REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Un an promițător pentru culturile de toamnă, sub presiunea bolilor foliare

1/6/2026

0 Comments

 
Picture
​Culturile de toamnă se prezintă mult mai bine în acest sezon, datorită refacerii rezervei de apă din sol și condițiilor favorabile din toamnă și iarnă. Totuși, presiunea ridicată a bolilor foliare și necesitatea unor verigi tehnologice bine aplicate rămân provocări importante pentru fermieri. La Agriplanta-RomAgroTec, reprezentanții Saaten Union au vorbit despre starea culturilor, recomandările tehnologice pentru creșterea productivității și noutățile din portofoliul companiei.
”Având în vedere ultimii 4-5 ani, câmpul de cereale arată mult mai bine pentru că s-a refăcut rezerva de apă din sol. Situația culturilor de toamnă este una bună anul acesta, am avut o iarnă normală, cu zăpadă, o toamnă, cu precipitații suficiente în noiembrie, astfel încât să se refacă rezerva de umiditate. Și aici vorbim și despre zone precum Călărași, Ialomița, chiar și Oltenia, unde s-au semănat și suprafețe mari cu rapiță. Așadar, rapița și păioasele se prezintă bine la acest moment, în special orzul și în maxim două săptămâni începem să ne pregătim de recoltat”, spune Cornelia Pistol, director vânzări Saaten Union, viitor director general.
”Deși condițiile de umiditate în sol au ajutat, a fost și presiune mare de boli. Au apărut multe focare de septorioză și făinare la culturile de păioase, dar nu au mai pus probleme, ca anul trecut, afidele și tripșii, inclusiv pe culturile de mazăre. La acest moment și culturile de primăvară arată bine și datorită ultimelor precipitații au beneficiat de un start bun. În câmpurile noastre, răsărirea este uniformă atât la porumb cât și la floarea soarelui”, a mai precizat ea.
 
Rotația, culturile premergătoare, densitate optimă
Una dintre recomandările Saaten Union se referă la introducerea culturii de mazăre de toamnă, dar și de primăvară, în asolamente. Mazărea de toamnă aduce un spor de azot, mai ales că grâul și orzul sunt consumatoare mari. Doar foliar, fără fertilizare de bază, nu se poate asigura o productivitate ridicată, pentru că este vorba de numărul de frați fertili.
”Deci este important să ne uităm și la plantele premergătoare, concomitent cu lucrările solului. De asemenea tratamentele preventive, mai ales T1, dacă îl scăpăm, ne creează pierderi foarte mari de până la 30%. În prima etapă e vorba de făinare, apoi septoria, boli care sunt păguboase și care pot fi prevenite cu un simplu tebuconazol”, a explicat Cornelia Pistol.
Erbicidarea este și ea o verigă ce nu trebuie neglijată, pentru a nu lăsa competiție culturii de bază pentru resurse (hrană și lumină), mai ales în condiții de lipsă de precipitații.
Stabilirea densității potrivite cu condițiile de sol și varietatea semănată pot duce la sporuri de producție. De exemplu, la soiurile de orz ale companiei, Mihai Mirițescu recomandă aplicarea unor regulatori de creștere, datorită faptului că plantele au un spic mare și la maturitate, la vânturi mai puternice, pot cădea. Dar și producțiile sunt mari, de 12 - 13 tone/ha. În general la grâu e vorba de densități de 360-370 de boabe/mp, pentru că plantele sunt performante și au un grad foarte mare de înfrățire, deci necesarul este mai mic.
La rapița, Rapool hibrizi au rezistență la scuturare, la Phoma, la virusul galben al ridichiei. Au capacitate mare de ramificare și de aceea se testează densități mai reduse. ”Noi acum recomandăm la hibrizii noștri distanțe de 37,5 cm, dar noi semănăm în câmpurile noastre demonstrative și la 50 cm și la 70 cm, reducând cantitatea de sămânță la hectar. Deci cea mai mare producție până acum am obținut-o la varianta unde am semănat 30-35 de boabe /mp și la 70 cm între rânduri, neirigat. Însă nu e neapărat o recomandare, pentru că în general la noi terenurile sunt foarte îmburuienate, toamna este destul de secetoasă, iarna, la fel. Nu știi cum va fi și atunci dacă nu sunt condiții favorabile, să reduci deja numărul de plante pe metru pătrat poate fi riscant. Fermierul trebuie să-și facă calculul pe o producție medie, investițiile să le facă pentru o producție medie, dar totodată trebuie să țină cont de vremea. Dacă e secetă, dacă nu a ramificat trebuie calculate aplicările de substanțe și îngrășăminte pentru a nu depăși cheltuielile”, a mai spus Mihai Mirițescu.
 
Noutăți în portofoliul Saaten
Orzul este una dintre speciile la care Saaten Union are o poziție foarte bună în piață.
”Au fost foarte mulți fermieri care ne-au spus că la în fermele lor cultura arată mult mai bine decât parcelele noastre, ceea ce ne bucură. În plus, cei care nu au testat încă, întreabă de varietatea noastră de orz SU Ellen, soi cu înfrățire foarte mare, un excelent comportament la ariditate și iernare, și producții stabile. Dintre varietățile de grâu, Katarina este printre cele timpurii, adaptat la secetă și arșiță atmosferică, start rapid în primăvară, calitate pentru panificație.
Papillon e semitimpuriu s-a comportat și el foarte bine sezonul acesta, are înfrățire intensă, e tolerant la ariditate, are producții ridicate și conținut mare de proteină. Tika Taka este semitimpuriu, un grâu cu înfrățire puternică, rezistent la cădere, frați fertili, tolerant la stres termic, cu producții mari și constante. Toate acestea sunt elemente importante pentru producătorii noștri pentru că e vorba de costuri. Noi, ca și companie care vinde semințe, tot timpul le recomandăm să ia în calcul cât vor să obțină ca și productivitate, să planifice un buget și de aici -un calcul invers pe hectar. Și ne întoarcem bineînțeles la lucrurile de bază, precum rotația culturilor”, a precizat managerul de vânzări Saaten.
Mousqeton este unul dintre soiurile noi semitimpurii la grâu, rezistent la cădere vigoare foarte bună și creștere rapidă în toamnă, foarte bine adaptat dar recomandat mai ales în fermele care au un nivel de precipitații, când umple bobul (undeva la sfârșit de mai, început de iunie). Are o toleranță ridicată la principalele boli foliare, toleranță la rugina galbenă și brună, în special când avem umiditate și temperatură ridicată. Conținut de proteină 12,5-13. Saaten Union are în portofoliu mai multe soiuri de grâu din gama A de panificație, sau hibrizi de grâu precum SU Hyankee sau Hytoni. ”Deci la aceste soiuri de grâu apar probleme cu căderea doar în cazul fertilizării excesive, neuniforme cu azot”, a precizat și Mihai Mirițescu.
Compania este recunoscută de fermieri și pentru soiurile de orz, precum SU Ellen cu productivitate, toleranță la cădere, elasticitate bună. Noutate este SU Midnight, este un soi semi-timpuriu, din aceeași genetică consacrată, are aproximativ 5 zile ca și perioada de vegetație mai lungă decât Ellen, dar important, se remarcă prin flexibilitatea paiului. Compania testează și alte noutăți la orz. De asemenea, soiurile de orzoaică pentru bere sunt pe lista verde Heineken, iar ca noutate, este Sting – un soi semitimpuriu care poate fi semănat atât toamna (la 1-15 noiembrie), cât și primăvara devreme, în prima epoca de semănat, adică la sfârșit de februarie-început de martie.
”Soiurile de toamnă sunt mai productive decât cele de primăvară, dar reprezintă o alternativă bună dacă nu am reușit să semănăm toamna. Cel mai important pentru noi este ca fermierul să vadă real comportamentul diferitelor soiuri în condiții de stres (cum este acum în zona de vest, fără precipitații). Degeaba arăt eu un soi de top, când în condiții de fermă nu face producție”, a subliniat Mihai Mirițescu.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE