
Elena Mateescu, șef laborator Agrometeorologie, Administrația Națională de Meteorologie
Cum apreciați evoluția condițiilor agrometeorologice în luna iulie și cum a influențat aceasta starea culturilor agricole?
Nota caracteristică a lunii iulie o reprezintă cantitățile de precipitații situate între 51 și 296 l/mp, în majoritatea zonelor agricole, în intervalul 22-26 iulie înregistrându-se cantități deosebit de mari (76-194 l/mp) în cea mai mare parte a Maramureșului, jumătatea de nord a Moldovei și nord-estul Transilvaniei. Cele mai mari valori s-au înregistrat în data de 24 iulie și au atins 105,1 l/mp la Cotnari, 111,8 l/mp la Rădăuți și 130,7 l/mp la Suceava.
Precipitațiile au fost predominant sub formă de aversă, dar și torențiale, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Local, în Dobrogea, Moldova, Crișana și Transilvania, precipitațiile asociate cu grindina și vântul puternic au afectat parțial culturile de câmp și pomi-viticole (aparat foliar perforat/sfâșiat la prășitoare, lanuri culcate în „vetre”, scuturarea boabelor la grâul de toamnă, ruperea ramurilor tinere la pomii fructiferi și a lăstarilor la vița-de-vie etc.).
Cantitățile de apă abundente și chiar excedentare au produs, de asemenea, inundații pe suprafețe agricole extinse din nordul și estul țării (județele Maramureș, Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava), determinând băltiri de apă de lungă durată la suprafața solului, asfixierea plantelor și chiar compromiterea parțială și/sau totală a culturilor de câmp.
Pe arealele agricole extinse din jumătatea nordică a țării, ploile înregistrate au contribuit la refacerea conținutului de umiditate a solului, însă în sudul și sud-estul țării s-a menținut fenomenul de secetă pedologică, pe fondul precipitațiilor deficitare (sub 50 l/mp), comparativ cu cerințele ridicate față de apă ale plantelor din această perioadă, dar mai ales distribuției neuniforme a acestora pe parcursul întregii luni.
Sub aspect termic, în zilele cele mai calde valorile de temperatură s-au situat frecvent între 30 și 35 grade, îndeosebi în zonele sudice și vestice alte țării, fapt ce a contribuit la accentuarea stresului termic, care, asociat cu deficitul de apă din sol, a determinat deprecierea stării de vegetație a culturilor prașitoare, în special în zonele agricole din sudul și sud-estul țării.
Pentru pregătirea terenului în vederea semănatului, este necesar să avem o rezervă minimă de apă în sol. Care este starea actuală?
La data de 30 iulie, starea de aprovizionare cu apă a solului este foarte diferențiată în teritoriu. În vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul țării, rezerva de umiditate în cultura de porumb neirigată înregistrează valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, iar în sudul Olteniei, Munteniei și al Moldovei, precum și în Dobrogea se menține seceta pedologică cu diferite grade de intensitate (moderată, puternică și, local, extremă).
De asemenea, în nord-estul teritoriului se înregistrează excese de umiditate în sol, ca urmare a precipitațiilor deosebit de abundente căzute în intervalul 22-26 iulie. O situație similară, când la nivelul întregului teritoriu agricol al țării s-au semnalat valori deosebit de diferențiate ale rezervei de apă în sol, respectiv deficite de umiditate în sol în sudul și sud-estul țării și excese de apă în nord-estul țării, s-a înregistrat și în vara anului 2006, respectiv 10 august 2006, când la Rădăuți, în Moldova, în data de 10 august au căzut 97,4 l/mp, iar pe întreaga lună, cuantumul precipitațiilor a fost de 251,8 l/mp.
Având în vedere faptul că, pe multe suprafețe s-au executat deja lucrările de eliberare a terenurilor, se recomandă pregătirea acestora pentru campania de toamnă, prin efectuarea de arături de vară, în special pe suprafețele cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
În sudul și sud-estul țării, acestea se vor putea efectua cu dificultate, având în vedere deficitul de apă din sol, iar pentru o bună conservare a apei în sol va fi necesară aplicarea unor lucrări superficiale.

Cum se poate caracteriza seceta instalată în unele zone ale țării încă din luna iunie și care sunt efectele negative ale acestui fenomen meteo?
Deși în luna iulie cantitățile de precipitații au fost, în general, normale și chiar excedentare în centrul, nordul și nord-estul țării, distribuția neuniformă a acestora nu a asigurat cerințele optime ale plantelor pe parcursul formării elementelor de rod. În acest an, fenomenul de secetă pedologică s-a manifestat, în special, în zonele agricole din sudul și sud-estul țării, iar intensitatea a fost moderată, puternică și, local, extremă. De asemenea, în aceste zone s-au înregistrat și zile cu valori maxime de temperatură a aerului de peste 30-32 de grade (zile de arșiță), care, asociate cu deficitul de apă din sol, au determinat deprecierea treptată a stării de vegetație la culturile de porumb și floarea-soarelui. Comparativ cu anul agricol anterior, intensitatea fenomenului și suprafețele posibil afectate vor fi mai reduse, cele mai mari deficite de apă în sol înregistrându-se în sudul Olteniei, Bărăgan și Dobrogea, zonele cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă în țăra noastră.
Condițiile agrometeorologice din lunile iunie, iulie, august au influențat, în mod deosebit, culturile prășitoare de porumb și floarea-soarelui. Care este starea actuală de vegetație și cum considerați că va fi nivelul de producție al acestora?
Pe arealele din sudul și sud-estul țării, unde deficitul de apă a fost de lungă durată (peste 15-20 de zile), în special în perioada cu cerințe maxime față de apă ale plantelor, ritmurile de vegetație au fost forțate în zilele cele mai calde, înregistrându-se frecvent ofilirea temporară și răsucirea frunzelor în orele de amiază, îngălbenirea/uscarea parțială/totală a celor bazale, plante cu talie redusă și subdimensionarea elementelor de rod (știuleți, capitule).
În zonele vestice, centrale și nordice, vigurozitatea plantelor se prezintă în general bună și medie, pe fondul unei rezerve satisfăcătoare de apă în sol până la optimă, înregistrată în special în perioada critică a plantelor (iunie-iulie).
Cum se va caracteriza vremea în perioada următoare, având în vedere, în special, regimul precipitațiilor pentru această perioadă a anului?
Este posibil să mai avem fenomene meteo extreme (vijelii, inundații, intensificări de scurtă durată ale vântului), care să influențeze perioada de pregătire a campaniei de toamnă?
În ultima lună de vară, regimul termic al aerului va fi mai ridicat decât în mod obișnuit în majoritatea regiunilor. În zilele cele mai calde, temperaturile maxime pot depăși 35 de grade în zonele de câmpie.
În cele mai reci nopți, temperaturile minime pot coborî sub 10 grade în zonele depresionare din centrul și nordul țării.
Cantitățile de precipitații se vor încadra, în general, în limitele normale, exceptând sudul țării, unde local se pot înregistra deficite pluviometrice. Ploile vor avea caracter de aversă, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua izolat aspect de vijelie. Vor fi și condiții de grindină.
Care sunt metodele de monitorizare și identificare a fenomenelor meteo negative și ce avantaje aduc acestea în activitatea specialiștilor agrometeorologi?
Atenționările și avertizările emise pentru diferite intervale de anticipare, respectiv foarte scurtă durată (nowcasting) și scurtă durată (24 ore, 2-3 zile), însoțite de imagini radar, permit cu o acuratețe foarte bună (peste 85-90%) identificarea situațiilor meteo extreme, respectiv fenomene meteo periculoase ce pot afecta siguranța vieții oamenilor și a bunurilor.
Avertizările de cod galben, portocaliu sau roșu emise pentru diferite intervale de timp și regiuni semnifică gradul de intensitate și durata fenomenelor meteo periculoase, iar transmiterea în timp util permite autorităților să intervină, astfel încât pagubele să fie mult diminuate.
Toate aceste date, alături de informațiile furnizate cu ajutorul modelelor utilizate în activitatea de prognoză le permit specialiștilor agrometeorologi să evalueze influența condițiior meteo asupra creșterii și dezvoltării plantelor agricole.
De asemenea, estimările pe termen lung privind rezerva de apă din sol oferă o imagine de perspectivă privind calendarul lucrărilor agricole și adaptarea tehnologiilor la conținutul de umiditate din sol. Nu în ultimul rând, sunt importante măsurătorile de specialitate (fenologice, de umiditate a solului, indici de vegetație etc.) care se fac în platformele agrometeorologice reprezentative pentru întreg teritoriul agricol al țării sau zone de interes agricol afectate de deficite/excese de apă în sol, în scopul verificării datelor obținute din modelele agrometeorologice de bilanț al apei în sol sau prognoze de apariție a unor faze fenologice. De aceea, monitorizarea curentă a stării vremii și a condițiilor meteorologice, precum și măsurătorile de specialitate efectuate în platformele agrometeorologice completează întreg procesul de evaluare a impactului factorilor de mediu asupra stării culturilor de câmp și evoluției acestora.
Victor Vătămanu

















