REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Vizită la stația de condiționare a Corteva Agriscience

1/8/2024

0 Comments

 
Picture
​Stația de condiționare a semințelor este localizată în Afumați, județul Ilfov, și este cea mai mare unitate de procesare din România, iar dintre facilitățile companiei americane, după capacitatea sa de operare, este a doua din Europa. În cadrul fabricii sunt procesate peste 2 milioane de unități de semințe de porumb și floarea-soarelui. 
​Vizita stației a fost organizată în cadrul evenimentului din acest an dedicat jurnaliștilor agrarieni și ghid ne-a fost Marian Pascariu, Plant Operations Manager Corteva Agriscience.
 
Investiții noi
„Istoria stației de condiționare începe din anii 2000, când a fost construită prima magazie, unde am procesat primele cantități de porumb. La acea dată porumbul era uscat și condiționat în unitățile partenere și aici aveau loc tratarea semințelor și ambalarea lor.
În 2002 - 2003 au apărut clădirea administrativă și alte magazii. În anul 2005 s-au inaugurat primele facilități de recepție, depănușare, uscare, clădirea socială pentru sezonieri și silozul pentru depozitarea vrac a semințelor. Ulterior, aceste facilități au fost completate și s-au mărit până la dimensiunea la care sunt astăzi.
O investiție majoră pe care Corteva Agriscience a realizat-o în 2021 a fost într-o linie de recepție, uscare, condiționare multi-crops (culturi multiple). Inițial, linia a fost destinată pentru procesarea semințelor de floarea-soarelui, dar poate fi folosită și pentru alte culturi, de pildă soia și rapița.
Cea mai recentă investiție efectuată la stația din Afumați este într-un laborator, acreditat ISTA, care ne permite să scurtăm perioada de certificare a semințelor la 7 – 8 zile, față de minim 2 săptămâni. Cu această realizare o să fim mai aproape de clienții noștri.
Investiția totală efectuată în stația de condiționare se ridică la 74 milioane euro (valoare contabilă).
În stația destinată semințelor de floarea-soarelui s-au investit cca. 14 milioane euro pentru că era nevoie de o facilitate performantă, echipată cu toate utilajele și echipamentele care aduc plus valoare produselor noastre, dar și clienților noștri pentru că acum fermierii dispun de semănători performante, cu viteză mare de lucru și atunci sămânța noastră trebuie calibrată pentru a pune în valoare aceste mașini”, a afirmat Marian Pascariu.
Producția condiționată în stația performantă este destinată în proporție de 60% pentru piața locală și 40% pentru cea externă. Semințele sunt exportate în peste 20 de țări, precum Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia, Spania, Japonia, Maroc etc.
 
Alături de fermierii români
Directorul stației de producție a afirmat că există o strânsă colaborare cu fermierii care multiplică sămânța, oferindu-le suport tehnic și nu numai pentru a obține material semincer de înaltă calitate.
„Suntem alături de fermieri prin faptul că închidem lanțul de producție. Pentru producerea de sămânță lucrăm cu peste 80 de agricultori, cărora le oferim consultanță, iar în toamnă primim producția pentru a o procesa. Preluăm marfa de pe o suprafață care variază între 8.000 și 15.000 de hectare, în funcție de dinamica cererii și a stocurilor de pe piața europeană.
De-a lungul anilor, de când stația a început să funcționeze și până astăzi, Corteva a plătit fermierilor din România peste 400 milioane euro. Așadar, indirect fabrica creează plus valoare pentru agricultura autohtonă, iar industria producerii de semințe se dezvoltă și pe orizontală.
În ultima vreme, ferestrele de semănat se schimbă. Se vorbește, de exemplu, de semănatul porumbului, în anumite zone din țară, încă din luna martie și încet acest lucru devine normalitate, ceea ce ne obligă să fim mult mai eficienți în privința fluxului de marfă, dar și din punct de vedere informațional. Trebuie să ne adaptăm astfel încât produsele Corteva să fie prezente în piață pentru a satisface nevoile fermierilor nevoiți să semene din ce în ce mai timpuriu. Pe lângă acest lucru, sunt și alte aspecte care ne preocupă precum modalități diferite de ambalare și integrarea în lanțul nostru de producție a produselor Corteva, rezultate de departamentele de cercetare și inovare. Facem teste și adaptăm tehnologiile astfel încât să fim eficienți, iar aici mă refer chiar și la schimbarea liniilor de tratament.
În acest moment avem în stație o linie „Direct injection”, care ne permite să efectuăm un număr foarte mare de rețete.”
Tratamentele la semințe se realizează în mod profesionist, industrial, iar produsele de top pe care compania le utilizează pentru tratarea acestora asigură cea mai bună protecție tinerelor plăntuțe care vor răsări din aceste semințe.
În cadrul evenimentului Media Club, Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova, a declarat că pentru sezonul 2025, compania se pregătește pentru lansarea insecticidului Lumiposa pentru tratarea semințelor de porumb pentru că fermierii români au nevoie de soluții viabile pentru a proteja această cultură împotriva atacului de rățișoară (Tanymecus dilaticollis).
Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor din întreaga lume un portofoliu combinat de produse: semințe, produse de protecția plantelor, produse biologice și soluții digitale.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE