
În luna octombrie 2009, cu ocazia inaugurării noului sediu IPSO Agricultură din județul Dolj, am avut prilejul să-l cunosc pe dl Ilie Popescu, administratorul societății Oltpiess SRL. Acesta a binevoit să ne vorbească despre activitatea pe care o desfășoară, fondurile pe care le-a accesat, dotarea din fermă, precum și despre planurile sale de viitor la acea dată.
Domnule Ilie Popescu, spuneți-ne când ați început activitatea în agricultură?
Activitatea în agricultură am început-o în anul 2004. Până atunci m-am ocupat de comercializarea pieselor de schimb pentru mașinile agricole și a inputurilor necesare în agricultură. În momentul de față, exploatez o suprafață de aproximativ 2.000 de hectare în zona Slatinei. Mai exact, terenurile sunt situate la circa 28 km distanță de oraș.
Pe lângă producerea de produse agricole, desfășor și activitatea de prelucrare a cerealelor. În anul 2003, cu ajutorul fondurilor PHARE, am realizat investiția în moara de grâu. Lunar, procesez o cantitate de 500 de tone.
Aveți silozuri pentru depozitarea producției agricole?
Da, dețin două silozuri cu capacități mari de stocare a producției agricole. Ideea de a cumpăra aceste silozuri mi-a venit atunci când oamenii voiau să îmi dea produse agricole în schimbul inputurilor.
Am considerat că este mai eficient să am propriile spații de depozitare. Totodată, având silozurile, pot alege momentul prielnic pentru a vinde marfa la un preț avantajos.
Am un siloz de 8.000 de tone, pe care îl folosesc mai des, pentru că are multe celule de depozitare și pot stoca producția în funcție de calitate, umiditate etc., iar celălalt siloz l-am cumpărat de la Cerealcom și are o capacitate de 52.000 de tone. Sunt mulțumit de silozul de 8.000 de tone, marca GSI, pentru că are un principiu de aerare a masei depozitate prin podea, ce permite un control foarte bun al întregii cantități stocate. De asemenea, costurile de depozitare și manipulare sunt mici. Un singur operator se ocupă cu depozitarea produselor agricole.
Ați accesat fonduri europene pentru dezvoltarea societății?
Prin Programul SAPARD am accesat fonduri în valoare de 500 de mii de euro, iar prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, fondurile accesate s-au ridicat la suma de 600 de mii de euro. Cu acești bani, am achiziționat, în principal, mașini și utilaje agricole performante.
Ce utilaje și mașini agricole dețineți?
În parcul de mașini și utilaje agricole dețin cinci tractoare Case, de 95 CP, și două tractoare de mare capacitate: unul de 360 CP, marca Fendt, și celălalt de 230 CP, marca John Deere. De asemenea, am două combine JD, cu lungimea hederului de 7,70 m, respectiv 6,1 m. Ca echipamnete, am o semănătoare Horsch, de care sunt foarte mândru, deoarece pot realiza o serie de operații precum semănat, fertilizat, nivelat etc. Este o plăcere să privești în spatele ei.
Cum vă alegeți tehnica agricolă de care aveți nevoie?
Un lucru important pe care l-am făcut înainte de a cumpăra mașinile și utilajele agricole a fost să mă informez. Am avut prilejul de a vizita fabricile unor firme mari din domeniu, de a vedea cum sunt ele construite sau ce alte avantaje tehnice au. De asemenea, adaptez tehnica agricolă în funcție de tipul de sol pe care îl am, și anume podzol.
Pregătirea terenului îl fac doar în anumite condiții de umiditate, altfel apar bulgări.
Realizez scarificări și arături adânci pentru că permeabilitatea solului este scăzută și pot apărea băltiri. Am achiziționat o semănătoare pentru semănatul direct în miriște, însă din cauza solului sunt nevoit să fac înainte o pregătire a terenului, pentru ca apoi să vin cu acest utilaj. O dată cu semănatul fac și fertilizarea, pentru a ajunge la aceleași costuri pe care le au cei care lucrează, de exemplu, un sol de tip cernoziom.
Care a fost structura culturilor agricole în 2009 și ce producții ați obținut?
În anul 2009, am cultivat rapiță pe 330 ha, grâu 1.100 ha, floarea-soarelui 200 ha și porumb pe restul suprafeței. Am o zonă cu un teren mai puțin fertil, de tip podzol, ce necesită o prelucrare mai profundă, cheltuieli mai mari cu îngrășămintele chimice, dar avantajul major este că rezistă la secetă. Pe acel teren, indiferent de intensitatea fenomenului de secetă, producția de porumb nu scade sub 3 tone. La rapiță, am obținut o producție medie de 3.500 kg/ha, la grâu 5.000 kg/ha, iar la floarea-soarelui producția medie a fost de 3.400 kg/ha. La floarea-soarelui am folosit un hibrid de la Pioneer, E83, ce permite efectuarea operației de erbicidare în vegetație. De asemenea, anul trecut au fost condiții prielnice pentru cultura florii-soarelui.
Producția medie la porumb a fost de 8 tone/ha, însă bucuria cea mai mare a venit nu doar din productivitatea obținută, ci și din umiditatea de la recoltare, de 17%, optimă pentru depozitare. În acest fel, nu am fost nevoit să fac cheltuieli suplimentare pentru a-l usca, așa cum se întâmpla în alți ani.
Produc sămânță doar la grâu, deoarece la porumb și floarea-soarelui trebuie să ai sisteme de irigații.
Ce soiuri și hibrizi cultivați?
La porumb și floarea-soarelui cultiv hibrizi marca Pioneer, la rapiță Rustica și Pioneer, iar la grâu folosesc numai soiuri românești. În fiecare an fac experiențe din punct de vedere productiv și economic, iar soiurile românești de grâu au cele mai bune rezultate. Cele străine dau producții foarte bune doar în anii favorabili, însă atunci când sunt fenomene de secetă pierzi foarte mult. Soiurile străine nu sunt adaptate la condițiile pedoclimatice de la noi din țară.
Efectuați experiențe și cu îngrășămintele chimice?
În ceea ce privește îngrășămintele chimice, am realizat o serie de teste, pe mai multe tipuri de îngrășăminte chimice, și concluzia la care am ajuns este aceea că este mai bine să folosești produsele care au un conținut mai mare în fosfor.
Primul produs chimic pe care l-am testat a fost 12:52, fabricat în Ucraina.
Pe solul meu, îngrășământul nu a dat rezultate. Exista acel blocaj al plantei de a nu asimila fosforul din acest complex, care era de tip MAP. Am stat de vorbă cu specialiștii, am făcut teste și, în urma acestor acțiuni, am descoperit un îngrășămant 18:46, de tip DAP, care a dat rezultate, obținând producții satisfăcătoare.

Câți oameni lucrează în societate?
Am 50 de angajați, dintre care 10 se ocupă doar cu activitatea de producție agricolă.
Ce părere aveți despre asocierea agricultorilor?
Consider că este foarte benefică asocierea agricultorilor. De altfel, am constituit o astfel de asociație în iunie 2009. Ca suprafață, am acumulat circa 20 de mii de hectare. Am depus eforturi pentru a aduce fermieri în organizație, ne-am propus niște obiective de genul: să vindem producția împreună, să cumpărăm în comun inputurile necesare, dar până acum, din pacate, nu am finalizat nimic.
Trebuie să înțelegem că nu suntem în concurență și să luăm exemplul țărilor dezvoltate, unde fermierii sunt uniți în organizații puternice și au un cuvânt greu de spus.
Ce planuri de viitor aveți?
Doresc să cumpăr în continuare terenuri agricole pentru a practica agricultura. Niciodată nu m-a interesat piața imobiliară. Desfășor activitatea în agricultură pentru că îmi place acest domeniu și, dacă o faci într-un mod profesionist, obții și rezultate.
Ce părere aveți despre implicarea politicienilor în rezolvarea problemelor din agricultură?
Politicienii știu problemele cu care se confruntă agricultorii, însă nu fac absolut nimic pentru a le rezolva. Știu cât de greu avem acces la finanțare. Din fericire, eu am putut să beneficiez de creditul agricol, (Legea 150), unde există o subvenție foarte bună, însă cu o floare nu se face primăvară. Este nevoie de mai mulți oameni care să aibă acces la credite, însă băncile comerciale sunt reticente.
Dacă nu beneficiezi de toate subvențiile care se acordă, așa puține cum sunt, nu ai nici o șansă să faci profit doar din producția agricolă. Dacă ați observat, marii producători au și o prelucrare superioară a ceea ce produc în câmp și de aceea rezistă.
Țara noastră ar trebui să producă și să exporte produse agricole deoarece avem potențial. Ar trebui să redevenim ceea ce am fost, un mare grânar al Europei.
Ana Mustățea

















