Timac Agro România,la 3 ani de activitate pe piața fertilizanților

7 minute de citit

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat în data de 28 octombrie primele plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic pentru anul 2008, pentru aproximativ 80.000 de beneficiari.

În data de 20 noiembrie, Timac Agro România, filiala Grupului Roullier din Franța, a organizat la Poiana Brașov cea de-a III-a ediție a Conferinței anuale.

Ca de fiecare dată, evenimentul a fost dedicat partenerilor săi de distribuție, care operează atât la nivel național (Aectra, NaturEVO, Alcedo), cât și local.

De asemenea, în cadrul conferinței, cei care au obținut rezultate bune din punct de vedere al vânzărilor au fost premiați: Glissando, Victoria Intermed, Bioplant Chemirol, Agrovet Slobozia, Agrotex, Dafcochim, Găitan M 93, Agrisan.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor cadre didactice universitare: conf. dr. ing. Horia Victor Hălmăjan, de la USAMV București, și conf. dr. ing. Cornel Becherescu, cercetător principal II în domeniul îngășămintelor chimice, de la Facultatea de Agricultură Craiova.

Ediția din acest an a reunit aproximativ 200 de participanți.

Grupul Roullier a luat ființă în anul 1959, iar de atunci producerea îngrășămintelor chimice constituie una dintre principalele sale domenii de activitate.

Bazându-se pe cercetarea științifică de înalt nivel în identificarea celor mai bune soluții nutriționale, compania franceză a realizat multe produse revoluționare în domeniu. Unele dintre acestea au la bază biomolecule extrase din alge marine, care permit ca elementele nutritive să devină disponibile pe toată perioada de vegetație a plantei, în funcție de necesitățile acesteia. Asemenea produse sunt folosite și de fermierii români, care au înțeles că aceasta este o modalitate sigură de obținere a eficienței agronomice și economice.

„Trebuie să vedem fertilizarea ca pe o investiție în productie, nu ca pe un cost”, a susținut directorul de marketing al Grupului Roullier, dl Jean Nicolas Simon, în cadrul conferinței. Folosirea judicioasă a unui produs presupune cunoașterea cerințelor nutriționale specifice fiecărei culturi în parte, pe fenofaze de dezvoltare. De asemenea, la stabilirea planului de fertilizare a unei culturi agicole se va ține seama și de condițiile pedoclimatice din zonă.

„În regiunile secetoase, fertilizarea pe bază de azot crește sensibilitatea plantei la deficitul de apă”, a mai adăugat dl Nicolas Simon, care în final a apreciat că respectarea tehnologiei asigură producții mari și de bună calitate.

La sfârșitul anului 2008 însă acest lucru s-a putut realiza mai greu, pe de o parte din cauza crizei financiare, pe de alta, din cauza prețului ridicat al îngrășămintelor, care au făcut ca o parte din fermieri să nu poată achiziționa cantitățile necesare.

Dl Adrian Drăgan, director general al Timac Agro România, a subliniat faptul că lipsa fertilizării cu fosfor la culturile înființate în această toamnă poate produce probleme mari cultivatorilor, deoarece sistemul radicular al plantelor este slab dezvoltat și rezistența la frig este mai mică.

În România, lipsa lichidităților și accesarea cu greutate a unor credite bancare au făcut ca unii fermieri să nu mai investească în îngrășăminte, ceea ce va duce la obținerea unor producții mici și de slabă calitate.

Agricultorii vest-europeni au procedat într-un alt mod, alegând să fertilizeze cu doza corespunzătoare cel puțin o parte din suprafața fermei, având astfel o anumită siguranță.

Există diferențe și în ceea ce privește modul de achiziție al fertilizanților.

Majoritatea fermierilor români achiziționează îngrășăminte chimice în perioada de aplicare, în timp ce agricultorii din alte state membre își fac stocuri cu mult timp înainte.

În condițiile unei cereri din ce în ce mai mici pentru fertilizanți, prețurile au o tendință de scădere, iar agricultorii așteaptă reduceri de prețuri. Trebuie știut însă faptul că un produs cu preț mic nu este neapărat un produs ieftin. El poate deveni scump dacă este achiziționat și aplicat în afara perioadei optime.

Un nou centru de cercetare

Grupul Roullier este într-o continuă dezvoltare a capacității de producție, ajungând să dețină 37 de fabrici. În tot acest timp, s-a pus un accent deosebit pe protecția mediului înconjurător, securitatea salariaților și obținerea unor produse eficiente.

Cele trei laboratoare de cercetare ale Grupului asigură suportul științific pentru producție.

Vincent Besnard, directorul Grupului Roullier în zona de S-E a Europei, a anunțat intenția Roullier de a deschide un nou Centru de cercetare în această zonă, care va impune dezvoltarea de parteneriate cu instituțiile de cercetare din fiecare țară.

Calitatea fertilizanților înseamnă eficacitate

Anul 2008 a reprezentat pentru Timac Agro România un an în care a avut loc în primul rând reorganizarea forței de vânzări, prin numirea a doi directori zonali, opt directori regionali și prin dublarea numărului de ingineri agronomi. Cu aceasta forță de vânzări, cantitățile vândute în 2008 s-au dublat față de anul 2007, iar cifra de afaceri s-a triplat. Aceste rezultate s-au datorat atât unor factori conjuncturali, cum ar fi disponibilitatea în lunile iulie și august a unor produse bine poziționate din punct de vedere al raportului calitate/preț, cât și unor factori structurali: competența crescută a forței de vânzări, îmbunătățirea rețelei de distribuție, produse de foarte bună calitate și o politică comercială adecvată.

Pentru campania de toamnă, în topul celor mai vândute produse s-au aflat atât cele noi: EUROCEREAL (10-20-0 + 30% SO3 + 0,1% Zn + 0,1% Cu), TIMAC NPS 49 (3-22-0 + 24% SO3 + 29% CaO + 0,15 B) și TIMASTART NPS 53 (8-18-0 + 27% SO3 + 21,8% CaO +0,15% B + 0,1% Zn), cât și produsele mai vechi : TIMASTART DUO (8-30-0 + 9 SO3 +20 CaO + 0,1 B) și TIMASTART PLUS (8-30-0 + 4 SO3 + 27 CaO + 0,15 B).

Ne-am obișnuit deja cu faptul că Timac aduce pe piață fertilizanți care se diferențiază de celelalte îngrășăminte prin specificitățile lor, care de fapt sunt brevete ale Grupului Roullier: Mesactyl – pentru crearea unei zone de micropH în zona de absorbție a rădăcinilor, Basifertil MPPA – molecula polifenolică cu rol în deblocarea elementelor din sol și protejarea lor împotriva unor blocaje ireversibile; Bio-actyl – complex organic activat pentru protecția elementelor; N-Pro pentru stimularea nitrat reductazei, enzima care transformă în frunză azotul nitric în azot amoniacal. Toate aceste molecule înglobate în fertilizanți, care duc la creșterea coeficientului real de utilizare, sunt rodul propriilor centre de cercetare și a contractelor încheiate cu Institute Naționale de Cercetare. Este foarte important ca din cantitatea totală de substanțe active conținută într-un fertilizant plantele să folosească cât mai mult.

Cum se poate realiza acest lucru?

Fie prin diminuarea pierderilor, fie prin eliminarea treptată a elementelor în soluția solului și evitarea blocajelor, ce uneori pot fi ireversibile, fie prin prezența unor macroelemente secundare sau microelemente care pot acționa în sinergism cu macroelementele principale. Acestea sunt doar câteva dintre avantajele fertilizanților solizi oferiți de Timac pe piața din România.

Dacă ne referim la gama biostimulatorilor radiculari și foliari, aceștia conțin biomolecule extrase din alge cu rol în primul rând în creșterea rezistenței la stres, în stimularea absorbției și intensificarea fotosintezei și apoi în nutriție radiculară sau foliară.

Din această gamă, a biostimulatorilor, în topul vânzărilor din anul 2008 se află Fetileader Vital 954, folosit cu succes atât în cultura mare, cât și în legumicultură, pomicultură, viticultură, și Fertiactyl Starter, utilizat în special la sfecla de zahăr și legume, dar și la cultura de rapiță care a fost semănată în afara epocii optime.

Timac Agro România are soluții și pentru fertirigare, gama KSC fiind fertilizanți hidrosolubili creați în funcție de faza de vegetație în care se aplică: KSC I ( 14-40-5 + 13 SO3 + 0,1 Fe + 0,05 Cu + 0,1 Zn + 0,1 B + 0,01 Mo); KSC II (23-5-5 + 29 SO3 + 0,1 Fe + 0,05 Mn + 0,1 Zn); KSC III (15-5-35 + 0,1 Fe + 0,1 B + 0,01 Mo); KSC VII (15-0-9 + 20 CaO).

Și aceste produse au ca specificitate complexul PHYT-actyl, adică un extract concentrat și liofilizat de substanțe biostimulante de origine vegetală, cu rol în dezvoltarea radiculară, în creșterea duratei de viață a cloroplastelor, în precocitate, creșterea rezistenței la stres și îmbunătățirea vieții microbiene.

Pentru gama amelioratorilor nutriționali, Factorul PRX se găsește în produsele cunoscute sub denumirea de Corona: CORONA N (21-7-7 + 18% SO3 + 2% MgO + 0,1% B +0,1% Cu +0,1% Fe +0,1% Mn +0,1% Zn); CORONA K (8-11-39 + 0,1% B +0,1% Cu +0,1% Fe +0,1% Mn +0,1% Zn) și CORONA B 15%B, fiind un complex de polizaharide de origine vegetală extrase din alge și turbă de cea mai bună calitate, cu rol în stimularea absorbiției, în intensificarea fotosintezei și producerea de fitoregulatori.

Fertilizanții Timac se diferențiază de celelalte produse prin faptul că aceștia asigură o îmbunătățire a structurii solului, o nutriție a plantelor printr-un raport adecvat între N:P:K, prezența macroelementelor secundare și microelementelor și susținerea unei absorbții fără întreruperi în condiții de stres datorită biomoleculele activate.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani