadei de vegetație, Scala este un produs care are efecte asupra rapănului, cu un mod complex de acțiune: de contact, translaminar și sub formă de vapori.
Kumulus este un fungicid pe bază de sulf care combate făinarea și are acțiune multi-site, cu risc scăzut de apariție a rezistenței.
Pentru bolile de depozit se recomandă Bellis, cu acțiune preventivă și curativă, eficace împotriva făinării la măr, a rapănului la măr și păr și a bolilor la depozitare.
Produsul Regali este un regulator de creștere foarte eficient dacă este folosit corect. Reduce creșterile vegetative, dar are și efect de mărire a rezistenței fiziologice la diferiți agenți patogeni, controlând și focul bacterian.
Atenție deosebită la produse generice în perioadele critice!
 
Cornel Bocovineanu din Cotnari a explicat cum a aplicat Regalis în plantația sa de cireș superintensiv, cum a reglat dozele pentru fiecare specie și chiar soi în parte, fiind un produs foarte tehnic.
Pentru a limita creșterile de la vârf ale cireșului de exemplu, el a folosit numai duzele din partea superioară, orientate către partea de sus a coroanei. Astfel a reglat creșterea vegetativă reușind să controleze mai bine expunerea coroanelor la lumină și masa lemnoasă căzută la tăieri. Este un produs eficient, însă dozele trebuie reglate funcție de specie și de varietate, precum și specificul fermei, a mai atras el atenția. Și aplicat simplu, nu în amestec cu alte produse.
O altă boală cu efecte grave este moniloza, favorizată de vânt, umiditate ridicată atmosferică, diferențe mari de temperatură de la zi la noapte sau temperaturi mai mici decât normal. Monitorizarea este foarte importantă, de aceea este vital să se facă tratamente preventive, din timpul iernii în funcție de presiunea infecției. Pentru un control eficient - de la trei la șapte tratamente, începând cu unul cupric pe timp de repaus, apoi de la dezmugurit și apariția butonului floral sunt câteva momente cheie.
Fungide eficiente omologate sunt: Signum, Revyona, la care se recomandă alternarea substanțelor. 
Picture
Sisteme antiîngheț și antigrindină
Pentru că anul trecut atât pomii fructiferi cât și vița de vie au suferit pierderi foarte mari din cauza înghețului de primăvară, spaniolii de la SPAG GROUP reprezentați în România de Agromec Ștefănești, au prezentat Sisteme inovatoare de protecție inteligentă antiîngheț și antigrindină.
Mihai Stanciu a explicat cum funcționează echipamentul antigrindină: ”tehnologia produce unde de șoc cu ultrasunete în zona de furtună, din 7 în 7 secunde, iar la final bucățile de gheață se topesc sau se sparg și ajung pe sol sub formă de ploaie sau cel mult lapoviță.
Echipamentul este conectat la sistemul radar de avertizare meteo care monitorizează furtunile, ceea ce îl face să funcționeze cu puțin timp înainte de pornirea grindinei și se oprește imediat după trecerea pericolului”.
Un singur dispozitiv poate proteja până la 80 de hectare.
Sistemul antiîngheț este un turn eolian de 11 m înălțime cu care protejează până la 6-7 hectare, de temperaturi de până la -4 grade C, iar dacă are și sistem de încălzire suplimentar, poate să ofere protecție împotriva înghețului de la temperaturi de până la -6oC.
Așadar, dispozitivul are capacitatea de a crește temperatura până la valori pozitive pe zona sa de influență. Sistemul funcționează pe baza principiului de inversiune termică prin aducerea aerului cald de deasupra, la nivelul plantelor. Poate fi dotat cu diferite tipuri de motoare (electrice, GPL; diesel etc).
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE