Jean Paul RENOUX, ARVALIS – Institutul Sectorului Vegetal
Franța are particularitatea de a dispune de o suprafață importantă de porumb – conditiile de cultură fiind însă foarte variate (am putea spune „segmentate”, în termeni de marketing). Două milioane de hectare sunt cultivate într-un climat oceanic (jumătate în nordul Franței și jumătate în sudul acesteia), iar un milion de hectare, într-un climat mai continental (chiar dacă aceste condiții continentale sunt mult mai puțin severe decât în Europa Centrală sau Răsăriteană).
De 20 de ani se observă că însămânțările de porumb tind să devină din ce în ce mai timpurii în emisfera nordică a globului (SUA, Europa). Această strategie de adaptare „instinctivă” la încălzirea climatică are loc în Europa, îndeosebi pe frontonul oceanic francez.
Ultimii trei ani au pus în evidență superioritatea performanțelor realizate în urma primelor runde de însămânțări.
Cum putem interpreta această evoluție a lucrurilor? Oferă ea un răspuns posibil față de evoluțiile climatice (și legislative) observate în Franța? Iată câteva elemente de reflecție.
Studii recente, consacrate progresului genetic din domeniul culturii mari – realizate de ARVALIS, Institutul Sectorului Vegetal, și INRA – indică faptul că performanțele porumbului-boabe din Franța au înregistrat un spor mediu anual de 1,4 q/ha în ultimii 30 de ani. Analizând curba din ultimii 15 ani, se observă că aceasta rămâne la peste 1,1 q/ha/an. Este cel mai bun rezultat obținut la cultura mare din Franța.
Această curbă de creștere este comparabilă cu studiile similare efectuate în SUA în privința progresiei randamentelor: cele mai bune zone de producție („Centura porumbului”, sudul irigat) din această țară înregistrează un progres de 1,4 q/ha/an.
În Europa, creșterea randamentelor de porumb din ultimii ani a depins mult și de constrângerile de ordin climatic. Evoluția temperaturilor și perioadele secetoase au favorizat, mai degrabă, Europa de Nord și Oceanică, în timp ce Europa Centrală și Continentală au avut de suferit mai mult, începând cu mijlocul anilor ’90, având de-a face cu contraste climatice mai violente.
Într-un interval de 20 de ani, însămânțările de porumb din Franța au loc cu trei săptămâni mai devreme
Au fost oferite două explicatii pentru acest fenomen: mai întâi, ritmul susținut al progreselor genetice, alături de transferul foarte rapid al acestora către agricultori („rulajul” mediu al hibrizilor este de 4 ani), apoi o adaptare continuă a agricultorilor la o ofertă climatică aflată în schimbare de mai multi ani.
Practic, chiar și la scara de timp a testelor noastre, constatăm efectele încălzirii climatice și „întârzierea” treptată și generală a hibrizilor utilizați. Folosirea unor hibrizi din ce în ce mai tardivi este însoțită de o tendință generală de creștere a precocității semințelor: astfel, data medie a avansat cu trei săptămâni în 20 de ani, cu o inversare a datelor de însămânțare între regiuni (sud și nord, zonele de creștere a animalelor și cele de cultură mare).
Precocitatea din ce în ce mai mare a semințelor este o evoluție logică, legată, în același timp, de primăverile mai favorabile, de o mai bună drenare a solurilor și de creștere a rezistenței la frig a hibrizilor.
Astfel, prin prelungirea ciclului de cultură, crește automat potențialul porumbului-boabe.
Mai sunt și alte constrângeri recente care pledează pentru precocitatea crescută a semințelor: calitatea sanitară și stresul hidric din timpul verii. În ambele cazuri, este vorba de aplicarea unei strategii de eschivă. Din punctul de vedere al calității sanitare, recoltarea timpurie are un impact direct asupra riscului de infectare cu DON (dezoxinivalenol); ciclurile vegetative sunt mai precoce și se limitează numărul de generații de sfredelitori care stau la originea fumonizinelor. Însămânțările precoce (cu soiuri precoce sau tardive) limitează și impactul negativ al perioadelor de stres hidric estival. De altfel, din aceste două motive, italienii practică din ce în ce mai mult însămânțările foarte timpurii (în martie).
2009 – un an demonstrativ în Europa Occidentală
Din acest punct de vedere, 2009 a fost un an care a demonstrat foarte clar eficacitatea globală a însămânțărilor timpurii. Debutul favorabil al ciclului și finalul foarte cald și uscat al acestuia au permis celor 800.000 ha de porumb (boabe, în special) semănat înainte de 10 aprilie să evite deficitele hidrice severe din luna august. Impactul ultimelor irigări – foarte puternic, de anul acesta (10 q de pierderi pe turn de apă, de 30 mm, începând cu 10 august) – a depins foarte mult și de data la care au fost efectuate însămânțările și de precocitatea hibrizilor.
Din aceleași motive, performanțele dezamăgitoare de anul acesta ale porumbului din Italia provin, în mare parte, din imposibilitatea agricultorilor italieni de a însămânța mai devreme.
Care sunt riscurile?
Într-un climat oceanic, riscurile pagubelor cauzate de ger sunt slabe în stadiile timpurii.
Sunt necesare mai multe condiții pentru ca această strategie să aibă succes:
– mai întâi, respectarea condițiilor agronomice necesare obținerii unei bune implantări (zvântarea și temperatura solului);
– apoi, garantarea unei protecții eficiente împotriva dăunătorilor din sol, având în vedere că răsărirea are loc din ce în ce mai lent;
– neamplasarea culturii într-o zonă cu risc de ger în faza de înflorire – cu alte cuvinte, două zile consecutive de „înghețare albă” în stadiul de 7-8 frunze de porumb (din 15 până în 31 mai).
Contrar afirmațiilor care fac, este un fapt se că efectele gerului sunt severe la plantele de porumb deja dezvoltate, în timp ce riscurile acestuia sunt aproape nule atunci când mugurele terminal este protejat în sol. Riscul înghețării bobului este nul dacă însămânțarea s-a făcut la o adâncime suficientă (<4 cm în condițiile pedoclimatice din Franța); – în ultimii trei ani, ARVALIS a efectuat numeroase teste, pentru a „asigura” însămânțările foarte timpurii și a îndruma agricultorii – din ce în ce mai numeroși – interesați de această practică. În 2009, condițiile favorabile au permis chiar însămânțarea mai multor zeci de mii de hectare înaintea datei de 25 martie.
Această strategie implică totuși anumite constrângeri: protecția mai delicată a plantelor însămânțate timpuriu, diferențierea florei, agresivitatea crescută a buruienilor etc. Din această cauză, este recomandată aplicarea unor practici ajutătoare adecvate: îngrășăminte-starter, selecție varietală specifică (vigoare la debut), densitate suficientă, plivire „în secvențe”, o grijă deosebită în faza implantării, pentru asigurarea unei bune omogenități din momentul însămânțării până la răsărire.
În ceea ce privește dăunătorii din sol, riscul este mai mare: instalarea mai lentă a plantelor de porumb tinere le fac mai vulnerabile viermilor-sârmă.
În plus, practicarea izolată a însămânțărilor decalate crește riscul pagubelor cauzate de păsări, din ce în ce mai prezente în sezon. Pe de altă parte, riscurile legate de dăunătorii plantelor de porumb tinere (noctuidele, afidele, cicadele) sunt mai dificil de apreciat.
Testele de plivire realizate anul acesta de ARVALIS au confirmat faptul că decalarea însămânțărilor are mai multe consecințe de care trebuie ținut cont: modificarea structurii florei sălbatice, competitivitatea culturii față de buruieni. Însămânțările precoce favorizează „flora cerealelor” (ca speciile de Veronica, Viola, linaria, raigras etc.), precum și anumite specii sălbatice tenace, ca poligonaceele, în momentul implantării, deoarece acestea au un „punct zero” vegetativ mai scăzut decât al porumbului.
Porumbul, pe de altă parte, are o instalare mai lentă și păstrează un gabarit mai compact. Populările mai slabe între rânduri determină răsăriri eșalonate și continue. În momentul apariției florei sălbatice estivale, stadiul avansat al porumbului complică intervențiile. În această situație, plivitul se adaptează. Intervențiile și tratamentele duble cu substanțe active cu spectru larg, după răsărirea precoce, sunt foarte eficiente. Agricultorii nu sunt lipsiți de apărare în fața acestor probleme; oferta de inovații este foarte dinamică și apar mereu produse noi.
Concluzie
Însămânțările timpurii, bine gândite, aduc elemente de stabilitate și de siguranță a randamentelor, prin deplasarea ciclului de dezvoltare: este întotdeauna un atu să vezi o înflorire timpurie a porumbului (și deci o traversare mai din timp a stadiului-limită de avortare a boabelor) în perioada favorabilă, înainte de epuizarea rezervei utile din sol. Cu toate acestea, data însămânțării trebuie adaptată în funcție de toți factorii limitativi pedoclimatici și regionali. Lucrările de plivire de dinaintea răsăririi, care anul acesta au fost foarte eficiente, rămân totuși determinante. Ele sunt procedeul cel mai economic – cu toate acestea, condițiile optime pentru buna lor desfășurare sunt decisive, atât din punctul de vedere al eficienței, cât și al protecției mediului.
Persistența în timp a eficacității lucrărilor de protecție, mai ales la semănatul timpuriu (unde pot apărea probleme de răsărire tardivă) ridică problema structurii de populare. Aici, avem tot interesul de a reuși o acoperire între rânduri (umbrire) care să oprească alte răsăriri. ARVALIS are în vedere explorarea mai multor căi: distanțarea dintre rânduri, gabaritul plantelor, portul frunzelor (porturile „plate” sunt mai rare) și, bineînțeles, densitatea plantelor.
Aici nu este vorba deci de calendar, ci de a profita de primul interval favorabil din primăvară, în funcție de tipul de sol, de fereastra de intervenție posibilă și de riscul climatic. Riscurile sunt, probabil, mai mici în zona oceanică decât în zona continentală. Din punctul de vedere al plantei și al fiziologiei sale, până acum nu s-au semnalat nici un fel de contraindicații pentru acest procedeu, porumbul suportând foarte bine însămânțările decalate.
Porumbul nefiind îngrădit de limite fotoperiodice sau de temperaturi ridicate, strategiile de modificare a ciclului vegetativ constituie unul dintre răspunsurile posibile față de provocările actuale ale competitivității acestei culturi. De altfel, ușurința și rapiditatea cu care agricultorii francezi și-au integrat strategia însămânțării precoce în practicile lor de cultură reprezintă o garanție a reușitei pe viitor.
