Se pare că trăitorii din spațiul Carpato- Danubiano-Pontic au fost predestinați dintotdeauna să plătească.
Astfel, ei au plătit în multimilenara și dramatica lor istorie cu aur și cu sânge cutezanța de a nu se lăsa cuceriți, sau mai direct spus „asimilați“.
Au plătit pentru îndârjirea de a-și conserva apartenența, tradițiile, credința și chiar voința de a se constitui într-un stat unitar, asemenea celorlalte națiuni europene.
Au plătit înaintașii noștri în lunga lor istorie de supraviețuire, fie pentru că au fost nevoiți să aibă coloană vertebrală prea flexibilă, fie, din contră, că au avut șira spinării prea rigidă.
Au plătit în principal pentru apartenența lor funciară, pentru patosul cu care și-au iubit și apărat brazda străbună, dar și pentru eșuatul experiment al colectivizării agriculturii. Paradoxal și nedrept, plătesc și în prezent pentru pravilele prea des schimbătoare pe care nu le cunosc în profunzime și care îi obligă să-și caute dreptatea prin tribunale pentru redobândirea pământului avut în proprietate din tată-n fiu. Uneori însă, după ani de pelerinaje prin citadelele dreptății, românii noștri sunt puși în situația de a bea până la fund cupa dezamăgirii și a umilinței, constatând că dreptatea lor a fost drămuită cu un cântar foarte bizar. Viața merge însă mai departe…
Am fost admiși în selectul club al mult râvnitei Europe, însă, din păcate, am intrat fără a cunoaște profund regulile jocului, cu anumite reminiscențe și fără să ne negociem „la sânge“ viitorul.
În acest sens, aflăm cu falsă mirare că în unele domenii (și mă refer la agricultură!) suntem pe drumul cel bun, dar și că infrastructura noastră deseori scârțâie când este pusă la treabă, în tandem cu structuri similare din UE.
Nu reușim „din prima“ să identificăm corect proprietățile și pe aparținători, ceea ce îl determină pe contribuabilul european să nu-și desfacă barierele pungii potrivit dorințelor noastre.
În acest sens, trebuie să conștientizăm adevărul, poate dureros pentru unii, că matehnele trecutului au apus și că nu mai ține cu raportări umflate din condei, cu jumătăți de adevăruri și cu lamentări. Nu mai avem nici o șansă fără muncă!
Interesul comunitar, ca și cel național, este să progresăm, iar cu înlesnirile financiare care ni se acordă să mai tragem câteva brazde pe cele 4 milioane de hectare nelucrate de ani buni.
Să încetăm odată pentru totdeauna să fim doar plătitori, să mai fim și onești încasatori, deoarece că a sosit momentul să ne valorificăm șansa, pentru că
Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă!
Simona Munteanu
