În vremurile actuale, mai precis în luna octombrie, creștinii o sărbătoresc pe cuvioasa Paraschiva, născută într-un sat al Traciei, numit în vechime Epivata. Părinții ei erau de neam bun și foarte înavuțiți, dar și cinstitori de Dumnezeu. Venind pe lume fiica lor Paraschiva, au botezat-o și au crescut-o în duhul învățăturii creștine.
Își petrece copilăria în casa părinților, dar din fragedă copilărie a fost pătrunsă de cuvintele „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să ia crucea sa și să urmeze Mie”.
Milostenia și grija pentru săraci au fost începutul urmării lui Hristos. De aceea, în una dintre zile, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, cu grijă, ascunzându-se de mama sa, și-a dezbrăcat hainele frumoase și scumpe și le-a schimbat cu ale sărăcului.
Cearta și mustrările părinților n-au împiedicat-o să repete lucrul acesta a doua oară și de alte multe ori. În inima ei a încolțit treptat gândul la bisericile și moaștele sfinților din Constantinopol.
De aceea, fără știrea părinților, părăsind casa părintească, ajunge la Constantinopol, cercetează bisericile, merge la Calcedon, apoi la Heracleea din Pont, unde timp de 5 ani petrece în veghe și post.
Dorește foarte mult să vada cetatea Ierusalimului, să pășească pe urmele lui Hristos. Ajunge în pustiul Iordanului, pe urmele lui Ioan Botezătorul. Aici a luptat cu tot felul de ispite, cu toate vitregiile vieții de pelerin, dar din toate a ieșit biruitoare. Își petrece viața în calugărie până la vârsta de 25 de ani, când vine cu o corabie la Ioppe și, după puțin timp, se stabilește în localitatea Calieratia, din părțile Epivatului. După doi ani, trece la cele veșnice. Imediat după moarte, trupul ei s-a dovedit a fi făcător de minuni.
Vestea minunilor săvârșite de moaștele sfintei s-a răspândit repede în lumea creștină, încât Împăratul Ioan Asan, auzind de toate acestea, le-a luat și le-a așezat cu mare alai duhovnicesc în capitala imperiului româno-bulgar, la Târnova, unde mulți s-au încredințat de minunile înfăptuite la racla sfintelor moaște. Vreme îndelungată, moaștele sfintei au tămăduit rănile și au alinat durerile creștinilor din acele locuri. Mai târziu, năvălind turcii și auzind de aceste minuni, aceștia au dăruit moaștele, în semn de atenție, când lui Mircea cel Bătrân al Munteniei, când despoților sârbi, iar în cele din urmă patriarhului Constantinopolelui.
În acea vreme, Țările Române purtau grija multor biserici din ținuturile ocupate de turci. Moldova și Țara Românească deveniseră ocrotitoare ale ortodoxiei și loc de refugiu pentru creștinii aflați sub ocupație turcească. Astfel se face că Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, auzind de aceste sfinte moaște, a plătit toate datoriile pe care le avea Patriarhia de Constantinopol față de Poarta Otomană și a primit în schimb moaștele Cuvioasei Paraschiva.
Nici nu se putea afla în Moldova alt loc mai potrivit pentru ele decât noua ctitorie a domnului Moldovei, Biserica „Sf. Trei Ierarhi”, în care au și fost așezate în anul 1641. De atunci și până astăzi, prin fața raclei cu moaștele cuvioasei s-au perindat, veacuri de-a rândul, generații de creștini din Moldova și din toată Țara Românească. Viața ei îngerească petrecută în post și rugăciune este un model care ne cheamă și pe noi pe calea desăvârșirii.
Smerenia cu care și-a împodobit inima este chemarea noastră la supunere și ascultarea față de învățătura Evangheliei.
Așa cum pe bolta cerească stea de stea se deosebește prin strălucire, tot așa, pe bolta ortodoxiei, strălucesc într-o lumină de astre sfinții. Și așa cum din înălțimea cerului aceste astre își revarsă lumina pe pământ, unind-o la ivirea zorilor cu fluviul de lumină al soarelui, tot astfel și sfinții ne luminează cu lumina dumnezeiască.
Sfinții au strălucit, unii prin lumina învățăturii lor, prin adâncimea cunoștinței, prin smerita cugetare; alții, printr-o viață duhovnicească plină de răbdare, cumpătare, înfrânare, smerenie, credință, nădejde, dragoste și fapte bune. Una dintre minunile săvârșite pe pământ românesc și amintită de cronicarul vremii este cea întâmplată în iarna anului 1882, la 27 decembrie, așa cum ne mărturisește episcopul Melchisedec. În vremea aceea, restaurându-se Mânăstirea Trei Ierarhi, moaștele cuvioasei erau păstrate în Sala Gotică a lui Vasile Lupu. Aici izbucnise un foc de la o lumânare, care în scurtă vreme a mistuit toată lemnăria, transformând-o într-o văpaie de jăratic. Argintăria ce acoperea racla s-a topit, iar partea lemnoasă a sicriului a ars până la hainele ce acopereau moaștele.
În prezența lumii cuprinse de panică, înlăturându-se jăraticul, a apărut minunea: moaștele erau întregi și neatinse de foc, nici chiar stofele în care erau înfășurate; așa au fost luate și depuse în vechiul lor sicriu. În ziua de 14 octombrie, Cuvioasa Paraschiva este sărbătorită de Biserica Ortodoxă, icoana cuvioasei aflându-se la loc de cinste în biserici.
Un gând bun și plecăciune în fața preotului Horia Taru, pentru aceste contemplări despre o sfântă a ortodoxiei.
